Oameni care au fost. Constantin Lacea, lingvist și filolog, luptător pentru cauza Unirii de la 1918

Stimați cititori, săptămânal, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă invit să aflați măcar câteva informații despre un mare om și mare român, Constantin  Lacea.

Constantin  Lacea (n.1 iunie 1875, Braşov – d. 28 ianuarie1950, Braşov) a fost un renumit lingvist şi filolog. A fost profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj şi unul dintre principalii colaboratori ai „Dicţionarului limbii române” (Dicţionarul Academiei); „Din graiul românilor din Şcheii Braşovului”; „Contribuţii la cunoaşterea trecutului şi educaţiei vechilor negustori şi meseriaşi braşoveni”. A publicat multiple studii de lingvistică, de istorie a literaturii române vechi şi etimologii, cele mai multe în „Dacoromania”. Membru de onoare al Academiei Române (1939), exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

Constantin Lacea se naște la 1 iunie 1875 în clădirea Liceului ,,Andrei Șaguna”, unde tatăl său, Drăgan Lacea a slujit această școală timp de patruzeci de ani, fiind nepotul cunoscutului negustor și ctitor al gimnaziului, Vasile Lacea. După mamă era nepot al negustorului săcelean Stan Blebea, venit din Ţara Românească, iar un frate al său însoțea trupa de teatru a lui Fanny Tardini, fiind și el autor al mai multor piese teatrale. Mama sa, Elena, născută Saftu, înrudită cu cunoscutul protopop Vasile Saftu din Șcheii Brașovului, avea să dea viață la nouă copii (dintre care cinci mor de mici), Constantin fiind cel de-al doilea.

De mic, Constantin Lacea leagă o prietenie de o viață cu viitorul poet Ștefan Octavian Iosif, născut în casa de alături, fiind înscriși împreună, mai întâi la școala primară a dascălului Vasile Oancea, apoi la gimnaziul ortodox condus de tatăl poetului Ștefan Iosif, absolvind în anul 1893. Cu stipendiu de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului urmează cursurile Facultății de Filosofie și Litere în cadrul Universității din Budapesta între anii 1893 și 1895, studii continuate la Munchen și Leipzig. În anul 1897, la Leipzig, susține teza de doctorat cu un studiu de limbă, asupra scrierii mitropolitului Dosoftei:„Viața și petrecerea sfinților, Iași, 1682”. Continuă studiile la Paris și cu aceste acumulări revine la Brașov ca profesor de limbă și lieratură română, germană și franceză în cadrul Liceului „Andrei Șaguna”, calitate în care redactează un valoros manual de limbă și literatură germană (1904), angajându-se totodată să colaboreze la redactarea monumentalului ,,Dicționar al limbii române”, programat de Academia Română și la care a lucrat timp de 44 de ani, alături de Sextil Pușcariu, Constantin Diaconovici, Theodor Capidan și alții. În același timp, ca arhivar, organizează fondul documentar al arhivei de la Biserica Sf. Nicolae, perioadă în care colaborează cu marele istoric Nicolae Iorga.

În condițiile primului război  mondial, se refugiază doi ani în Suedia, în Stockholm împreună cu mai mulți colegi de catedră, între care directorul Iosif Blaga, profesorul Dumitru Lupan, profesorul Nicolae Bogdan, profesorul Ioan Petrovici, însoțit de fiica și soția sa. A urmat alți doi ani la Paris, făcând parte din Consiliul Național constituit de Take Ionescu la Paris. În timpul refugiului biblioteca și manuscrisele academice la care lucrase au fost răvășite și distruse. Ca și în Suedia, la Paris, împreună cu brașovenii Ioan Ursu, Alexandru Lapedatu, Nicolae Bogdan și Iosif Blaga (toți foști șaguniști) fac propagandă românească pentru Unire în cadrul asociației „Misiunea Universitară Română”.Ajungând, din nou, în Suedia, împreună cu brașovenii Nicolae Bogdan și protopopul Iosif Blaga, Costantin Lacea formează un comitet de propagandă, susținut de consulul român Augustin Paul, reușind să anihileze propaganda presei maghiare și germane de aici. Are răgazul să cerceteze bibliotecile suedeze, unde depistează mărturii prețioase privind istoria poporului nostru. Revine la Paris şi primește însărcinarea de a se ocupa de prizonierii români refugiați în Franța, prilej cu care participă activ la organizarea unei legiuni române de voluntari și lucrează la pregătirea opiniei publice pentru conferința de pace.

Revenind în țară, participă la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, stabilindu-se apoi la Cluj împreună cu Sextil Pușcariu, pentru a continua redactarea „Dicționarului...” început la Academia Română. Este numit de Consiliul Dirigent profesor la Liceul „Ghe. Barițiu” din Cluj, iar din 1921 profesor universitar, pentru limba germană, la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj fiind apoi numit și rector al acesteia. Începe să scrie aici manualele și cursurile unversitare atât de bine cunoscute. Colaborează cu valoroase articole pe teme lingvistice pentru prestigioasa revistă „Daco-România” din Cluj, multe din acestea vizând Brașovul. Revine la Brașov pentru a sluji în continuare liceul șagunist până la sfârșitul vieții, îndeplinind și calitate de inspector școlar între anii 1924-1925, fiind ales și senator pentru colegiul electoral din zona Săcele în primul Parlament al României întregite.

„Ca elev am preferat matematica. Viaţa mi-a sortit lingvistica. De aceea cred că un om înzestrat cu o memorie bună poate face faţă oricărui obiect de studiu”, spunea Lacea la 9 iunie 1940. Toată viața și-a dedicat-o studiilor filologice, mărturisind o preferință pentru zona Brașovului și a Transilvaniei. Remarcabile sunt: „Din graiul românilor din Șcheii Brașovului”; „Limba noastră și viața economic a brașovenilor”; „Cetatea de pe Tâmpa de lângă Brașov și cătunul de sub ea”; „Țară, Țara Bârsei și Ardealul”; „Brașovul între anii 1871-1878”, 1943; „Contribuții la istoria junilor brașoveni”, 1929; „Contribuții la cunoașterea trecutului și educației vechilor negustori și meseriași brașoveni”, Brașov, 1943.

Din 1939, Constantin Lacea devine membru de onoare al Academiei Române și după un an, pensionându-se de la catedră, locuieşte la Brașov, pe strada care-i poartă numele, la nr. 6. La 28 ianuarie 1950, se stinge din viață, după o congestie pulmonară, când nu împlinise încă 75 de ani. Este înmormântat  în cimitirul bisericii șcheiene Sf. Treime de pe Tocile, iar în arhiva muzeului din Șcheii Brașovului s-a constituit un fond documentar despre activitatea sa. O parte din arhiva și biblioteca sa a fost donată Bisericii Sf. Nicolae, prin grija surorii sale Elena Bunescu şi a profesorului Ion Colan, arhivarul de atunci al muzeului. Fondul de carte „Costantin Lacea” a fost oferit Muzeului Primei Școli Românești, Arhivelor Statului și Bibliotecii Județene.

Surse:

Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978

Ioan Vlad, Cărturari brașoveni pentru România Mare, Editura Academiei Aviatiei si Apararii Antiaeriene Henri Coanda,Braşov,1999

Dicționar enciclopedic român, București, Editura Politică, 1962-1964

Pr. prof. Vasile Oltean, Paşi spre Marea Unire, 2018

https://mvu.ro/en/2018/11/01/constantin-lacea-2/

Gânduri bune tuturor!

Nicolae Uszkai