Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Sofia Nădejde, publicistă, prozatoare și militantă feministă…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 19, 2023
Motto: „Trebuie să se dea femeii instrucţie, pentru că e om, pentru că e semenul bărbatului, şi nu pentru că e mamă de fii. E numai o perioadă a vieţii în care femeia e mamă şi ar fi nedrept ca restul vieţii să şi-l petreacă într-o neştiinţă dobitocească.” – Sofia Nădejde
Ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cea care a fost Sofia Nădejde. Sofia Nădejde a fost o militantă a feminismului încă din vremea în care pe aici, pe plaiurile mioritice, nici nu se vehicula un astfel de concept. A fost jurnalistă şi prozatoare, mamă şi membră de partid socialist. A fost prima româncă ce a putut da bacalaureatul într-un liceu de băieţi şi prima preşedintă a unui congres politic. Sofia Nădejde le-a dat conaționalelor sale, prin ceea ce a făct în spațiul public, un imbold necesar la acel moment al vremurilor (și nu numai), adică înţelepciune şi speranţă. Sofia Nădejde (născută Băncilă, la 14 septembrie1856, la Botoșani – d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică. Orientarea sa politică a fost una de sorginte socialistă, fiind membră a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, fiind, în același timp, o ferventă activistă și susținătoare a feminismului. A fost soția lui Ioan Nădejde și sora pictorului Octav Băncilă. Sofia Nădejde s-a născut la Botoșani ca fiică a lui Vasile Băncilă Gheorghiu și Pulcheria-Profira Neculae, țărani liberi, adică răzeși. Ca studii, a studiat la „Pensionul Glowaska” din Botoșani, iar în anul 1874, s-a căsătorit cu Ioan Nădejde (1854 – 1928), cu care a avut șase copii.
După stabilirea familiei lor la Iași, în anul 1876, a început o activitate febrilă în mișcarea socialistă românească. Sofia Nădejde a debutat publicistic în „Femeia Română”, la București, cu o pledoarie pentru emanciparea femeii și a continuat să publice în „Contemporanul”, la Iași. Se afirmă ca un lider al mișcării feministe românești și a fost notorie în epocă polemica sa cu Titu Maiorescu, asupra capacităților intelectuale ale femeilor. Maiorescu susținea că deoarece creierul femeii este mai mic decât cel al bărbatului și posibilitățile sale intelectuale sunt mai mici, de aici ar exista nevoia de tutelare din partea bărbatului. Sofia Nădejde a dovedit, în lungi și argumentate polemici cu junimistul, falsitatea acestei teze, aducând în sprijin dovezi ale studiilor științifice ale vremii. În anul 1884, Sofia Nădejde conducea „Evenimentul literar”, apărut la Iași. În același an, a început activitatea la București, unde a ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor din București, dar și în restul țării. În anul 1897, devine președinta Congresului al IV-lea al PSDMR. A scris schițe, nuvele, romane, teatru. Mergând doar puțin înapoi în timp, apropo de viața publică de după revoluția pașoptistă din Principate, în rândurile mai tinerilor cărturari, ce-şi începeau activitatea prin anii 1870-1880, cuvântul de bază era militantismul. Indiferent de cauza aleasă, acţiunile se făceau îndeobște sub cupola socialismului. Problema reală pe care au avut-o socialiştii autentici, de secol XIX, a fost organizarea ineficientă. Ideile erau răspândite în cercuri restrânse de intelectuali, ca mai apoi, spre final de veac, să se organizeze cercuri socialiste cu studenţii din Bucureşti şi Iaşi. Ideile socialismului n-au ajuns prea târziu şi la Botoşani, acolo unde au găsit oameni care doreau să-şi depăşească condiţia prin educaţie şi cunoaştere: Sofia Băncilă-Gheorghiu şi Ioan Nădejde. Ea, încă liceană, ajunsese departe în școală doar prin aplecare spre studiu, prin ambiție, dar şi cu ajutorul unui unchi de-ai ei, preot, care s-a oferit să îi susţină financiar studiile. Ioan Nădejde, mai mare, încă elev fiind, apreciat de profesori, a primit aprobare în a fi și suplinitor, având ore de limbă greacă, reușind, astfel, să își achite studiile. Odată ajunşi la Iaşi, cei doi tineri s-au impus în cercurile elitiste şi nu numai. Ioan Nădejde ocupă un binemeritat post de profesor de limba română la Liceul Naţional, iar Sofia „întoarce pe dos” oraşul, ea fiind prima fată din România căreia i se permite să susţină examenul de bacalaureat la un liceu de băieţi. Nici viaţa personală nu e lăsată de izbelişte: cei doi se căsătoresc, dând semnând mariajul lor doar la starea civilă. Sofia Nădejde era descrisă mai târziu, cu entuziasm, de către Izabela Sadoveanu: „Când am văzut-o prima oară pe Sofia Nădejde era în plină tinereţe. Frumoasă, cu trupul plin, ochii verzi, punctaţi în aur, faţa fragedă şi rumenă, fruntea largă sub părul castaniu, de o nuanţă dulce, în armonie cu faţa ei rotundă, în linii moi şi feminine, deşi plină de energie şi de o hotărâre neobişnuită“.
Soţii Nădejde erau atât de dedicaţi doctrinei socialiste pe care o îmbățișaseră, încât şi-au pus la dispoziţie chiar şi casa, care era cunoscută sub numele de „căsuţa din Sărărie“, folosindu-se diminutivul cuvenit unei locuinţe modeste. Aici s-a creat practic un sediu al mişcării ieşene cu diverse activități: întruniri, dezbateri, realizări de planuri şi proiecte. Ba mai mult, pentru o perioadă, a devenit chiar redacţia ziarului „Contemporanul“. Pentru conservatori şi religioşi, locul era cunoscut drept „cuibul nihiliştilor“, ca o săgeată trimisă către cei doi soţi ce negau structurile social-politice ale vremii, în special biserica – ei nu s-au căsătorit în biserică, nici nu şi-au botezat copiii, dar mai ales au negat existenţa divinităţii în repetate rânduri în presa vremii. Un apropiat al familiei Nădejde şi un vizitator frecvent al casei era Constantin Mille. Acesta spunea: „Casa mirosea a doftorii, în odaia în care intrasem şi de unde am ieşit înzestrat cu un teanc de cărţi. Acasă m-am pus pe citit adâncind gândurile scriitorilor, indignându-mă de barbaria burgheziei, plângând împreună cu proletarii… Socialist cu inima eram. Voiam însă să fiu cu capul, să găsesc armele de luptă în bătăliile zilnice ce le aveam cu societatea…“. Din cauza orientării lor politice, familia Nădejde nu a scăpat de probleme în relația cu autoritățile. Atunci când, la 1 martie 1881, gruparea „Narodnaia Volea” din Rusia țaristă îl asasinează pe ţarul Alexandru al II-lea, socialiştii devin, pentru o perioadă, veritabili paria ai societăţii. Reprezentanţi ai poliţiei române vin şi percheziţionează căsuţa soților Nădejde din Sărărie, dar întâmplarea face să nu dea peste caietul în care erau notate numele socialiştilor cotizanţi din organizația lor. Ioan Nădejde este acuzat de propagarea ateismului, propagarea revoluţiei socialiste împreună cu conceptele de bază. În urma procesului, acesta își pierde locul de la catedră. Cu toate că vremurile erau dificile din punct de vedere material şi familia Nădejde avea şase copii, Sofia Nădejde nu a abandonat idealurile pe care le urma. Dimpotrivă, chiar s-a implicat mai mult în diverse acţiuni militante: participa la diverse întruniri şi lua cuvântul în faţa audienţei, redacta diverse broşuri pe care le distribuia în diverse instituții de învăţământ. Totodată, frecventa mahalalele oraşului, unde le vorbea muncitorilor despre drepturi, în condiţiile în care la sfârșitul secolului al XIX-lea şomajul cuprindea întreaga ţară. Abia atunci, după persecuţiile îndurate, socialiştii din Iași, în frunte cu Sofia Nădejde, pun bazele ziarului „Contemporanul“. Sofia semnează în acesta sute de articole pe diverse teme de dezbatere, foiletoane, discursuri care au la bază emanciparea femeii, dar şi schiţe, nuvele, recenzii şi traduceri din literatura universală. Ziarul ajunge în doar doi ani la un tiraj de 4.500 de exemplare – un număr foarte mare la acea vreme pentru un ziar de acest tip. La iniţiativa soţilor Nădejde şi a altor intelectuali ce militau pentru cauza celor mai puţin avantajaţi de societate, în 1893 ia naştere, la Bucureşti, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Bineînţeles, pentru un partid nou, un ziar nou de propagandă. Sofia scrie pentru muncitoarele din România, de exemplu în ziarul abia înfiinţat, „Lumea nouă ştiinţifică şi literară“, subliniind că: „Femeia va fi emancipată cu adevărat când va avea în producţie aceiaşi însemnătate ca şi bărbatul şi când producţiunea va deveni socială. Chestia emancipării femeii e o chestie social-economică şi trebuie să-şi urmeze cursul evolutiv înainte...“
