Current track

Title

Artist


Parcul Ștefan cel Mare devine o pădure urbană

#Postat de on aprilie 11, 2024

Parcul Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț își va îmbunătăți aspectul și funcționalitatea în urma amenajărilor peisagistice care se fac în această primăvară. Echipele Serviciului Spații Verzi de la C.M.I. Urban desfășoară în aceste zile lucrări de plantare a unor arbori și arbuști în zonele parcului propice pentru acest gen de completări. În perimetrul parcului vor fi înființate aliniamente de copaci din specii precum: arborele de lalea, mesteacăn, cireș japonez, ulm galben, vișin decorativ, stejar aclimatizate pentru zona noastră. La finalul lucrărilor, în parc vor fi încă 50 de arbori care se vor adăuga celor existenți, astfel încât în zona centrală se profilează înființarea unei adevărate păduri urbane.  

Într-o primă etapă a lucrărilor de amenajare peisagistică din zona centrală a orașului – parc, Curtea Domnească și zona Aurora, echipele de la C.M.I. Urban au plantat în peste 200 de arbuști decorativi. În paralel, reprezentanții asociațiilor vor planta magnolii și trandafiri în zona verde a blocurilor pe care le au în administrare.

„Am găsit o deschidere foarte mare la asociațiile de proprietari pentru campania Piatra Curată și plantarea celor 1000 de magnolii, ceea ce m-a bucurat și încurajat să continuăm genul acesta de acțiuni. Acum, în Parcul Tineretului plantăm zeci de arbori tineri și sănătoși, adaptați climei locale și creăm o adevărată oază verde în mijlocul orașului”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

În paralel, compania municipală desfășoară și lucrări de cosire a ierbii din cartiere, obiectivul fiind ca, până la sărbătorile pascale, această operațiune să fie încheiată la nivelul întregului oraș.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *