Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Andrei Șaguna, mitropolit, om politic și sfânt…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 21, 2022
Motto: „A încerca să cuprinzi într-o scurtă comunicare activitatea unui om ca Șaguna și locul lui în istoria Transilvaniei ar fi o lucrare care l-ar mărgini și i-ar micșora statura de gigant al acestei istorii” – Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului în perioada 1982-2005.
Ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Repet ceea ce am mai spus pe la începuturile acestei rubrici, că toate „portretele vorbite” ale „oamenilor care au fost” sunt creionate exclusiv pe baza surselor pe care le inserez la finalul fiecărui portret. Aceste „portrete” nu s-au dorit, nu se doresc și nici nu sunt „viziuni academice” ori de alt tip mai „prețios”, de rămas „pentru eternitate”, ci sunt doar demersuri de aducere la cunoștința publică a unor figuri mai puțin cunoscute către cei care, întâmplător, citesc aceste rânduri. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre Andrei Șaguna, cel mai de seamă ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, cel care a contribuit decisiv la renaşterea vieţii naţionale, politice, culturale şi spirituale a românilor transilvăneni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Andrei Şaguna să fie canonizat şi din 2011, îl prăznuim la data de 30 noiembrie.
În cele ce urmează, voi încerca să v-aduc în atenție, în cele câteva rânduri de azi, cine a fost Andrei Șaguna și câteva repere temporale din viața acestuia.firește, au făcut-o foarte mulți oameni înaintea mea, mult mai pricepuți decât mine în cele faptele, datele și întâmplările despre acest mare om. De aceea, încerc azi doar un sumar al vieții și activității acestuia, atât cât să-și facă o idee cei ce nu prea s-au aplicat asupra. Cine a fost acesta? A fost un om ales. A fost cărturar de seamă, înalt ierarh, profesor și academician, mare susținător al ideii naționale, având un deosebit respect față de tradițiile românești. Aromânul Andrei baron de Șaguna (cu numele de botez Anastasie, n. 20 decembrie 1808, d. 28 iunie 1873) a fost întemeietor. A întemeiat și clădit biserici, școli, publicații, o tipografie de marcă, Asociațiunea Transilvană pentru literatură Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), precum și rânduieli noi și trainice în viața ecleziastică. A scris numeroase lucrări de însemnătate aparte și a fost un luptător fără odihnă pentru apărarea credinței și a identității naționale, inclusiv în diete (ca deputat), în Parlamentele imperiului habsburgic (la Viena sau Pesta), în cadrul Senatului imperial, ca membru al acestuia, pentru împlinirea idealului Unirii tuturor românilor. Despre mitropolitul Andrei Şaguna s-a scris mult. Unii au accentuat preponderent latura sa religioasă, alţii pe cea culturală sau politică. Marele istoric Nicolae Iorga afirmă că „puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui, cu ochii străbătători şi larga barbă răsfirată, e în mintea tuturora şi-n conştiinţa generală a intrat faptul definitiv că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor”.
Mitropolitul Andrei Șaguna s-a născut la data de 20 decembrie 1808, la Miskolc, în Ungaria (sau Mişcolț, în ortografie românească), din părinți aromâni originari din Grabova, o localitate din Albania de azi, dintr-o zonă locuită majoritar de aromâni. Părinții săi, Naum și Anastasia Șaguna, erau amândoi aromâni de neam, așezați mai de mult ca negustori în orașul Miskolc, ceea ce se întâmplase cu foarte mulți co-etnici aromâni prin Ungaria, la fel cum a fost cazul la fel de celebrului Emanoil Gojdu. Despre familia Șaguna, neam de negustori, se știe, din documente, că au vechi origini, mergându-se cu documentarea acestor origini până la începutul secolului al XVII-lea. Inițial, familia Șaguna era stabilită în orașul Moscopole, un adevărat „focar” de spiritualitate aromână, cunoscut ca fiind un puternic centru economic și cultural, situat în sudul Albaniei de astăzi, oraș înfloritor la acele vremuri, dar astăzi fiind dispărut. Zice-se că, de la tatăl său Naum, Anastasie (după numele său de botez), viitorul mitropolit ardelean a moștenit simțul practic, dar și pe cel al