„Oameni care au fost”. Maria Băiulescu, scriitoare și activistă pentru drepturile femeilor…
de Nicolae Uszkai

Motto:„ Dacă educi un bărbat, educi o persoană, dar dacă educi o femeie, educi o familie”. – Maria Băiulescu

Ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cea care a fost Maria Băiulescu, o brașovencă cunoscută pentru rolul său în emanciparea femeii.  În general, ne plângem des că ţara noastră este în urma multor state apusene ori central-europene, că societatea noastră se „coace” mai greu, iar mentalităţile se schimbă şi mai greu. Dar, aruncând o privire-n istorie, în multe privinţe, lucrurile au evoluat la fel ca în țările la care ne raportăm şi pe care le luăm ca etalon. În contextul eroinei de azi pe care încerc să v-o aduc în amintire, feminismul în România, de exemplu, s-a dezvoltat iniţial cam la fel ca în celelalte state europene. Apoi, istoria și-a spus cuvântul, iar contextul politic şi social a pus, din nou, frână evoluţiei mişcării până relativ recent, după  decembrie 1989. Trebuie să recunoaștem că lupta pentru drepturile femeilor nu a fost una deloc uşoară într-o ţară în care accesul la educaţie şi informaţie era, la un moment istoric dat, aproape inexistent. Au fost însă femei care şi-au dedicat vieţile acestei mișcări, iar eforturile lor au pus bazele feminismului în România. Cea mai puternică personalitate braşoveană care a luptat pentru drepturile femeilor a fost Maria Băiulescu și este un adevăr de necontestat că, timp de câteva decenii, de la începutul secolului al XIX-lea şi până în plină perioadă interbelică, alături chiar de Regina Maria, a fost, poate, feminista cea mai cunoscută şi mai „pomenită” în presa vremii. Practic, Maria Băiulescu este cunoscută în special pentru bogata sa activitate în cadrul organizației „Reuniunea Femeilor Române”, asociație înființată, practic, după Revoluția de la 1848, când Transilvania număra vreo 25.000 de văduve și circa 100.000 de orfani. La acea vreme, organizația își propusese, cu succes dealtfel, să ajute atât mamele rămase singure, cât pe și copiii acestora. Cine a fost Maria Băiulescu? A fost o personalitate polivalentă. Scriitoare, traducătoare, dramaturg, Maria Băiulescu a fost unica femeie care a colaborat la elaborarea „Enciclopediei Române”, oferind importante referinţe etnografice, la care se pricepea foarte bine. Apropo de originile sale brașovene, ea este cea care a descris, pentru prima dată, portul românesc din Şcheii Brașovului. Cum aminteam anterior, ca activistă pe târâmul mișcării feministe, s-a implicat şi în dezvoltarea profesiilor şi ocupaţiilor femeilor. Maria Băiulescu a fost brașoveanca ce a salvat vieţile a sute de orfani şi le-a oferit educaţie instituţionalizată, în cadrul unei şcoli de menaj pe care ea a creat-o cu eforturi proprii și bine susținute. Este cea care a reușit să țină diverse conferinţe pe teme conexe mișcării feministe în toată țara dar și prin toată Europa. Trebuie să amintesc, totuși că, poate, cea mai importantă realizare a Mariei Băiulescu a fost unificarea tuturor asociațiilor feministe din România și „ascuțirea” liniilor de efort a acestor organizații, fiind cea care a condus „Uniunea Femeilor din România” timp de aproape trei decenii, mai precis 27 de ani. Dacă e să judecăm cu atenție împlinirile sale și rolul său în mișcarea feministă din țara noastră, popularitatea ei ca activistă în plan filantropic, social, politic şi naţional, este şi astăzi greu de egalat. Eu nu știu ca vreo femeie de azi din România să-i poată fi egală în realizări. Astfel, diverse surse spun că în „Dicţionarul Biografic al Mişcărilor Femeilor şi Feminismului din Europa Centrală, De Est şi Sud-Est“, autoarea Tanya Dunlap, de la Rice University, Houston, Texas, o numeşte „mamă a educaţiei“. Maria Baiulescu se naște în Brașov la data de 21 august 1860, și va deveni una dintre cele mai importante femei în lupta pentru egalitatea de șanse ale femeilor. Este recunoscută ca una dintre cele mai importante activiste pentru drepturilor femeilor din România care au trăit vreodată. Pe lângă contribuțiile sale în cauzele feministe, este demnă de menționat datorită activității sale de scriitoare și traducătoare. Maria Băiulescu s-a născut în 1860, în Braşov, şi  a fost cea care până când a închis ochii pentru vecie, la vârsta de 81 de ani, a militat pentru emanciparea femeilor. Așa cum vă reaminteam anterior, numele său a fost legat de „Reuniunea Femeilor Române” din Brașov, organizație care a inaugurat în România mişcarea feministă adevărată. Maria Băiulescu provine din vestitul neam al Băiuleștilor, familie de intelectuali de vază ai Braşovului.

