Pamfil Șeicaru, ziarist român

Pamfil Șeicaru (n. 18 aprilie 1894, Tăbărăști, județul Buzău – d. 21 octombrie 1980, Dachau, Bavaria, Germania) a fost unul dintre cei mai importanți jurnaliști români din perioada interbelică, director al influentului ziar „Curentul” și o voce puternică în presa politică a vremii. Este considerat cel mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pamfil_Șeicaru#/media/Fișier:Pamfil_Șeicaru_2021_stamp_of_Romania.jpg

A urmat liceul „Codreanu” din Bârlad, apoi a studiat dreptul la Universitatea din București. În timpul Primului Război Mondial a luptat ca ofițer și a fost decorat, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. După război, a intrat în politică și a fost ales deputat în anii 1928, 1931 și 1933. A activat în presă ca director al ziarului „Bucovina” din Cernăuți și a colaborat la revista „Gândirea”.

În 1928 a fondat ziarul „Curentul”, cu o orientare naționalistă de dreapta, pe care l-a condus până în 1944, când a părăsit România. Prin articolele sale incisive și bine argumentate, Șeicaru a fost o voce singulară în peisajul publicistic al vremii. Într-un articol din 15 aprilie 1939, a fost singurul ziarist român care a avertizat că garanțiile oferite de Marea Britanie și Franța pentru siguranța României nu vor fi respectate. A anticipat sacrificarea țărilor mici în fața marilor puteri, dovedindu-și clarviziunea politică.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut poziții controversate. A fost implicat în rebeliunea legionară și a susținut că masacrul de la Abator nu a fost comis de legionari, ci de agenți străini. În anii războiului, s-a remarcat prin polemici dure cu jurnalistul britanic Wickham Steed, difuzate prin Radio Londra.

După ce a plecat din țară în august 1944, a locuit timp de 30 de ani în Spania, la Madrid, unde a continuat să editeze ziarul „Curentul”, într-o variantă trimestrială, și a publicat pentru o perioadă și revista „Liberty and Justice”. În ultimii ani s-a stabilit la Dachau, Germania. La moartea sa, în 1980, Franz Josef Strauß, prim-ministrul Bavariei, l-a elogiat, numindu-l „un patriot român și eminent ziarist”.

În 1945, regimul comunist l-a condamnat la moarte în contumacie. În 1966, Nicolae Ceaușescu l-a grațiat și i-a permis să publice articole și cărți favorabile regimului. În 1977, Șeicaru a făcut o vizită secretă în România, sub protecția Securității.

Într-o autocaracterizare, Pamfil Șeicaru își definea cu mândrie traseul: a debutat în presă în 1918, a fost redactor-șef la „Cuvântul” în 1923, președinte al Sindicatului ziariștilor în 1924 și, din 1927 până în 1944, director și editorialist al ziarului „Curentul”. Timp de aproape două decenii, a semnat editorialele ziarului, exprimându-și pozițiile tranșante și adesea incomode.

Printre lucrările sale publicate în exil se numără: Dotla. Să rămână doar cenușa (1948), Istoria partidelor politice în România (1959), La Roumanie dans la Grande Guerre (1968), Karl Marx – Însemnări despre România (1968), Die Donau – Fluss der Fünf Meere (1975) și Adevăruri care trebuie amintite (1980). Aceste lucrări reflectă preocupările sale pentru istorie, politică și destinul național, într-un ton adesea polemic, dar întotdeauna pasionat.