Oameni care au fost. Gheorghe Brăescu, general român și scriitor
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Visasem cal, sabie, lupte în care să alerg cu rană la frunte, cu decoraţii lucitoare pe piept şi m-am trezit stingher, om înstrăinat… „ – Gheorghe Brăescu – amintiri din episodul algerian al vieții sale de luptător în Legiunea Străină.

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi vă propun să citiți câteva rânduri despre Gheorghe Brăescu, un general român, luptător în războaie, dar și luptător cu condeiul, pe „frontul cuvintelor scrise meșteșugit”. Nu știu câtă lume își mai aduce aminte de  el, fapt pentru care cred că o mică „trecere în revistă” a câtorva crâmpeie din viața acestuia vor face bine amintirii sale.

Cine a fost acesta? Foarte pe scurt, a fost fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei. Gheorghe Brăescu a fost printre puținii militari din România de la acea vreme care, pe lângă meseria armelor s-au ocupat serios și de literatură. El a avut o o tinerețe cu adevărat aventuroasă, a fugit de acasă în lumea largă și s-a înrolat în Legiunea Străină franceză, unde a luptat efectiv sub contract timp de doi ani, prin ținuturile aride ale Algeriei, acolo unde francezii se extinseră cu colonialismul lor. La întoarcerea în țară, a urmat studii militare, absolvind, la un moment dat, și Școala de Război de la acea vreme, după care, în timp, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată. Prin acea perioadă, a început să fie preocupat de cuvântul scris și să scrie literatură. În timpul primului război mondial, având și experiență de pe frontul algerian, a luat parte la campania din Transilvania din toamna anului 1916, când a fost rănit la mâna dreaptă, iar ulterior i se amputează brațul drept. Brăescu este arestat apoi, în București, de germani, devine prizonier de război și  închis, pe rând, în trei lagăre germane de ofițeri prizonieri de război din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi este eliberat, revine în țară unde ulterior va fi trecut în rezervă cu gradul de general de brigadă,  la finele primului război mondial, în 1918.

Iar acum aș detalia un pic crâmpeiele din viața sa. Gheorghe Brăescu s-a născut la 29 ianuarie 1871, în Iași și a fost, la viața sa (care s-a încheiat la 15 martie 1949, la București), militar, memorialist, prozator, romancier și comediograf, fiind un membru dedicat și activ al cenaclului artistic  „Sburătorul” al  lui Eugen Lovinescu. Gheorghe Brăescu  a fost al şaptelea copil al lui Alexandru Brăescu şi al Mariei (născută Zaharia). Fără familie, din păcate (tatăl fiind decedat, iar mama înstrăinată, din pricini obiective de viață), copil fiind, a învăţat tainele scrisului și cititului la mănăstirea stareţei Leonora de lângă Iași. Înscris la Liceul „Institutele Unite” din Iaşi, a fost coleg cu Emil Gârleanu şi Ovid Densuşianu. Cu Emil Gârleanu se va ma întâlni în garnizoana Bârlad, unde va activa ca ofițer cu gradul de sublocotenent.Ulterior studiilor de la „Institutele Unite”, a fost și elev al Școlii Fiilor de Militari din laşi, între anii1886-1889. Având un spirit aventuros, înainte de a se dedica meseriei armelor ca ofițer, Brăescu s-a înrolat în „Legiunea Străină” a Franţei, luptând în deşertul Algeriei. Revenit în ţară în 1893, a intrat voluntar în armată, fiind avansat până la gradul de plutonier, după trei ani de stagiu în armată. A vrut să urce treptele carierei militare, fapt pentru care a urmat studii militare. Studiile militare le-a făcut atât în țară cât și în Franța, ulterior celor din România. Adică, inițial, a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi a fost avansat sublocotenent în anul 1899, după care a fost repartizat în garnizoana Bârlad, acolo unde unde va lega o strânsă prietenie cu Emil Gârleanu, cunoscut „luptător” pe tărâmul literelor. Ulterior, Gheorghe Brăescu a urmat în Franța, Școala de subingineri militari de la  Nancy.