Tatăl său, preotul Bartolomeiu Băiulescu, a fost şi învăţător la şcoala primară în limba română, a cărei câteva clase au funcţionat în propria sa casă din Zărneşti, în apropiere de Brașov. Tatăl Mariei a fost secretar al lui Andrei Şaguna, mitropolitul, apoi a activat ca protopop. În anul 1896, la vârsta de 65 de ani, Bartolomeiu Băiulescu şi-a împlinit cel mai mare vis: finalizarea lucrărilor de construcţie  a  Catedrala ortodoxe române a Sfintei Adormiri din Cetatea Braşovului, cea pe care o pot admira, vizita și folosi duhovnicește turiștii ce ajung în Piața Sfatului din Brașov. Preotul a  avut cinci copii: Elena (1852-1920), Ioan (1854-1911) inginer inspector general, Gheorghe (1855-1935) medic, Maria (1860-1941) şi Romulus (1863-1941) tot inginer inspector general. Rămășițele pământești ale tuturor celor cinci frați se odihnesc în cimitirul „Groaveri” din Braşov. Poate cel mai cunoscut dintre Băiulești este Gheorghe Băiulescu, medic și profesor de igienă, publicist și editor al revistei bilunare „Sănătatea“, din 1916, primul primar român al Braşovului, iar după Unire, în anul 1919, a ajuns să fie primul prefect român al judeţului şi apoi inspector general administrativ. Printre Băiuleștii săi, Maria nu putea fi altfel decât aceștia și a dus mai departe tradiţia implicării în destinele comunităţii brașovene şi ale României. Cum era și firesc, Maria Băiulescu a fost influenţată puternic de mama sa, Elena, colaboratoare a Societăţii „Reuniunea Femeilor Românce” şi preşedinta „comitetului politic“ al doamnelor române din Braşov în timpul mişcării memorandiste din 1892-1894. Mai târziu, apropo de înrâurirea mamei asupra devenirii sale, preşedinta „Reuniunii…” va deveni Maria, începând cu anul 1908. Maria Băiulescu a absolvit cursurile de la „Şcoala Secundară Germană” precum şi „Institutul Francez de Domnişoare” din Braşov. Pe plan publicistic, a debutat în revista „Meseriaşul Român“ cu traduceri din limbile engleză şi franceză și s-a afirmat în multe dintre marile reviste şi ziare ale vremii cum ar fi: „Vatra“, „Familia“, „Gazeta Femeii“, „Tribuna“ „Universul literar“. Maria a tradus din literatura germană şi franceză, semnând cu pseudonimul „Sulfina“. Paralel cu publicistica, a publicat și volume de versuri, proză şi dramaturgie cum au fost: „Note şi impresiuni“ (1896), „Vacanţii“ (1903) şi „Extaz“ (1908) şi a semnat traduceri din Schiller, Shakespeare, Goethe. Maria Băiulescu a rămas, după cum aminteam pe la începutul acestor rânduri, unica femeie care a colaborat la realizarea „Enciclopediei Române”, în toate trei volumele acesteia, la capitolele „costume, costume şi economie de casă şi industrie textilă”. Era un lucru evident că impresionantele sale cunoştinţe în aceste domenii erau de neegalat, chiar într-o „lume a bărbaţilor”.Referitor la participarea sa la Enciclopedie, într-o scrisoare din colecţiile speciale ale Bibliotecii „George Bariţiu“, coordonatorul Enciclopediei, dr. Cornel Diaconovici, o invita pe Maria Băiulescu, la data de 23 iulie 1896, să se alăture colectivului de autori, 200 de bărbaţi „din toate ţările române şi chiar străine“ cu următoarea formulare: „Ne luăm voia a vă ruga şi pe mult stimata dumneavoastră să binevoiţi să colaboraţi la Enciclopedia Română pentru materia de costume naţionale“.

