Current track

Title

Artist


Oficial: Spitalul Judeţean Neamţ este deschis pentru pacienţii COVID-19 şi pentru cei non-COVID (VIDEO)

#Postat de on iulie 13, 2020

Luni, 13 iulie 2020, la sediul Prefecturii Neamţ a avut loc un briefing de presă susţinut de prefectul judeţului George Lazăr, pe tema redeschiderii Spitalului Judeţean Neamţ. Începând de astăzi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ este deschis pentru servicii medicale, atât pentru pacienţii COVID-19, cât şi pentru pacienţii non-COVID.

,,La solicitarea tuturor factorilor din judeţ şi a opiniei publice, astăzi, Spitalul Judeţean Neamţ se va deschide pentru servicii medicale, atât pentru pacienţii COVID, cât şi pentru pacienţii non-COVID, care până în acest moment au beneficiat de servicii doar în celelalte spitale din judeţ, şi anume Spitalul Municipal Roman, Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ, Spitalul Bicaz. Suntem de acord că este necesar ca pacientul, bolnavul din judeţ să beneficieze de servicii într-un spital care poate oferi unele particularităţi în serviciile medicale, pentru că celelalte servicii din judeţ nu le deţin sau nu le pot acorda. În această dimineaţă, a venit o propunere nouă din partea spitalului, în care dumnealor au detaliat circuitele funcţionale, atât pe pavilionul chirurgical cât şi pe pavilionul medical şi de asemeni, au adus propuneri vizavi de modalitatea de desfăşurare a activităţii. Vom aviza favorabil deschiderea Spitalului Judeţean. Atragem atenţia pe cât posibil ca personalul medical care îşi va desfăşura activitatea să fie împărţit, să nu se facă intersecţia între personalul care va lucra pe COVID şi cel care va lucra pe non-COVID.

Sperăm ca în aceste condiţii şi cu implicarea colegilor din Spitalul Judeţean să nu pună probleme nici pentru pacient şi nici pentru personalul medical. Dorim să vedem o implicare directă în asumarea deschiderii Spitalului, pentru că până în acest moment, nu am văzut decât opinii pe reţelele de socializare fără a fi directe în materialele de lucru. Dorim succes colegilor noştri în activitatea pe care o vor desfăşura începând de astăzi„, a declarat dna. Daniela Marcoci.

Prezent la conferinţa de presă a fost şi managerul unităţii spitaliceşti, dl. Silviu Verzea care a declarat că: ,,Aşa cum s-a precizat deja, există o mare aşteptare în rândul pacienţilor din oraş dar şi din judeţ în legătură cu această redeschidere a activităţii spitalului către categoria largă de pacienţi non-COVID. Ne aflăm într-un moment important. Majoritatea secţiilor îşi vor redeschide activitatea şi pentru pacienţii non-COVID. Aş profita de această ocazie să mulţumesc spitalelor care ne-au sprijinit, în primul rând Spitalului Municipal Roman dar şi personalului din Spitalul Judeţean.”

Conferinţa integrală o puteţi viziona mai jos.

https://www.facebook.com/ReteauaJurnalFM/videos/947175245746112/

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *