Paramedicii SMURD au salvat un șofer accidentat pe DJ 243 (foto)
#Postat de Carmen Vintu on mai 11, 2024
Paramedicii SMURD Bârlad au salvat un șofer de 44 de ani implicat într-un accident rutier pe DJ 243.
Echipajul transporta un pacient spre spital când a observat accidentul.

Paramedicii SMURD au salvat un șofer accidentat pe DJ 243
Paramedicii au oprit ambulanța, au coborât și au acordat primul ajutor victimei, care prezenta traumatism toracic și dureri de cap.
Au stabilizat victima și au solicitat un al doilea echipaj SMURD în sprijin.
După ce au stabilizat starea victimei, paramedicii SMURD au predat-o echipajului SAJ Vaslui.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” Bârlad.
Paramedicii SMURD demonstrează constant profesionalism și empatie în misiunile lor de salvare.
ISU Vaslui a transmis: „În timp ce se îndreptau cu un pacient spre Spitalul Municipal Bârlad (echipajul transporta un bărbat din localitatea Obârșenii – Lingurari, comuna Voinești), paramedicii bârlădeni care încadrau ambulanța SMURD au fost martorii unui accident rutier produs pe DJ 243, nu departe de intrarea în orașul rulmenților.
Fără a sta pe gânduri, salvatorii au oprit, au coborât din autospecială și au acționat prompt, dovedindu-și încă o dată profesionalismul și empatia față de semeni, așa cum fac la orice intervenție la care participă. Pompierii au amplasat ambulanța astfel încât să se protejeze atât pe ei, cât și victima accidentului rutier, un bărbat în vârstă de 44 ani. Imediat au început evaluarea victimei, un conducător auto care prezenta traumatism toracic și acuza dureri la nivelul capului. S-a luat legătura în Dispeceratul 112, s-a cerut un alt echipaj în sprijin și s-a hotărât ca victima să fie asistată și monitorizată de echipajul SMURD până la sosirea unei ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
Folosind dotările ambulanței SMURD, plutonierii adjutanți Daniel Panainte, Ciprian Cojoc și Marian Isac au acordat primul ajutor calificat bărbatului, păstrându-l totodată calm până la sosirea ambulanței SAJ Vaslui.
După sosirea celei de-a doua autospeciale, salvatorii SMURD au predat victima către echipajul ambulanței aparținând SAJ Vaslui, după care și-au continuat drumul spre Spitalul Municipal „Elena Beldiman” Bârlad.
Noi, pompierii suntem permanent într-o misiune nobilă, oriunde ne aflăm: salvarea celor aflați în nevoie.”
Jurnal FM 