În calitate de militantă pentru emanciparea femeii române, Maria Băiulescu a ţinut prima conferinţă cu temă feministă în Braşov, în 1896, cu tema „Rolul femeii în societatea de azi“, urmată de „Misiunea femeii române“  în anul 1901. În calitate de membră a „Reuniunii Femeilor Românce” din Braşov, cu începere din anul1906, a împletit mişcarea feministă cu lupta naţională a românilor din monarhia austro-ungară, punând piatra de temelie a Uniunii Generale a Femeilor Române din Transilvania şi Ungaria. Ulterior, în anul 1908, a transformat orfelinatul patronat de „Reuniune…” într-o şcoală de menaj şi industrie casnică, iar în anul 1920 într-o veritabilă şcoală profesională. În perioada primului război mondial, s-a refugiat la Iaşi, fiind foarte activă în cadrul Societăţii Ortodoxe, sub patronajul căreia a înfiinţat „Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război” şi „Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeii Române”, în anul 1917. Odată cu întoarcerea acasă la Braşov, în anul 1918, a preluat conducerea „Reuniunii Femeilor Românce” şi a „Uniunii Femeilor Române” şi s-a dedicat asistenţei sociale pe o scară mai largă, activând în mai multe societăţi: „Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război”, Crucea Roşie, Profilaxia Tuberculozei, Invalizii de Război. Pentru meritele sale deosebite, merită să amintim că Maria Băiulescu fost distinsă cu medalia „Crucea Reginei Maria“, clasa I şi medalia „Ferdinand I“.În planul mișcării feministe „extinse”, Maria Băiulescu  a ţinut conferinţe în ţară şi în Franţa, Belgia, Elveţia, Suedia. În anul 1920, în studiul „Drepturile şi îndatoririle noastre“, Maria Băiulescu se exprima franc apropo de țelurile mișcării conduse de ea: „Câmpul de activitate ce i se va deschide femeii prin câştigarea drepturilor sale civile şi politice va aduce atâtea roade în refacere morală, socială şi culturală a poporului nostru încât este incalculabil ajutorul ce-l va putea da femeia neamului său şi rezultatele ce le vom obţine prin colaborarea sa“. După cum menționam anterior, Maria a continuat viața sa în spiritul de luptătoare pentru afirmarea femeii moștenit de la mama sa, preşedinta celei mai vechi şi mai prestigioase organizaţii de femei din Transilvania și prima din România. „Gazeta Transilvaniei” nota în anul 1852 că, în Transilvania, existau circa 25.000 de văduve cu orfani în întreţinere. Ideea înfiinţării acestei reuniuni, la numai doi ani de la Revoluţia din 1848-1849, a fost inspirată de Iacob Mureşianu, ginerele Mariei Nicolau, prima preşedintă a organizaţiei. De altfel, „Reuniunea…” a activat sub îndrumarea liderilor mişcării naţionale române şi a fost ajutată financiar de Biserica Ortodoxă precum şi de cea Greco-Catolică, de băncile româneşti şi de oameni de afaceri români de pretutindeni. Din aceste fonduri, au fost trimise cu bursă la studii multe orfane, au fost create şcoli secundare de fete la Sibiu, Blaj şi Braşov, iar mai târziu, internate, precum şi o bibliotecă a Reuniunii. Cele doar câteva şcoli româneşti existente pe atunci în tot Ardealul, printre care şcoala primară şi Liceul gr.-or. din Braşov, au primit susţinere financiară prin eforturile femeilor din „Reuniune…”. Tot braşovencele s-au zbătut şi au înfiinţat, de-a lungul timpului, 1.855 cursuri de lucru de mână în tot arealul de trăire românesc. Un lucru important era organizarea unor conferinţe de literatură română printre femeile vremii. De-a lungul celor aproape opt decenii (practic, 77 de ani) de existenţă a „Reuniunii…”, membrele acesteia au refuzat constant și cu fermitate să facă parte din vreun partid politic, limitându-se să facă „doar politica iubirii de neam”. Este demn de menționat, în contextul în care mulți bărbați ardeleni (și mulți brașoveni, mai ales) au trecut ca voluntari în România în Războiul de Independenţă din 1877, membrele din Braşov ale „Reuniunii…”, conform mărturiilor presei timpului: „dădură o strălucită dovadă a înaltelor lor sentimente naţionale şi al avîntului lor necunoscător de hotare, prin zelul cu care au lucrat pentru colectarea de bani şi pregătirea de scame, bandaje şi alte lucruri trebuincioase răniţilor români“. Multora dintre membrele cele mai active, „Domnul României le acordă în decembrie 1878 prin înalt decret crucea comemorativă «Elisabeta»“. Acţiunile caritabile  ale acestei „Reuniuni..” au dat importante roade şi la Şcoala de Fete din Braşov, unde „elevele învăţau în doi ani să pregătească mâncarea, să spele şi să calce, să coasă la maşină, să toarcă lână, să cultive legume”, și „să-şi îngrijească raţional gospodăria, casa, familia“. În 1906, Reuniunea „a profitat de ocaziunea vînzării caselor băncii «Albina» din Tirul Spitalului nr. 10, vechi case româneşti, şi le-a cumpărat în schimbul sumei de 47.500 coroane. În 11 (24) nov. 1907 s-au sfinţit cu mare solemnitate“.