Gheorghe Brăescu a fost participant la campania armatei române din Bulgaria din anul1913 din cadrul războaielor balcanice şi, ulterior, la primul război mondial, fiind luptător pe fronturile de pe Valea Oltului şi Valea Prahovei, a fost grav rănit şi, la fel ca și Perpessicius, Eugen Goga şi mulți alții, din păcate, a fost necesar a i se amputa braţul drept, din cauza generalizării infecției. Fiind internat în Spitalul Colţea la momentul ocupării Bucureştiului de către trupele germane și celelalte forțe ale Puterilor Centrale, Brăescu a refuzat să semneze un așa-zis „angajament” că nu va mai lupta vreodată împotriva armatei imperiale. Adică nu a vrut să trădeze și să devină un colaboraționist! A urmat, apoi, „internarea” sa în lagărele de prizonieri de la Stralsund, Breesen şi Neisse și s-a întors acasă, în România, după pacea de la Buftea, după multe peripeții și multă amărăciune acumulată în perioada petrecută în lagărele germane de prizonieri. Ca grad militar deținut, era maior în anul1918, la întoarcerea sa acasă, iar ulterior a fost reformat medical ca „mare mutilat de război”, fiind avansat ulterior, chiar dacă nu mai era activ, până la gradul de general de brigadă în rezervă.

După anii de voluntariat străin în Legiunea Străină franceză şi cele două campanii de luptă (1913, 1916-1918) pe fronturi româneşti, Gheorghe Brăescu s-a angajat plenar pe „fronturile” literaturii şi publicisticii. Fiind reformat din armată, s-a dedicat scrisului, pe care-l îndrăgise încă din copilărie. Colaborator apropiat al lui Nicolae Iorga, a editat la laşi, în 1918, foaia „Pregătire militară” – supliment al ziarului „Neamul românesc”, „foaie” în care va publica schiţa „A căzut Turtucaia!”. Din punct de vedere editorial, a debutat în acelaşi an, 1918, tot la Iaşi, cu volumul „Vine doamna şi domnul gheneral”. O veritabilă „piesă de rezistență „Vine doamna și domnu gheneral”, e istoria comică a așteptării paroxistice, într-un orășel prăfuit de la Dunăre, a vizitei unui „măreț cuplu”, așteptare pregătită, în crescendo, de către notabilitățile urbei, dar care, până la urmă, nu mai are loc, spre dezamăgirea profundă a „iluzionaților” care așteptau… Tehnica frustrării așteptărilor va fi folosită cu dezinvoltură de Gheorghe Brăescu în multe dintre piesele sale, scrise cu deosebită vervă și inteligență narativă evidentă. Stabilit ulterior în Bucureşti,  Brăescu a editat revista „Pregătirea” în care, pe lângă articole cu caracter politic și social, a publicat mai multe schiţe satirice, anti-cazone, apropo și de mediul militar pe care-l cunoștea foarte bine. Remarcat şi consacrat la cenaclul „Sburătorul” de marele critic literar Eugen Lovinescu, acesta avea să scrie: „Totul îl indica pentru schiţă-o viziune rapidă, scurte descripţii epice, dialog de o vioiciune, de un naturalism şi de o valoare topică unică, din care, numai prin arma tăioasă a cuvântului, se fixează cu puncte de foc simplismul ţăranului, şiretenia mascată sub aparenţa prostiei a soldatului, frivolitatea ofiţerilor tineri şi suficienţa găunoasă a superiorilor „ .

Gheorghe Brăescu a publicat schiţele şi nuvelele sale, cu precădere în „Sburătorul”, „Cugetul românesc”, „Adevărul literar şi artistic”, „Revista Fundaţiilor Regale”, în „Rampa”, „Cuvântul liber”, „Bilete de papagal” ş.a., creaţii pe care le va aduna în volumele „Maiorul Boţan”, apărut în anul 1921, „Cum sunt ei„.”, din anul 1922, „Doi vulpoi” şi „Schiţe umoristice”, în anul 1923, „Schiţe vesele”, „Nuvele” , în 1924, „Un scos din pepeni”, în 1926, „Schiţe alese”, în 1927, „Alte schiţe vesele”, în1928 şi „La clubul decoraţilor”  din anul 1929 ( fiind distins cu Premiul „I. Al. Brătescu-Voineşti” al Societăţii Scriitorilor Români). Nu puține dintre piesele sale, unele chiar dramatizabile sunt texte de antologie, exploatând abil comicul confuziilor și demascarea lipsei de scrupule de sub aparențe convenționale rudimentare, după cum scrie Paul Cernat: „truculenta „Rațe cu repetiție”, sarcastica „Legea progresului”, satira didactică Metodă nouă, dar și caragialiana Țăranii noștri sau blajina Moșu, despre automatismele unui senil. Schița „Doi vulpoi” va fi ecranizată, în anii comunismului, într-o interpretare magistrală (cu Dem Rădulescu și Vasile Muraru în roluri de zile mari) și într-o variantă mult mai reușită decât originalul. O altă față, tandru-bonomă, de evocare poetică a copilăriei pierdute, întâlnim în fermecătorul Amintiri (1937), comparabil cu „Lume de ieri…” a congenerului I. A. Bassarabescu, scriitor cu care împarte, onorabil, același nivel – onorabil – al micii proze satirice și de moravuri din epocă.”  Ce-i drept, Gheorghe Brăescu s-a afirmat, poate mai puţin inspirat, și ca romancier (cu romanele „Moş Belea”, apărut în 1927, „Conaşii”, în1935 și „Margot”  în anul 1942), ca dramaturg (comedia „Ministrul”, din 1942), precum şi ca memorialist („Amintiri”, din 1937, „Primii şi ultimii paşi”, din 1939). Cu mult timp înainte, chiar după campania din 1913, a publicat și „Educațiunea socială a națiunii armate”, în anul 1914.

