Știrile pozitive ale zilei, 19 ianuarie 2023
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 19, 2023
1. A început distribuirea tichetelor pentru creșterea natalității. Sute de dosare au fost declarate eligibile
A început distribuirea voucherelor pentru creșterea natalității prin fertilizarea în vitro. Primele au fost înmânate la guvern de către ministrul Familiei. Tichetele, în valoare de 15 mii de lei, vor ajunge în perioada următoare acasă la câteva sute de cupluri sau femei singure care au dosarele aprobate. Cereri pentru sprijinul anti-infertilitate se pot depune în continuare.
Sursa foto: https://youtu.be/
Sursa: http://stiri.tvr.ro/a-inceput-distribuirea-tichetelor-pentru-cresterea-natalitatii_922913.html
2. Panourile solare s-au ieftinit. Românii pot deveni mai ușor independenți energetic
Veşti bune pentru românii care vor să devină independenţi energetic. Panourile solare şi pompele de căldură se ieftinesc. Astfel, românii ar putea face economii de câteva mii de lei, după ce TVA-ul acestor instalaţii a scăzut de la 19 la 5%. Această veste bună ar putea duce la apariţia unei crize în acest domeniu, pentru că cererea mare va face ca livrările de panouri şi pompe să dureze câteva luni.
Sursa foto: https://pixabay.com/
3. VIDEO Cărbunaru: Cheltuielile întreprinderilor cu activitate în turism pentru participare la târguri de profil, decontate parţial
Guvernul a aprobat, miercuri, schemele de ajutor de minimis privind decontarea parţială a cheltuielilor efectuate de întreprinderile cu activitate de turism la manifestări expoziţionale, pavilioane naţionale, standuri specializate sau expoziţii din străinătate la care va fi prezent Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Sursa foto: https://www.facebook.com/watch/live/?ref=external&v=847770436300875
Sursa: https://www.agerpres.ro/
4. VIDEO Sălaj: Proiect ‘Educaţie prin patrimoniu’, derulat de Muzeul Judeţean pentru elevii din mediul rural
Aproape 2.000 de elevi din mediul rural, de la clasele pregătitoare la clasele de liceu, au participat, în 2022, la proiectul „Educaţie prin Patrimoniu” derulat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, iniţiativă menită să le dezvolte apetitul pentru cunoaştere şi să le ofere repere importante legate de istoria locală, facilitându-le accesul la cunoaşterea şi înţelegerea valorii patrimoniului cultural.
Sursa foto: https://youtu.be/gNE4RqpejOI
Sursa: https://www.agerpres.ro/
5. VIDEO Proprietarii construcţiilor ilegale din zone turistice vor fi somaţi de către autorităţile locale să le desfiinţeze în 48 de ore
Proprietarii construcţiilor ilegale din zonele turistice vor fi somaţi de către autoritatea locală să le desfiinţeze în termen de 48 de ore, a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
Sursa foto: https://www.facebook.com/guv.ro/videos/847770436300875
Sursa: https://www.agerpres.ro/
6. VIDEO Cărbunaru: Contractul de finanţare prin BEI destinat investiţiilor în siguranţa rutieră, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, contractul de finanţare prin Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 50 de milioane de euro, destinat realizării de investiţii prioritare în domeniul siguranţei rutiere în România în 89 de locaţii, unde urmează să fie construite, între altele, pasaje subterane sau supraterane şi sensuri giratorii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Sursa foto: https://pixabay.com
Sursa: https://www.agerpres.ro/
7. Romgaz ar urma să plătească peste 906 milioane lei, în contul taxei de solidaritate
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz urmează să plătească 906,104 milioane lei în contul taxei de solidaritate, suma fiind prevăzută în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2023, ce va fi supus aprobării acţionarilor în data de 20 februarie.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/supap%c4%83-industry-conduct%c4%83-gas-fuel-4835969/
Sursa: https://www.agerpres.ro/
8. VIDEO Guvernul a aprobat proiectul liniei de cale ferată de la Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara
Guvernul a aprobat proiectul care vizează realizarea conexiunii feroviare dintre Aeroportul Internaţional Traian Vuia – staţia CF Timişoara Est şi reţeaua feroviară naţională.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/interne-%c3%aen-interior-transport-tren-3182317/
9. CCR stabileşte ca 2023 să fie declarat Anul Centenarului Constituţiei României Întregite
Plenul Curţii Constituţionale a decis, în şedinţa de miercuri, cu unanimitate de voturi, declararea anului 2023 drept Anul Centenarului Constituţiei României Întregite.
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Monitorul_Oficial_al_Rom%C3%A2niei._Partea_I_2003-10-31,_nr._767.pdf
10. Europenii au respectat apelul guvernelor de a economisi energia şi au redus încălzirea
Europenii au dat drumul la încălzire cu o lună mai târziu decât de obicei şi de asemenea au redus temperatura instalaţiilor de încălzire pe parcursul iernii, respectând apelul guvernelor de a economisi energia pe fondul crizei din Ucraina, arată datele colectate de firma germană Tado care activează pe piaţa termostatelor inteligente, informează Reuters.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/termostat-de-%C3%AEnc%C4%83lzire-c%C4%83ldur%C4%83-250557/
11. Tulcea: Administraţia Deltei a refăcut o zonă de cuibărit pentru pelicanii creţi
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a finalizat săptămâna trecută refacerea insulei Ceaplace, o importantă zonă de cuibărit pentru pelicanii creţi, cea mai mare specie de pelicani din lume, a anunţat instituţia din subordinea Ministerului Mediului pe pagina proprie de facebook.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/pelican-delta-dun%c4%83rii-rom%c3%a2nia-4384523/
11. Vrancea: Tur ghidat al municipiului Focşani, de Ziua Unirii Principatelor Române
Primăria Municipiului Focşani organizează, pe 24 ianuarie, un tur ghidat al municipiului Focşani, cu ocazia aniversării a 164 ani de la Unirea Principatelor Române, a informat, miercuri, administraţia locală.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=486071273713292&set=gm.902313724452996
12. Timiş: Premiu de excelenţă, al UCRRMR, pentru Opera Naţională Română Timişoara
Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) a fost distinsă, recent, cu Premiul de excelenţă pentru spectacolul aniversar „Aida” – 75, la categoria „Evenimentul aniversar al anului 2022”, în cadrul primei ediţii a Galei premiilor MUSICRIT.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=547721180724468&set=pcb.547721290724457