Sofia Nădejde este numită director al ziarului „Evenimentul literar“ de la Iaşi – o platformă pentru literatura de sorginte socialistă și activează acolo până în octombrie 1894 când apare ultimul număr. După aceasta, Sofia Nădejde a părăsit Iașul și căsuţa din Sărărie şi pleacă la Bucureşti, acolo unde credea că poate aduce doctrina socialistă pe un nivel superior.Militantă feministă, socialistă, om de litere şi de opinie, Sofia era soţie şi mamă și a reuşit cumva să treacă de linia mediocrităţii şi în viaţa de familie. În 1895, ziarul „România literară şi ştiinţifică“ realizează un sondaj printre oamenii de seamă ai culturii, dar şi printre cititori: „Care femeie română e cea mai învăţată?“. Votul majorităţii l-a primit Sofia Nădejde. În acelaşi an 1895, spiritul socialist o susţine pe Sofia să îşi ridice calităţile de orator la un nou nivel. Clubul muncitorilor din Bucureşti, un soi de sindicat care le susţinea drepturile, dar mai ales îi sprijinea în proteste şi activităţi propagandistice, a acceptat să înroleze în rândul conferenţiarilor o femeie. Aşadar, Sofia Nădejde avea să susţină o serie de 55 de cuvântări, sub numele de „Urme de jertfe la români“. Această activitate avea să conteze mai târziu când, ca membră a PSDMR, este aleasă preşedinta Congresului al IV-lea din 1897. Aşadar, Sofia punctează şi acest succes: este prima femeie din România care ocupă fotoliul de preşedinte al unui Congres politic. Sofia susţinea educaţia atât prin activitatea ei cotidiană, dar şi prin cea scrisă. Chiar unul dintre punctele programului PSDMR viza acest lucru. Sofia Nădejde critica programele şcolare, construite greșit în concepția sa, pleda pentru importanţa sportului în şcoli ca factor ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului şi creierului copiilor. Sofia își focaliza eforturile şi asupra educaţiei celor din mediul rural prin combaterea alcoolismului şi a superstiţiilor, prin cunoaşterea regulilor de igienă şi a bunelor maniere. Pentru a fi corecți cu istoria, în spaţiul românesc, mişcarea feministă a apărut la începutul secolului al XIX-lea. S-a dezvoltat în aceeaşi manieră ca feminismul occidental, dar s-a adaptat la realităţile istorice, sociale şi economice din ţară. La început, mişcarea a cuprins zonele urbane, iar reprezentantele mişcării făceau parte, în general, din elita societăţii. Revendicările femeilor vizau acordarea de drepturi politice, sociale şi economice, iar cele mai importante reprezentante ale curentului feminist au fost: Calypso Botez, Eleonora Stratilescu şi Elena Maissner. Dar Alexandrina Cantacuzino a fost cea mai cunoscută figură a feminismului românesc în perioada interbelică, chiar una dintre cele mai apreciate activiste din Europa. În 1929, a fost înfiinţat primul partid independent al femeilor, Gruparea Femeilor Române, fondat de Alexandrina Cantacuzino.
Cum aminteam pe la începutul acestor rânduri că Sofia Nădejde a „beneficiat” de „dueluri tematice” pe teme de emancipare a femeii cu un mare om politic și de cultură al timpului său, Titu Maiorescu. Titu Maiorescu, om educat, membru fondator al Academiei Române, creator al teoriei formelor fără fond şi prim-ministru înainte de începutul Primului Război Mondial era, în același timp și un mare misogin, fapt notoriu în epocă, dar care, pe atunci, nu părea a fi ceva negativ sau imoral. Cu toate acestea, el a reuşit, într-o conferinţă susţinută la Ateneul Român în 1882, să agite spiritele elitiste şi protipendada sfârşitului de secol XIX. Maiorescu afirma public că doar bărbaţii sunt capabili să creeze şi să conducă un stat. În consecință, emanciparea femeilor, care el credea că se bazează doar pe criteriul frumuseţii, o refuza fără drept de apel. Nimeni nu îndrăznea pe atunci să-l contrazică pe marele Maiorescu. Nimeni, cu atât mai puţin o femeie, eroina rândurilor de azi…Sofia Nădejde şi-a dus pledoaria în spaţiul public şi i-a replicat academicianului printr-un material publicat în ziarul „Contemporanul“, nr. 24. Totul se baza pe o logică simplă: „Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie. Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul“. Cât despre emancipare şi legătura cu frumuseţea feminină, Sofia găseşte o replică, cu „izvorâre” socialistă, ba chiar îi acuză pe bărbaţi: „Eu cred că trebuie de vorbit de femeie în general şi nu de aceea mică minoritate din care bărbaţii au făcut o jucărie, pe care după ce şi-au format-o după gustul lor, acuma o defaimă şi o tratează de proastă. Aceşti bărbaţi au căutat a avea din femeie o fiinţă care să-i desfăteze în orele libere, cu cochetăriile ei, cu apucăturile ei copilăreşti etc. iar femeile au căutat a forma din bărbaţi nişte producători de bani, care să le poată îndestula toate capriciile. Şi unii şi alţii, prin selecţiunea naturală, au ajuns la culme. În adevăr, eu găsesc că femeile burgheziei sunt cu totul departe de ceea ce ar trebui să fie. Ele defaimă munca şi o privesc ca înjositoare, a căuta să placă pentru a putea trăi e nobil, a munci e ruşine. Ele nu găsesc nici de cum înjositoare viaţa ce duc, căutând numai a plăcea“. Răspunsul bine argumentat și destul de dur dat de Sofia Nădejde l-a lăsat mut pe Titu Maiorescu. A fost un pas mic pentru feminism, un pas mare pentru Sofia…
Cu toate că a fost o figură destul de prezentă în peisajul cultural și politic al epocii în care a trăit, trebuie spus că despre Sofia Nădejde s-a scris destul de puțin. Poate pentru că sorgintea ideilor care au ghidat-o în militantismul său erau prea „stângiste”?…Este cert că i-au fost apreciate prea puțin calitățile literare, iar articolele politice și feministe i-au fost puse în valoare, paradoxal, aproape de anii de azi, în secolul XXI. Tot paradoxal, chiar dacă avea idei și convingeri socialiste și chiar marxiste, odată cu trecerea societății românești la regimul comunist, ea nu a fost „recuperată” ca autoare demnă de luat în seamă nici de cei care, poate, împărtășeau aceleași idei. Ideile politice de stânga, în special cele despre emanciparea femeii de la țară și drepturile țăranilor sau despre legi în care sunt protejați muncitorii, apar transpuse în articolele Sofiei Nădejde și, mai ales, în operele sale literare. Merită amintit faptul că Sofia Nădejde sublinia faptul că accesul la educație ca un drept universal și nu doar pentru o anumită clasă socială, dar și că, în timpurile sale, femeia e „o marfă”, iar căsătoria „un negoț“: „După noi căsătoria nu e decît un negoț în care marfa e femeia; și într-adevăr nu numim noi marfă orice lucru care venind pe piața socială poate fi schimbat pentru un alt lucru, nu zicem numai decît pe bani, pentru a vorbi mai general. Tocmai astfel de lucru e și căsătoria“. Căsătoria, în scrierile Sofiei Nădejde e descrisă, ca proiecție viitoare, ca fiind o uniune între femeie și bărbat în care ambii să aibă drepturi egale: „Renașterea morală a omenirii nu va începe cu tot dinadinsul decît atunci cînd relația socială cea mai de temelie va fi pusă pe picior de egalitate și cînd membrii omenirii vor recunoaște că ființa pentru care ei au cea mai mare simpatie trebuie să aibă aceleași drepturi și aceeași lumină ca și ei“. În anul 1899, soțul său, Ioan Nădejde, se retrage din partid, lucru care a dezorganizat partidul până în anul 1910,atunci când revoluționarii I. C. Frimu, Ștefan Gheorghiu, Mihail Gh. Bujor, Alecu Constantinescu și alții au ajutat a reînființarea lui. Într-un articol din „Lumea nouă” din 1899, Ioan Nădejde explică motivele renunțării lui: „Aș putea să zic că mă retrag pentru că douăzeci de ani în slujba partidului îmi dau drept să dau și altora sarcina grea de a conduce partidul în luptele de toate zilele“.