O ipostază deosebit de pregnantă în proza lui Brăescu este cea a ofiţerului reformator, luminat și mai puțin cazon. Cu un aer de inspirat, de iniţiat în marile taine ale artei militare, ofiţerul său reformator este posedat de „biete nimicuri”, pe care le consideră revoluţionare, „între propriile păreri despre importanţa acelor „idei” şi neînsemnătatea lor reală, între pretenţia de a aplica o „metodă nouă” şi vechea practică a insultelor şi bătăii există o discrepanţă absolută, care defineşte în profunzime personajul (Legea progresului, Punerea la punct, Metodă nouă, Cele două şcoli, Cele trei elemente).” Alte schiţe ale sale sunt adevărate radiografii ale prostiei, laşităţii şi cameleonismului (Un revoltat,Colonelul Ionescu, Guşă de porumbel), ale profitorului şi servilului (Raţe cu repetiţie), ale ignorantului imoral pus să facă educaţie altora (Masă comună Şedinţă de educaţie,Crăciunul). Brăescu demistifică o anumită realitate socială, prezentând-o ca pe „un spaţiu alienant, ce degradează fiinţa şi face absurde relaţiile dintre indivizi. Personajele sunt construite schematic, pe o dominantă, prin simplificare maximă.” Limbajul folosit de Gheorghe Brăescu în scrierile sale este cel care „animă apariţii mecanice, automate, oarbe şi insensibile, acţionate doar de câteva impulsuri, prozatorul creând tipuri memorabile, care se definesc mai cu seamă prin dialoguri şi alocuţiuni de o densă expresivitate, alerte, spontane, concise. Comicul, generat de situarea în zona rupturii logice sau a contradicţiei, de ignoranţă, de contrastul dintre intenţia vorbitorului şi semnificaţia reală, este însăşi substanţa din care se întrupează personajele.” Cu o inteligenţă umoristică rară, Gheorghe Brăescu a selectat acele gesturi, atitudini, expresii şi amănunte care au o mare putere de sintetizare şi semnificare, în secvenţe „rafinate, fluente şi savuroase”. O categorie aparte o constituie prozele cu personaje rurale.

Demn urmaş al lui l.L. Caragiale şi al lui Anton Bacalbaşa, generalul scriitor Gheorghe Brăescu a trecut la cele veșnice în ziua de 15 martie  a anului 1949. „Moartea i-a fost foarte blândă– avea să scrie Şerban Cioculescu în „Amintiri -Mărturii”. Luase masa de prânz, servit fiind la masă de o soră de-a sa. Se instalase într-un fotoliu şi-i ceruse acesteia zâmbind „Adu-mi, te rog Universul, să văd ce minciuni mai scrie la gazetă!?”. Când sora sa s-a întors cu ziarul în mână, aceasta l-a găsit cu capul căzut într-o parte, dar cu acelaşi surâs pe buze”. Eugen Lovinescu spunea despre Brăescu că „prin darul de a prinde contraste şi stabili raporturi morale, dar şi prin observaţia amănuntului tipic, prin puterea de a-şi însufleţi tipurile, dramatizându-le, prin arta compoziţiei, dar, mai ales, printr-o desăvârşită obiectivitate care-i caracterizează şi diferenţiază satira, literatura d-lui Brăescu are nu numai caracterele talentului, ci şi cele ale clasicităţii.”

Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”.Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Gheorghe Pășescu, „Cu pana, sabia și sfânta cruce, Portrete în memoriam”, Editura Pastel, Brașov, 2005

Ion Rotaru, „O istorie a literaturii române” – II, pagina 306

https://mnlr.ro/gheorghe-braescu/

https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-gheorghe-braescu-3

https://www.artline.ro/Gheorghe-Braescu-30790-1-n.html

https://www.youtube.com/watch?v=-ri4XTcgc8s

https://www.poezie.ro/index.php/author/14453/

https://arhiva.bzi.ro/opera-literara-a-lui-gheorghe-braescu-769577

https://www.conspect.ro/pers_detalii.php?id_pers=1052&prenume_pers=Gheorghe&nume_pers=BRAESCU