„Oameni care au fost”. Brașoveanul Vasile Saftu, preot și patriot…  
  de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Am jurat pe mântuirea neamului românesc” – Vasile Saftu, preot român

 

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, câteva gânduri în câteva rânduri despre preotul Vasile Saftu, un „păstor de suflete” din Șcheii Brașovului și un mare patriot. Nu am, din păcate, vreun portret al său, vreo fotografie cu chipul său, dar el s-a identificat cu Brașovul din care se trăgea.

În rândurile ce urmează, vă voi prezenta doar câteva repere biografice ale omului pe care doresc să vi-l aduc azi în atenție și țin să mulțumesc, pentru datele pe care le citiți aici, celor doi cărturari brașoveni contemporani care au adus și continuă să aducă din istorie înspre contemporaneitate, date care, altfel, s-ar pierde în neagră neuitare. Este vorba despre părintele profesor Vasile Oltean, cel care a fost o viață director al Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului și domnul col.(rtr.) prof. univ.dr. Ioan Vlad, un istoric brașovean de marcă. Mai ales din lucrările dumnealor, am aflat aceste date despre Vasile Saftu. Preotul Vasile Saftu s-a născut în data de 12 iunie 1863 la Brașov, în Șcheii Brașovului. Ca principale repere ale vieții sale, amintesc aici faptul că a făcut parte din Marele Sfat Naţional Român de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, fiind unul dintre ctitorii României Mari. La propunerea Sinodului, în anul 1896, a fost numit preot la Biserica „Sf. Nicolae“ din Şcheii Braşovului, iar în 24 septembrie 1911 i s-a încredinţat funcţia de protopop, pe care a exercitat-o până la 6 aprilie 1922, atunci când a trecut la cele veşnice, tot la Brașov.

Pe scurt, Vasile Saftu a fost preot la Biserica „Sf. Nicolae” din Brașov, pentru ca, în 1911, să fie ales și numit protopop ortodox român al Brașovului. În 1918, până la venirea armatei române în Brașov, a fost conducătorul efectiv al Țării Bârsei, președintele Sfatului Național și al Gărzii Naționale Brașov. În anul 1921, este a fost numit de Ministerul de Război ca inspector al clerului militar din România, dar n-a mai apucat să fie investit ca episcop al armatei, trecând la cele veșnice din cauza unei boli incurabile. Alte funcții ocupate de Vasile Saftu au fost: președintele Consiliului și al Comitetului parohial de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Brașov, președintele Eforiei Școlare din Brașov, al Reuniunii de muzică „Gheorghe Dima” din Brașov, președintele Societății „Astra” Brașov, și deputat în Sinodul Eparhial de la Sibiu. Ca delegat în Marea Adunare Națională din 1 decembrie 1918, a fost delegat al Protopopiatului ortodox Brașov. După studiile urmate la școala din Șchei, continuă studiile gimnaziale și liceale la Gimnaziul românesc ortodox din Brașov, urmează cursuri universitare teologice la Sibiu, între anii 1881-1884, iar apoi, la Leipzig, unde își susține și doctoratul în filosofie, în anul1889. Începând cu anul școlar 1888-1889, a lucrat ca profesor la o școală particulară din București, iar între anii 1889 și 1894, a fost primul director al gimnaziului „Sfântul Haralambie” din Turnu Măgurele, gimnaziu ce abia fusese înființat. După acești ani petrecuți în România, revine în Ardeal, iar în perioada 1894-1896, începe să activeze ca profesor al seminarului teologic din Sibiu și, din anul1896, să fie instalat preot la Biserica „Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului, acasă la el.