Dar Sofia Nădejde și-a continuat articolele în care milita pentru drepturile țăranilor, a femeilor, scrie despre familie, școală, societate, publică schițe, povestiri și piese de teatru, însă, de data aceasta, în ziarul „Albina” și la revista ieșeană „Arta”. Viața le-a jucat și feste celor doi soți Nădejde, atunci când băiatul lor Ioan moare de febră tifoidă în 1905. A urmat o o perioadă în care Sofia Nădejde s-a dedicat literaturii. Scrie volumul de proză scurtă „Din lume pentru lume. Povestiri din popor” (1909) și traduce din autori străini precum Jules Verne, Henryk Sienkiewicz, Camille Flammarion, André Theuriet, Matilde Serao și M. Gorki. După izbucnirea primului război mondial, familia Nădejde s-a mutat la Iași, împreună cu fiica lor Amelia, iar în 1923, Horia Nădejde moare din cauza operației nereușite de peritonită. Sofia Nădejde reușește să treacă, din nou, peste tragedia sa familială și să-și continue seria de publicații. Pe lângă celealte publicații amintite anterior, mai e prezentă și pe paginile revistelor „Gazeta săteanului”, „Antialcoolul” și „Revista scriitoarei”. Tragediile nu se opresc din viața Sofiei și pe 29 decembrie se stinge din viață soțul său, Ioan Nădejde. În anul 1935, Sofia Nădejde, la vârsta de 79 de ani, publica memorialistică despre mișcarea socialistă din Iași în ziarul „Adevărul”. În anul 1936, îi moare și fiica Elena, iar ultimii ani ai vieții îi petrece alături de cele două fiice ale sale, Amelia și Victoria. În 1946, în urma unui atac de cord, Sofia Nădejde moare la o vârstă venerabilă.
Punctele ei de vedere au fost, mai ales pentru vremea în care a trăit, tranșante, radicale și pe deplin asumate în slujba unui feminism socialist ce milita pentru drepturile economice ale claselor asuprite. Firește că era vorba derspre un militantism feminist foarte deosebit și chiar curajos în acele vremuri, deoarece Sofia Nădejde nu numai că nu făcea vreo concesie bărbaților puternici ai zilei, fie ei politicieni, oameni de afaceri, scriitori, preoți, judecători etc, pledând pentru justiție socială, nu pentru un stat polițienesc și o legislație dură, axată pe pedepse excesive. Activitatea sa militantă pentru emanciparea femeilor s-a desfășurat pe durata a mai bine de jumătate de secol, perioadă în care Sofia Nădejde a publicat peste 1.500 de pagini de literatură și multe sute de articole cu tematică socială, feministă și politică în publicații precum „Contemporanul”, „Femeia Română”, „Drepturile Omului”, „Munca” și multe altele. Izabela Sadoveanu i-a făcut următorul portret: „Coana Pica a fost în totdeauna simplă ca un copil, plină de bun simț ca o țărancă sănătoasă la trup și minte, personală, pasionată și excesivă ca o adevărată fire feminină în toate manifestările ei. Vasta ei cultură,interesul nesecat pentru știință și lucrurile intelectuale n-au făcut decât să ilumineze calitățile unei puternice, multiple și diferențiate individualități.” În 2018, la inițiative poetei Elena Vlădăreanu, s-au înființat Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei. Premiile se decernează anual în cadrul unei Gale iar categoriile de premii acordate sunt: Poezie, Proză, Debut Poezie, Debut Proză precum și premiile speciale pentru Inovație și Contribuții Deosebite Aduse Literaturii.
Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Victor Vișinescu, „Sofia Nădejde. Scrieri,“ Junimea 1978
George Marcu (coord.) – „Dicționarul personalităților feminine din România”, Editura Meronia, București, 2009
Maria Cernat, Adina Mocanu, „Sofia Nădejde. Despre creierul femeii și alți demoni. Antologia textelor publicistice.”, Editura Paralela 45
Miroiu, Mihaela, Dragomir, Otilia , „Lexicon feminist”, Iaşi, Editura Polirom, 2002
https://luceafarul.net/scriitori-botosaneni-sofia-nadejde
https://afostodata.ro/sofia-nadejde-romance-de-poveste/
https://www.rri.ro/ro_ro/sofia_nadejde-2611820
https://www.europafm.ro/femei-care-inspira-sofia-nadejde/
https://iasi.travel/ro/stories/feminism-sofia-nadejde-contra-titu-maiorescu/
https://platzforma.md/arhive/388555
https://serialreaders.com/5809-biografie-sofia-nadejde.html
https://www.facebook.com/premiilesofianadejde/
http://artnomore.ro/premiile-sofia-nadejde/
https://bookzone.ro/carte/patimi-sofia-nadejde
https://fictiunea.ro/2021/65/art4/