Referitor la rolul „Reuniunii…” în învățământ, odată cu venirea la conducere a Mariei Băiulescu, asociația a avut de furcă cu Ministerul de Instrucţie Maghiar. Maria Băiulescu a reușită să „fenteze” acest minister printr-un artificiu „deștept”, scoţând şcoala din sistemul maghiar standard de învățământ, prin transformarea ei în şcoală profesională, categorie practic inexistentă în sistemul de învățământ austro-ungar. Această școală a început să se dezvolte  destul de repede, având un număr de șapte profesori, o bibliotecă bogată precum şi materii moderne de studiu printre care și: contabilitate, fizică, chimie culinară. La această școală, se învăţa după „Cursul de menaj“ al Mariei Băiulescu şi „Cursul de chimie alimentară“, de Maria Popescu-Bogdan. Absolventele acestei școli erau plasate la familii bune şi erau, în continuare, susţinute financiar de „Reuniune…” până îşi făceau o situaţie relativ stabilă. Pe tot parcursul anului, fetele cursante lucrau haine pentru copii care, de Crăciun şi Paşte, erau dăruite copiilor orfani. La evenimente importante precum serbări şi expoziţii, „cusăturile şi covoarele româneşti au fost mult admirate şi apreciate chiar şi de un Arhiduce austriac“, după cum menționează presa vremii. Nu este lipsit de importanță de menționat faptul că uniforma fetelor era o ie românească și că acestei școli i se dusese vestea până departe, prin tot arealul de trăire românească, fiind o școală căutată şi de eleve din Vechiul Regat. Activitatea acestei școli a fost întreruptă pe perioada primei conflagrații mondiale, iar în 1920, cursurile şcolii profesionale s-au reluat urmând ca, în 1927, aceasta a trecut „în grija statului”. În anul 1936, școala respectivă a fost transformată în liceu industrial. De la prima şcoală, cu opt eleve şi o profesoară, se ajunsese, la acel moment, la  un număr constant de 250 de eleve, 21 de profesori şi cinci ateliere. Adică o şcoală puternică și foarte bine organizată. Singurul obiectiv pe care femeile „Reuniunii…” din Braşov n-au reuşit să-l atingă a fost înfiinţarea „unui jurnal periodic pentru creşterea şi instrucţiunea femeii române“. Aș mai menționa faptul că după modelul organizaţiei din Braşov, au luat fiinţă asociaţii asemănătoare la Sibiu, Blaj, Hunedoara, Deva, Făgăraş şi în alte localităţi. În afară de educaţia tinerelor, feministele luptau şi pentru idealuri politice. Nu trebuie uitat faptul că iniţiativa de unificare a asociaţiilor şi reuniunilor de femei sub un comitet director unic îi aparţine tot celei mai puternice organizaţii din Transilvania, „Reuniunea Femeilor Române” de la Braşov. După cum este menționat în istoricul asociației: „Adunarea generală extraordinară din ianuarie 1908, a ales în locu-i pe distinsa scriitoare şi vechea şi zeloasa colaboratoare a reuniunii, d-na Maria B. Băiulescu“. Preşedinta Maria Băiulescu a propus, în 1911, convocarea unui congres de unificare a tuturor reuniunilor de femei române din Austro-Ungaria. Între 3 şi 5 iunie 1913, la Braşov, au participat delegatele a 37 de reuniuni care au stabilit sediul „Uniunii Femeilor Române” la Braşov. În fruntea comitetului director, a fost aleasă aproape firesc Maria Băiulescu. Anuarul asociației amintește că: „Reuniunea, după o viaţă frumoasă şi binefăcătoare de 18 ani, a câştigat renumele de cel mai frumos şi mai bine organizat institut naţional românesc“.

După câțiva ani, cel de-al şaptelea Congres al „Uniunii Femeilor Române” s-a ţinut la Braşov, în anul1926, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Reuniunii Femeilor Române din Braşov, congresul fiind onorat de participarea Reginei Maria, la invitația Mariei Băiulescu. Anuarul asociației mai precizează că: „la acest congres, pentru prima oară, s-a atras atenţia asupra faptului că soluţionarea gravelor probleme sociale privind femeile (salarizarea, condiţiile de igienă şi de muncă, traficul de femei şi de copii) poate fi realizată doar atunci când femeile vor deţine aceleaşi drepturi ca bărbaţii.” Cert este că braşovencele din „Reuniune…” se considerau egalele bărbaţilor, se implicau în educaţia tinerei generaţii la fel ca soţii lor, asumându-şi sarcini dintre cele mai grele.