În lucrările oamenilor pe care i-am pomenit la începutul rândurilor mele de az,i este descris momentul numirii sale ca preot la Biserica „Sf. Nicolae” din Șchei într-un moment în care autoritățile maghiare inaugurau monumentul regelui Arpad de pe vârful Tâmpa, sărbătorind „mileniul” maghiar din 1896, adică prezența maghiară în acest areal „de o mie de ani”…Pentru cei care nu cunosc, acest monument nu mai există acum. Astfel, acel episod rezidă într-o confuzie care n-a picat bine „la ficații” autorităților. Astfel, atunci când oficialitățile maghiare, împreună cu reprezentanți de la Budapesta, coboară de pe muntele Tâmpa în oraș, după inaugurarea acelui monument, încep să se bucure când observă o măreață coloană de călăreți români, adică junii brașoveni, în frumoasele lor costume tradiționale, urmați de o mulțime considerabilă de români. Pentru câteva momente, oficialitățile maghiare ale urbei chiar au crezut că românii ar veni „să prezinte omagiile lor ministrului de interne maghiar, prezent la festivitățile milenare. Se înșală cu toții. Românii mergeau în număr mare și-ntr-o manifestare pe deplin solemnă să-l primească la gară  cu toată cinstea pe noul lor preot la Biserica Sf. Nicolae, Vasile Satu”. Am ținut să reproduc acest moment surprins în documente de Ioan Vlad pentru că este relevant pentru rolul preoțimii din comunitățile ardelenești din acele timpuri…Ulterior instalării sale, Vasile Saftu, chiar în primul an de preoție la Biserica „Sf. Nicolae” își publică teza de doctorat susținută în anul 1888 la Leipzig în limbă germană:„Vergleich der physischen Erzielung bei Kocke und Rousseau”^..Pe timpul activității sale de preot al comunității șcheiene aparținătoare de Biserica Sf. Nicolae” din Șchei,activează și ca un important „motor” al mișcării firești pentru drepturile românilor din Ardeal, intrând, destul de repede, în „vizorul” autorităților monarhiei bicefale. În 1913, este deja numit protopop al Brașovului. În preajma primului război mondial, în data de 19 martie 1915, a ținut o cuvântare memorabilă în fața deputaților din sinodul bisericesc mitropolitan, document valoros ce se află și azi în arhiva Muzeului Primei Școli Românești. Această cuvântare a „inflamat” și mai mult „atenția” autorităților în ceea ce-l privea pe părintele Saftu, astfel că este posibil ca arestarea sa ulterioară din 15 august 1916 a avut în motivație și această alocuțiune deloc cuminte, pe alocuri, la adresa autorităților (și nu numai) dar și pentru adevărurile valabile, în unele părți, și astăzi. Mulțumesc părintelui Vasile Oltean pentru faptul că putem citi acea alocuțiune și o voi reproduce și eu aici, prin amabilitatea dânsului:

   „Domnilor Deputați!

  Astăzi când peste 700.000 de flăcăi, os din oasele noastre și carne din carnea noastră, să luptă ca niște lei pe câmpul de război întru apărarea tronului, a dinastiei și a iubitei noastre patrii – zic iubitei, pentru că pământul și toată întinderea lui e depozit cu scumpul sânge al moșilor și strămoșilor noștri – astăzi vă mărturisesc sincer că îmi vine să vă salut cu mai multă căldură zicându-vă strămoșescul „Cristos a înviat!”.D-zeescul Duh, care pornește din Învierea Domnului nostru Iisus Cristos, ne face cu siguranță să răsară și pentru mult încercatul nostru neam românesc Soarele Dreptății.În vremile nespus de grele, prin cari trecem, când cu ochii de sus până jos trebue să ne îngrijim până și de pâinea cea de toate zilele îmi renaște ca o adevărată îngrijorare, faptul că, în protopopiatul meu, reconstituirea corporațiunilor bisericești de astă dată s-a făcut fără luptă în pace și în bună înțelegere. Profit de această ocazie să vă spun una dintre intimile mele convingeri: cel mai mare defect al nostru, al Românilor, este că ne plac dușmăniile, certele și procesele. Din cauza lor nu putem să dăm cu nici un preț înainte.

  Vă conjur că barem acum, în fața crâncenului război prin care trecem, să luăm, cu hotărâre, valorosul angajament, ca fiecare dintre noi să lucreze din  toate puterile lui la stârpirea proceselor, dușmăniilor și învrăjbirilor din comune! Nu există pe lume mai mare binefacere ca aceasta, pentru că este știut că toate lucrurile bune și mari nu să pot face de oameni, decât numai atunci când între ei există pace, dragoste și bună înțelegere.De trei ani de zile de când sunt protopop și conduc acest tract, martori îmi sunt toți credincioșii, fără deosebire, de la cel mai mare până la cel mai mic, eu având în vedere dreptatea, cinstea și omenia, în toate comunele, nu am căutat decât ca toată energia, de care dispun, să fac să să sălășuiască pacea, dragostea și buna înțelegere. Mulțumesc lui Dumnezeu că, în cea mai mare parte, am reușit. Astăzi gâlcevitorii și iubitorii de ceartă, cari au mai rămas ici-colea răzlețe, mă ocolesc pe mine și transmit ocările direct la Consistor, de la care se înțelege, de aici ajung tot în mâna mea. Păn-acum am avut o muncă nespus de grea, să reparez greșelile din trecut, să fac pe toți factorii din protopopiat să să desprindă cu buna rânduială, cu ordinea și punctualitatea în împlinirea datorințelor lor.Comune, cari în trecut aveau socotelile nefăcute și neaprobate pe 9-10 ani, nu mai există. Astăzi sunt toate a giorno!

Vă mai mărturisesc sincer D-lor Deputați, că munca mea în această direcție nu a fost ușoară ! În schimb, am satisfacția că indolența patriarhală și orientală de odinioară a dispărut fără ca eu, până în momentul de față, în trei ani de zile să fi pârât pe cineva la Ven(eratul) nostru Consistor arhidiecezan. Cu un cuvânt, am ajuns acolo că clasicul organism al protopopiatului nostru astăzi funcționează regulat.Acest fapt însă pe mine nici pe departe nu mă mulțumește, pentru că, D-lor deputați, îi lipsește duh nedat lor de viață.Protopopul e colonelul Comitetului protopopesc, e guvernul, sinodul protopopesc e statul major – toți aceștia – în afară de rapoarte administrative de chivernisirea averilor de date  statistice etc.- trebuie să fie „isvoară de viață vie”, astfel ca la glasul lor toată armata alcătuită din 34.000 de credincioși să trăiască și să facă întru înflorirea mult iubitei noastre biserici, far excelence naționale românești.Dar să ne ajute la o nouă și superioară muncă după război.

Să trăiți D-lor Deputați!

Declar sinodul de deschis.

Dr. V. Saftu prot. Brașov 19 Martie 1915”.

