“Orchestra titanic” va cânta pe scena teatrului bârlădean
#Postat de admin on octombrie 1, 2019
“Orchestra titanic” va cânta pe scena teatrului bârlădean
Așteptarea a luat sfârșit! Iubitorii Thaliei își dau întâlnire la finalul acestei săptămâni.
Sâmbătă, 5 oct, de la ora 18:30 se va deschide stagiunea 2019-2020 cu premiera ”Orchestra titanic”, de Hristo Boicev! Hristo Boicev, dramaturg bulgar, s-a născut pe 5 martie, 1950.
A studiat inginerie, a lucrat ca inginer, mai bine de 10 ani, iar ca autor de piese de teatru a debutat în 1984, cu “Acel lucru”.
Din anul următor, a început să studieze la Academia Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.
În 1989, a fost numit dramaturg al anului, având 40 de montări ale lucrărilor sale în teatrele din Bulgaria.
În 1997, a fost distins cu premiul acordat de British Council pentru “Cea mai bună piesă străină” pentru “Colonelul Pasăre”.
Premiul i-a fost înmânat de către Harold Pinter.
În 1999, piesa a fost prezentată la Festivalul de la Avignon.
În același an, a fost distins cu Premiul Enrico Maria Salerno pentru dramaturgie europeană.
“Orchestra Titanic” e comedie, dramă, pe alocuri chiar tragedie, și are aerul unei piese realiste îmbibată puternic de fantastic și de absurd. E un spectacol despre aşteptare, vis, iluzie. “Autorul ne plimbă printr-un labirint de metafore – a singurătății, a ratării, a relației vis-realitate.Până și titlul e o metaforă – orchestra, ca funcție socială a artei, și titanic, metaforă a morții. Patru ratați, al căror singur prieten este alcoolul, viețuiesc într-o gară dezafectată: un fost dirijor, Meto von Metonyan (!), un fost feroviar, Luko, Liubka, o fostă femeie de stradă, și Doko, un bețivan care se lamentează că l-a pierdut pe ursul pe care-l iubea nespus. Dorința lor fierbinte este să se suie într-un tren și să părăsească locul unde se află. Ca să poată pleca din gara dezafectată ei săvârșesc, repetitiv, un ritual absurd, întâmpinând solemn trenuri care le trec fulgerător prin față. Dorința lor cea mai fierbinte este aceea de a-și schimba norocul, evadând din propria realitate… dar încotro? Oriunde, numai să fie ”dincolo” de gară. Și dacă mai apare și un magician, al cărui rol este să creeze iluzii, începem să ne întrebăm dacă mirajul vieții de dincolo de ceea ce cunoaștem chiar există” ne-a dezvăluit câteva fragmente din piesa de teatru Teodora Spînu, secretarul literar al teatrului “ V.I. Popa”.
Cristina Rădulescu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 