Cu mult tact și înțelepciune, fără să acuze fruntaşii epocii că nu sunt capabili să rezolve multele probleme ale românilor, sub conducerea Mariei Bpiulescu au preluat frâiele unor aspecte imprtante, în special cele legate de educaţia categoriilor defavorizate. Astăzi am zice că aceste acţiuni sunt fireşti, la ordinea zilei, dar atunci erau considerate „excentrice” şi chiar ilegale în contextul legislativ al epocii.Aș dori să mai rememorez un alt eveniment apropo de lupta de emancipare feminsită condusă de Maria Băiulescu. Maria Băiulescu conduce întrunirea „Grupării Naţionale a Femeilor Române” din data de 7 ianuarie 1930, ţinută în sala Fundaţiei Carol I din Bucureşti, în care se susținea „libertatea femeilor de a vota cu orice partid politic doresc” și nu strict cu un partid ce se anunța exclusiv feminin sau al cărui program aveau exclusiv susținerea cauzei feministe. Ideea principală rezida în principal în faptul că „atâta timp cât se menținea autonomia deplină a organizațiilor de femei, această libertate nu trebuia îngrădită”. Datorită acestei decizii, susținută de Maria și ajutată de feministele Ella Negruzzi, Calypso Botez, Margareta Paximade-Ghelmegeanu, Ortansa Satmary (membre ale Partidului Național Țărănesc), femeile își câștigă dreptul la vot în România.

Finalmente, ar mai fi de amintit și de contribuția adusă de eroina noastră de azi de la „Congresul Asociaţiunii pentru E.C.P.F.R.”, congres ţinut la Bucureşti în ziua de 13 mai 1934. Maria Băiulescu a avut în cadrul acestui Congres un discurs amplu prin care atrage atenția asupra „pericolului de retrogradare a femeii”, ce, în opinia ei, se făcea simțit deja în propaganda germană de sorginte nazistă a vremii sale. Nu putem uita că prin intermediul acestei propagande, după cum preciza Maria, orizontul de existență al femeii se restrângea la un „cadru atavic de activitate, în care era îngrădită de veacuri cu dictonul: «Kind, Kuche, Kirche – Copil, Bucătărie, Biserică»”. Pledoaria Mariei pentru dezvoltarea neîngrădită a fost susținută cu exemple din istoria umanității, ea amintind că filosofi precum Pitagora şi Socrate „primeau între elevii lor şi femei, având convingerea că femeile studiază cu mai mult entuziasm şi răspândesc mai uşor această cultură”. În încheiere, trebuie să afirm că rolul unor personalități este definitoriu, câteodată. Femeile de acum circa un secol n-ar fi avut curaj să se afirme în societate şi n-ar fi reuşit să schimbe aproape nimic din viața lor dacă n-ar fi urmat exemplul Mariei Băiulescu, poate cea mai longevivă luptătoare în numele drepturilor femeilor din România. După ani, în Municipiul Brașov, un colegiu liceal a primit numele Mariei Băiulescu ca o recunoaștere a contribuției sale majore în educație.

Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Ștefania Mihăilescu coord., „Din istoria feminismului românesc”, Editura Polirom, 2006

Feminismul în România. Care au fost primele femei care au luptat pentru drepturile lor

https://brasovromania.net/2014/03/maria-baiulescu-cea-mai-puternica-brasoveanca/

https://www.facebook.com/Iubim.Brasovul.Oficial1/photos/gm.5024986447616422/5167866976609643/?type=3

https://matricea.ro/femeile-romaniei-care-au-scris-istorie-maria-baiulescu-eroina-care-a-salvat-mii-de-orfani/

https://www.artmark.ro/ro/licitatie/in-intimitatea-personalitatilor-licitatia-de-scrisori-281-2018/lot/scrisoare-a-mariei-baiulescu-una-dintre-marile-personalitati-feminine-ale-inceputului-sec-xx-adresata-directorului-ateneului-popular-nicolae-iorga-bucuresti-1927-ro-7135

https://www.monden.ro/inceputurile-feminismului-romanesc-contributia-poetei-maria-baiulescu.html

https://brasovromania.net/2014/03/maria-baiulescu-cea-mai-puternica-brasoveanca/