  Protopopul ortodox român și parohul primar al Bisericii „Sf. Nicolae“. dr.Vasile Saftu a fost primul român arestat de autoritățile monarhiei bicefale, imediat după intrarea României în război, împreună cu cei doi copii minori, Eugeniu și Hortensia, la 15 august 1916. Iar acest lucru survine drept urmare a faptului că la acel timp, Vasile Saftu este, fără dubii,  conducătorul mișcării naționale românești la Brașov și în această postură este vizat și supravegheat de către autoritățile austro-ungare. Ca atare, în dimineața zilei de 15/28 august 1916, denunțat fiind de „prietenul” său Arsenie Vlaicu, este arestat, așa după cum a consemnat Vasile Saftu în memoriile sale: „În ziua de Sf.Marie, m-am pomenit acasă cu un locotenent din armata austro-ungară, însoțit de patru agenți secreți și patru politiști. Eu am fost cel dintâi din Brașov pe care l-au călcat. Locotenentul mi-a pus revolverul în piept și m-a somat pe mine și pe cei doi copii ai mei, Eugeniu și Horațiu, să merg până la poliție, unde se va lua cu mine un proces verbal, apoi mă voi întoarce acasă. Nu mi-a permis să iau absolut nimic, nici  bani, nici rufe…De la poliția de granițe ne-au luat doi câte doi, cu fel de fel de oameni, între baionete si ne-au dus la gară. Pe drum strigau ungurii „Felakasztani!”(spânzurați-i). Ne-au aruncat în tren asa cum eram, cu ce aveam pe noi, în haine subțiri de vară și tot între baionete ne-au dus la Cluj…”. Pentru Vasile Saftu și familia sa, a urmat o perioadă grea, de suferință, până la sfârșitul războiului. După o scurtă perioadă de detenție la Cluj, au urmat opt zile de transport de calvar cu trenul spre localitatea maghiară Sopron, fiind deportați, ulterior, în comuna Nagymarton până la 7 iunie 1918. Aici a îndurat, alături de alți aproape 220 de preoți români, deportați mai ales din județele limitrofe României, o situație grea, disperată. Este de menționat faptul că autoritățile nici nu s-au sinchisit pentru formalitățile juridice, așa că deportarea acestor români s-a făcut fără nici un act legal, fără vreo sentință judecătorească, ci doar în urma reclamațiilor autorităților locale, care îi considerau pe unii preoți ca fiind „spioni” sau „trădători”. Majoritatea acestor deportați în Ungaria au fost arestați pe timp de noapte, legați de mâini și purtați pe jos, mai ales prin orașe, pentru a putea fi huiduiți și batjocoriți de maghiarii adunați „ca la urs”. După o scurtă anchetă, au fost transportați în zona Sopron, unde li se fixa domiciliul forțat, erau lăsați în voia sorții, în mizerie, cu câte o coroană pe zi pentru supraviețuire, unii având în plus, poate,și ceva bani pe care-i primeau de la familii, prieteni sau băncile românești. Toți deportații erau supravegheați permanent de poliție, șicanți de localnicii maghiari din zonă, care le cereau sume enorme pentru câte o cameră sau alimente și erau obligați să scrie acasă numai în ungurește sau nemțește. Pe bună dreptate, Vasile Saftu avea să noteze mai târziu în memoriile sale:„Am fost duși în fiare, am fost bătuți, am zăcut prin temnițe, pentru că nu am voit să ne vindem legea și neamul”^. . Eliberat din închisoarea de la Sopron în iunie 1918, Vasile Saftu, își găsește casa ocupată de armata austro-ungară. I se interzice explicit să-și reia activitatea la biserică și locuiește într-o chilie din curtea Bisericii „Sf. Nicolae”. Abia în luna octombrie a aceluiași an,1918, revine la Biserica „Sf. Nicolae” din Schei, este repus în drepturi ca protopop, urmând să fie principalul organizator al actiunilor dedicate Unirii. În timpul Unirii, a fost președintele Casinei Române și al Gărzii Naționale, precum și membru al Marelui Sfat Național, reprezentând Brașovul la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, alături de alți cărturari de seamă. În toamna anului 1918, în cadrul procesului revoluționar, declanșat și la Brașov, ca în tot Ardealul, protopopul dr. Vasile Saftu a avut un rol deosebit.

Vasile Saftu avea să conducă festivitățile locale cu ocazia primirii armatei române în Brașov, coroborate și cu vizita generalului Berthelot în perioada 24 noiembrie/7  decembrie 1918. În cuvântul de bun venit, Vasile Saftu spunea: ,,Acest colț de românism, care a suferit mai mult, are acum fericirea să vă salute cel dintâi. Vă aflați în țara noastră, căci noi înainte cu câteva zile, la Alba Iulia, am întins hotarele României Mari peste hotarele din trecut. Nici o putere nu ne va mai despărți pe viitor”.În aceeași zi, în sala festivă a Liceului „Andrei Șaguna”, adresându-se comandantului trupelor române sosite la Brașov, colonelul Dobre, protopopul dr. Vasile Saftu spunea: „Sunt preot, care înainte cu 30 de ani am jurat pe mântuirea neamului românesc. Ați venit, iubite d-le colonel, să sigilați libertatea și neatârnarea noastră. Acest liceu persecutat de unguri timp de 50 de ani a dat neamului românesc bărbați conduși de un singur ideal, înălțarea neamului românesc. Pentru apărarea demnității noastre am umplut pușcăriile ungurești și, de aceea, mare este bucuria noastră acum, când recunoștință se apleacă înaintea urmașilor lui Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare. Ne amintim că bravii soldați români la 1916 au scris pe hotarele noastre drepturi vechi, pentru totdeauna”.

În casa parohială de la Biserica „Sf. Nicolae” din Scheii Brașovului, s-a constituit Sfatul Național Român din Țara Bârsei, Vasile Saftu fiind ales președinte al acestui organism local, începând cu noiembrie 1918. Sfatul Național Român din Țara Bârsei, sub conducerea lui Vasile Saftu a preluat întreaga putere politică în județ, a instituit noi organe civile și militare românești, consilii și gărzi naționale în localități, instituind astfel administrație și organe de ordine românești în întreg județul Brașov. Cu ocazia sfințirii steagului tricolor al Gărzii Naționale Române din Brașov, Vasile Saftu a spunea: „Marii Domni și Domnițe ai Țării Românești de pe vremuri: Neagoe Basarab, Mihaiu Viteazul, Ruxandra ș.a., ctitorii sfintei noastre biserici, prin daniile lor, înainte cu sute de ani, au conceput idealul unității noastre naționale. Ei au pus baza unității noastre de credință, iar noi am ajuns aceste zile fericite să înfăptuim unitatea noastră a întregului neam românesc de 14 milioane.Voi, care v-ați adunat sub acest tricolor sfânt, dușmănit de atâta vreme, faceți-i cinste cu purtarea voastră demnă de poporul nostru, ca adunarea mare a neamurilor să zică: Vrednic este acest popor să fie liber și să fie uniți toți fiii lui! Soldați și ofițeri, voi toți credincioșii legii străbune, privind această cruce sfântă, jurați credință marelui nostru sfat național roman din Ardeal și Țara Ungurească…”^. În ziua Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, din dispoziția sa, în Biserica „Sf. Nicolae” s-a ținut „marea slujba divină”, încheiată cu o memorabilă cuvântare a preotului brașovean Ioan Prișcu,  reprodusă în „Glasul Ardealului”. La toate bisericile brașovene se trăgeau clopotele toată ziua, iar la mormântul lui Andrei Mureșanu din cimitirul Groaveri, au fost depuse flori.

Protopopul dr. Vasile Saftu a condus delegația brașovenilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și participă activ la dezbaterile premergătoare Adunării, impunându-și punctul de vedere privind autonomia Transilvaniei pentru a evita încercarea de a zădărnici legătura cu Romania prin „autonomia provizorie” propusă de unele facțiunii din delegații prezenți la Adunare. Vasile Saftu a făcut parte și din grupul de lucru restrâns care a  participat la redactarea și analizarea proiectului de rezoluție prezentat ulterior Adunării de către Vasile Goldiș și a făcut parte, totodată, din prezidiul Adunării și din Marele Sfat Național. Anul următor, Vasile Saftu a organizat și o mare adunare populară de protest în ziua de 7 martie 1919, împotriva trupelor maghiare încă prezente în Ardeal, care au săvârșit samavolnicii în teritoriile românești pe care le ocupau vremelnic. La această adunare, protopopul dr. Vasile Saftu sublinia: „Să protestăm sărbătorește în contra acestor sălbatici: s-o spunem clar și limpede lumii întregi, conferinței de pace, falnicilor și mândrilor noștri aliați, că iubitul nostru popor nu mai poate răbda și dacă nu vor interveni grabnic ca să asigure viața și avutul, atunci ne vom încleșta pumnii, vom ridica topoarele și coasele noastre, vom începe războiul sfânt, ca să ne răzbunăm pe noi înșine!Va fi vai și amar de ei. Atunci va fi plângerea și scrâșnirea dinților! Să jurăm cu credință fierbinte și neclintită: mai bine să murim în luptă unul ca unul, de la opincă până la vlădică, de la copil până la moșneag, decât să jertfim o fărâmătură cât de mică din scumpul pământ al dulcei noastre patrii”. În același an, în cadrul dezbaterilor din Camera Deputaților din București, la 29 decembrie 1919, dezbateri prilejuite de ratificarea unirii Transilvaniei cu România, Vasile Saftu a făcut parte din Comitetul delegațiilor pentru secțiunea nr. III, care a analizat proiectul de lege și l-a admis.

Pe de altă parte, fiind foarte bine apreciat de autoritățile vremii sale, avea să fie propus ca să fie numit primul episcop al armatei române. Din păcate, viața a dorit altceva pentru el și nu a apucat să treacă prin procesul de „tundere în monahism” pentru a putea fi, practic, numit efectiv, episcop al armatei, suferind de o boală incurabilă, care l-a făcut să treacă la cele veșnice, la doar 59 de ani, în 6 aprilie 1922. de aceea, primul episcop al armatei a ajuns să fie, practic, Justinian Teculescu, un alt mare român și mare „păstor de suflete”, despre care am mai zis și eu câte ceva, aici la „Jurnal de Brașov”, acum câteva luni. Faptic, protopopul dr. Vasile Saftu a fost ales în şedinţa Sfântului Sinod drept candidat de episcop (adică ipopsfiu, după terminologia specifică) şi nu direct episcop militar, împreunã cu alţi candidaţi la scaunul episcopal al armatei. Candidaţii aleşi de Sfântul Sinod au fost propuşi Ministerului de Rãzboi, care s-a oprit la protopopul dr. Vasile Saftu pentru meritele sale. Drept urmare, prin grija Ministerului de Rãzboi a fost emis Înaltul Decret Regal prin care: „Art.1. Pãrintele Vasile Saftu, protopop de Braşov, doctor în filosofie şi absolvent al Institutului Teologic din Sibiu, se numeşte inspector al clerului militar” (Cf. „Monitorul Oficial”, numãr 242, joi 26 ianuarie 1922, p. 10.487). Este vorba de Î. D. R. nr. 5303 bis din 10 decembrie 1921 pentru numirea protopopului dr. Vasile Saftu în funcţia militarã de inspector al clerului militar, pe baza cãruia urma sã fie salarizat de Ministerul de Rãzboi şi nu pe linia Sfântului Sinod, în momentul în care se îndeplineau toate condiţiile de ridicare în treapta arhieriei (tunderea în monahism, primirea rangului de arhimandrit, hirotonia întru arhiereu pe seama Episcopiei Armatei Române), urmate de investirea regalã (primirea cârjei arhiereşti din mâna regelui Ferdinand I), instalarea ca episcop al armatei române (nu la Alba-Iulia, întrucât Catedrala Încoronãrii a intrat în patrimoniul Ministerului de Rãzboi abia în anul 1925, sub episcopatul dr. Ioan Stroia). Aș mai menționa aici, pentru că vorbeam de serviciul religios al armatei (am mai mulți prieteni preoți militari astăzi), promulgarea „Legii privitoare la organizarea clerului militar” din 6 august 1921 (data tipãririi în „Monitorul Oficial”, numãr 99, din 6 august 1921, pp. 3919-3920), a însemnat desfiinţarea Serviciului Religios al Armatei, ca structurã militarã, şi apariţia alteia: Inspectoratul Clerului Militar. Odatã cu aceasta, înceta şi activitatea pãrintelui profesor Constantin Nazarie, cel ce condusese acest Serviciu, în cadrul armatei. Prin ordinul Ministerului de Rãzboi nr. 69.173 din 22 martie 1922, acestuia i s-a comunicat: „Prea cucernice pãrinte, pe ziua de 1 aprilie 1922, urmând a se pune în aplicare „Legea clerului militar”, am onoarea a vã face cunoscut cã de la aceastã datã conducerea Serviciului Religios va trece în sarcina P. S. Vasile Saftu, care, în conformitate cu art.5 din sus citata Lege a fost numit Inspector al Clerului Militar prin Înaltul Decret Regal nr. 5303bis din 10 decembrie 1921”. După cum ziceam anterior, Vasile Saftu nu a mai apucat să fie investit în funcție,dar unele publicații continuă să-l numească „primul episcop al armatei”. Faptul că, practic, n-a mai apucat să exercite funcția în care fusese ales nu-i știrbește cu nimic viața sa de excepție în slujba Bisericii și a neamului românesc.

Presa și personalitățile vremii sale i-au dedicat pagini memorabile de recunoștință pentru mărețele sale fapte. „Figură populară și distinsă în viața noastră publică, cunoscută și apreciată, nu numai la Brașov, ci în întreg cuprinsul României Mari”- scria „Gazeta Transilvaniei” în numărul din 7 aprilie 1919. Alte aprecieri: „A fost un om întreg, Brașovul și Biserica Sf. Nicolae au avut în el un protopop, care se înșira în mod demn în șirul înaintașilor lui de seamă”, spunea, ulterior, Sextil Pușcariu, iar Iuliu Maniu, la 6 martie 1922 îi zicea: „Nu voi uita niciodată însuflețitele cuvântări, prin care sub urgia străină ați aprins din nou în sufletele mulțimii flacăra sfântă a iubirii de neam”. Preotul brașovean Candid Mușlea, coleg de suferință și de luptă pentru drepturile românilor din Ardeal spunea, la rândul său, că: „A întreținut legături și a alimentat interesul fraților din vechiul regat față de cauza noastră de aici. Pătruns de o nemărginită dragoste de neam și de țară în vremurile de urgie și de răstriște, a luptat din răsputeri pentru respectarea și afirmarea drepturilor românilor”.

Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

– Vasile Oltean „Pași spre Marea Unire. Mărturii din Scheii Brașovului vol.1 și vol 2, Editura Basilica, București, 2018;

– Ioan Vlad, „Cărturari brașoveni pentru România Mare”, Editura, Academiei Aviației și Apărării Antiaeriene „Henri Coandă”, Brașov, 1999;

– Ioan I. Șerban, Nicolae Josan (coord.), Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Alba Iulia, Editura Altip, 2003

https://adevarul.ro/locale/brasov/brasovul-1-decembrie-1918-1_565d33ca7d919ed50ec4c8e5/index.html

https://www.monitorulexpres.ro/2021/08/27/eroii-uitati-105-ani-de-la-primele-40-de-zile-de-stapanire-romaneasca-a-brasovului/

http://www.colegiulbaiulescu.ro/info/Centenar.pdf

http://memoriaurbis.apulum.ro/ro/story/82

https://ispaim.mapn.ro/pages/romania-in-marele-razboi-testimonia-1918

https://ro-ro.facebook.com/comoarascheienilor/photos/preotul-vasile-saftu-s-a-n%C4%83scut-in-12-iunie-1863-%C3%AEn-scheii-bra%C5%9Fovului-dintr-o-fa/1615732188639084/

Prima stăpânire românească a Braşovului

https://www.buciumul.ro/2021/12/01/101-ani-de-la-marea-unire/

http://www.protopopiatul-brasov.ro/cat_istoricul_protopopiatului_ortodox_brasov.html