Current track

Title

Artist


Patriarhia răspunde solicitării lui Cîțu: preoții îi vor informa pe enoriași cu privire la vaccinare

#Postat de on aprilie 5, 2021

Biserica Ortodoxă se va implica în informarea enoriașilor cu privire la campania de vaccinare. Clericii le vor transmite credincioșilor informațiile despre vaccinare cuprinse în broșura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a dat asigurări în acest sens și pledează „în mod ferm” pentru implicarea preoților în acest act de informare.

Foto: Patriarhia Română

„Conținutul acestei broșuri este deja cunoscut de preoți. Ei îl comunică credincioșilor în diferite ocazii. Așa au fost și sunt îndemnați, inclusiv de Patriarhia Română. Clericii pot transmite informațiile despre vaccinarea „gratuită, sigură și voluntară”, așa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorități medicale din România. Este ceea ce pot face reprezentanții cultelor. Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat și a reiterat frecvent poziția sa favorabilă vaccinarii, salutând cu bucurie apariția vaccinurilor anti-Covid” a transmis Bănescu printr-un comunicat de presă precizând că alege să se vaccineze.

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că România va avea dozele de vaccin necesare pentru că până la finele lunii mai, în cel mai pesimist scenariu, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID și a lansat un apel către politicieni și reprezentanti ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare. Sursa: ziare.com

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *