Current track

Title

Artist


Ora Pământului 2024 la Muzeul Vasile Pârvan Bârlad

#Postat de on martie 19, 2024

Ora Pământului 2024 la Muzeul Vasile Pârvan Bârlad – sâmbătă, 23 martie 2024, se celebrează a 18-a ediție a orei Pământului, cel mai mare eveniment global de mediu!

De la 20:30 la 21:30, stinge luminile și participă la o serie de activități organizate de Muzeul Vasile Pârvan, observații astronomice în stradă. Participanții vor privi prin telescop Luna și planeta Jupiter, vor descoperi constelații desenate pe asfalt de elevii Colegiului Național „Gh. Roșca Codreanu”, vor urăr stelele marcate pe cer cu candele și lumânări.
Ora Pământului este un gest simbolic important pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice.
Este o ocazie de a petrece timp de calitate în familie și prieteni, admirând frumusețea cerului nopții.
Poți contribui la reducerea consumului de energie și la protejarea mediului.
Evenimentul este organizat de Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”, Primăria Municipiului Bârlad, Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad, Astroclubul „Perseus” Bârlad.
Coordonator activitate este Dumitru Ciprian Vîntdevară.

„Ora Pământului 2024 – în fiecare an, la sfârşitul lunii martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Ediţia a 18-a va avea loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.

„Ora Pământului” a început în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney – Australia au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenția, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. De atunci, oameni din peste 8.000 de orașe din mai mult de 195 de țări s-au alăturat acestei mișcări de mediu.
În România evenimentul a fost sarbătorit prima dată în anul 2009, iar din 2013 şi oraşul Bârlad se alătură acestei manifestări, prin iniţiativa echipei de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”. Cu acest prilej instituţia noastră va organiza observaţii astronomice în stradă. Primăria Municipiului Bârlad ne va susţine în această activitate, şi va solicita oprirea iluminatului public în data de 23 martie 2024, intervalul orar 20:30 – 21:30.
În timp ce publicul va privi prin telescop Luna şi planeta Jupiter, elevii de la Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu”, împreună cu o parte dintre membrii Astroclubului „Perseus” vor desena constelaţii pe asfalt şi vor marca stelele de pe cer cu candele sau lumânări.
Trebuie să amintim că observaţiile astronomice sunt posibile doar dacă cerul va fi senin!”

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *