Claudiu Isopescu, traducător și istoric literar româno-italian

Claudiu Isopescu (n. 18 aprilie 1894, Frătăuții Vechi, Suceava – d. 1 aprilie 1956, Roma) a fost un traducător și istoric literar româno-italian, cunoscut pentru contribuțiile sale în promovarea literaturii române în Italia și pentru cercetările privind relațiile culturale româno-italiene.

A urmat cursurile Gimnaziului german ortodox din Suceava, după care s-a înscris la Universitatea din Cernăuți. Din cauza izbucnirii primului război mondial, a fost nevoit să-și întrerupă studiile acolo și s-a transferat la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1919 cu distincția magna cum laude, specializându-se în filologie modernă, secția italiană.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979/

Sursa foto: https://dragusanul.ro/claudiu-isopescu/

Între anii 1920 și 1923 a fost profesor de limba germană și limba italiană la Liceul „Matei Basarab” din București. În 1923 a obținut o bursă la Școala Română din Roma, pe care a absolvit-o în 1925, alegând să se stabilească ulterior în Italia. În același an a devenit lector de limba și literatura română la Universitatea din Roma, unde a urcat treptat în ierarhie: conferențiar din 1929 și profesor titular din 1936.

În activitatea sa academică, Isopescu s-a concentrat pe studiul relațiilor culturale dintre România și Italia, publicând articole și studii în reviste importante atât din Italia, cât și din România. A colaborat cu publicații precum Il giornale di politica e di letteratura, Roma, L’Europa Orientale, Meridiano di Roma, Rassegna Italo-Romena, Atti dell’Accademia degli Arcadi, L’Illustrazione toscana, Codrul Cosminului, Cahiers „Sextil Pușcariu”, Revue de Culture Européene și Revista germaniștilor români.

A îngrijit colecția „Scriitori români” a editurii La Nuova Italia din Perugia și a fost apreciat de criticul literar Constantin Crișan drept un echivalent al lui Ramiro Ortiz în mediul academic italian.

Printre lucrările sale se numără ediții îngrijite, volume de eseuri și studii: Documenti inediti della fine del Cinquecento (1929), L’Italia e le origine della nuova letteratura romena (1929), La stampa periodica romeno-italiana in Romania e in Italia (1937–1946), Saggi romeno-italo-ispanici (1943), Il poeta Romolo Scriban e l’Italia (1943) și Il diplomatico studioso americano Eugene Schuyler (1840–1890) e i Romeni (1954).

Ca traducător, a contribuit la aducerea literaturii române în atenția cititorilor italieni. A tradus, împreună cu Agnese Silvestri Giorgi, piesa O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, publicată în 1929 la Perugia/Veneția, cu un cuvânt înainte semnat de Giulio Bertoni.