realității, iar de la mama sa, smerenia și evlavia. Viitorul mitropolit a mai avut un frate, numit Avreta, și două surori, Maria și Ecaterina, cele două murind de tinere.Fratele său s-a dedicat negustoriei, în Pesta, după modelul tatălui și a multor altor familii de aromâni. Formarea și educarea spirituală a lui Anastasie Șaguna a avut loc la unchiul sau, dinspre tată, care locuia în Polonia, luându-și numele de Grabovski (adică cel venit din Grabova), unde acestea se ocupa cu negustoria și Anastasie unde a urmat „școala grecească” și a mers la biserica „greco-valahă”, fiind născut și crescut în religia ortodoxă. Apoi a revenit în Ungaria la familie, dar clasa a VI-a de gimnaziu o începe la paisprezece ani mai ales pentru că tatăl său a murit, iar el s-a mutat cu întreaga familie la unchiul său Grabovski, la Pesta, unde acesta avea afacerile sale cu negoțul familial. În casa unchiului său, a învățat bine limba română, luând exemplul unchiului său, un împătimit al limbii române, promotor al introducerii limbii române în biserica greco-catolică din Pesta și un donator constant de sume importante de bani pentru această biserică. În anul 1826, Anastasie absolvea gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta, iar la 26 decembrie 1826, trece la ortodoxie printr-o declarație scrisă în limba latină din convingere și pentru că aceasta a fost religia strămoșilor săi. Va urma o nouăperioadă din formarea sa, iar între 1826–1829, urmează filosofia și dreptul la Budapesta, fiind un student eminent, cu premise promițătoare pentru o carieră „civilă” de excepție. Numai că acesta „trăgea” către preoție, acolo unde simțea că-i va fi împlinirea.
În anul 1829, la vârsta de 21 de ani, la propunerea episcopului Manuilovici din Vârșeț (Banat), un prieten de-al unchiului său, merge la acesta și va urma acolo studii aprofundate de teologie ortodoxă. Ca urmare, pentru o perioadă de treisprezece ani a activat în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Aici a fost fost hirotonit ierodiacon, ieromonah, apoi hirotesit protosinghel şi arhimandrit, un semn al recunoașterii vredniciilor sale în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Drept început, în 12 octombrie 1833, la vârsta de 25 de ani, a fost tuns în monahism, cu numele Andreiu, în mănăstirea sârbească Hopovo. A slujit ca asesor consistorial, în termenii de astăzi, însemnând un consilier eparhial. Datorită însușirilor sale deosebite, mitropolitul Stratimirovici l-a hirotonit diacon (1834) și apoi preot (1837). A fost numit administrator (locțiitor de egumen) la mânăstirile Iazac, Besenovo, Hopovo şi Kovil. A fost, pentru o perioadă, profesor la secția românească a Seminarului teologic din Vârșeț, arătând multă afecțiune spirituală românilor de aici. Ulterior, devine protosinghel și arhimandrit, fiind un bun gospodar, un bun administrator, îndreptând chiar unele abuzuri dintr-o mănăstire sârbească. În Vârșeț, a rămas până în anul 1846, an de la care și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni. Trebuie să menționăm, pentru o bună înțelegere a „traiectului” lui Andrei Șaguna, că biserica ortodoxă din Ardealul din imperiul habsburgic era subordonată bisericii sârbești…Chestie de „divide et impera”! Aici, în Ardeal, a fost numit vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. După ce a lucrat aproape doi ani ca „vicar general” al Episcopiei Sibiului, în decembrie 1847, un sinod electoral format din protopopii ortodocși ai eparhiei, întrunit la Turda, a ales pe vicarul Șaguna între cei trei candidați, dintre care, împăratul de la Viena, urma să confirme pe unul ca episcop. În cadrul respectivului sinod, vicarul Șaguna a rostit trei cuvântări deosebite, două fiind ținute în limba maghiară, adresându-se comisarilor unguri, prezenți la întrunire, și una în românește, pe care a adresat-o protopopilor alegători. Cuvântările sale, prin conținut și construcție literară, au dominat efectiv situația și dintre toți concurenții a fost cel mai bine văzut. Fiind recunoscut ca atare Șaguna, acesta a fost hirotonit arhiereu la Karlovitz, în aprilie 1848, de către mitropolitul sârb Iosif Raiacici. Astfel, Andrei Șaguna accede la scaunul episcopal al Transilvaniei, după ce doi ani (1846–1848) păstorise, cu pricepere, pe scaunul incert de vicar-arhimandrit, ocazie cu care aduce reale servicii comunități românești ortodoxe din eparhia sa. Firește, au existat destui detractori ai săi, care lansaseră zvonul că Șaguna ar fi sârb, că nu știe românește și ca va servi cauza sârbească, urmate de diverse critici dure la adresa sa, pentru a-i împiedica ascensiunea în scaunul episcopal. Toate aceste obstacole nu au avut efectul scontat de către detractori către autoritățile imperiale. Practic vorbind,autoritățile imperiale își doreau să fie menținută liniștea și ordinea în imperiu printre credincioșii ortodocși, neținând cont de toate aceste răutăți și de acele clișee care cereau respectarea unor cutume oarecare, cum ar fi, de exemplu, aceea a locului nașterii ierarhului. În primii doi ani ca arhiereu, Şaguna şi-a îndreptat atenţia mai mult spre problemele naţiunii şi s-a implicat cu toată fiinţa lui în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni. A fost co-preşedinte al Adunării Naţionale româneşti de la Blaj, din 3/15 mai, cea care a formulat programul cu 16 revendicări politico-naţionale, apoi tot Adunarea l-a delegat în fruntea unor intelectuali români ca să ducă la Viena aceste petiţii. Şaguna le-a prezentat împăratului, la Innsbruck şi la Viena, primind asigurări că ele vor fi satisfăcute.Datorită personalității de seamă a noului ierarh din Sibiu, în ziua de 24 decembrie 1864, Episcopia din Sibiu este ridicată, pentru a doua oară, la rangul de Mitropolie, având autonomie proprie şi desprinzându-se de Mitropolia ortodoxă sârbă din Karlovitz. Tot în 1864, episcopul Andrei Șaguna este numit Mitropolit al Ardealului.
Prin memoriile sale, prin cele trei sinoade diecezane, desfășurate la Sibiu (12 martie 1850, 24 octombrie 1860 și 22-28 martie 1864), și prin intervențiile sale personale a reușit să atingă un deziderat național important, astfel că, la data de 24 decembrie 1864, printr-un document imperial, să primească încuviințarea reînființării vechii Mitropolii Ortodoxe, având în componență două episcopii sufragane, cea de Arad și cea de Caransebeș. Odată înființate cele două episcopii în cadrul Mitropoliei, Andrei Șaguna s-a străduit să le confere și o organizare proprie precum și o autonomie relațională firească. Actul normativ inițial a fost elaborat de el însuși, acesta fiind supus dezbaterilor, în cadrul unui congres național-bisericesc, organizat la Sibiu, în anul 1868, și care era format din reprezentanți ai clerului și credincioși din întreaga mitropolie (fiind delegați câte 10 preoți și 20 de mireni din fiecare eparhie, o reprezentare destul de largă). Acest act normativ a purtat denumirea de „Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române”. Printre principiile enunțate în acest statut au fost autonomia și sinodalitatea, principii-cheie care au stat la baza definirii noului Statut al întregii Biserici Ortodoxe Române de atunci încoace, pe tot teritoriul românesc.Un alt mare merit al lui Andrei Şaguna este că s-a ocupat îndeaproape de organizarea învăţământului ortodox românesc de toate gradele din Transilvania.acesta a cerut profesorilor să scrie manuale – de aritmetică, de citire, de istorie, de fizică, de ştiinţele naturii, a tipărit mai multe manuale şcolare şi a îndrumat întregul învăţământ românesc, în primul rând pe cel primar, sub îndrumarea lui înfiinţându-se aproape 800 de şcoli în Arhiepiscopia Sibiului. Pentru că românii nu aveau biserici şi şcoli şi erau, în mare parte, analfabeţi, Andrei Şaguna i-a îndemnat pe preoţi şi pe credincioşi să îşi ridice noi biserici şi clădiri şcolare, iar în pastoralele sale insista să se ridice clădiri pentru şcoala confesională. Prin Biserică şi prin şcoală s-a păstrat limba, s-a păstrat neamul românesc. La Sibiu, cursurile de teologie au fost ridicate de către Șaguna de la șase luni la un an (1846), iar în 1853, a înființat un Institut teologic-pedagogic cu două secții: teologică (doi, apoi trei ani de studii) și pedagogică (doi, apoi trei ani de studii), cumpărând câteva case pentru nevoile școlii și internatului, pentru studenții teologi și preoți a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuși sau de profesorii Institutului; a trimis numeroși tineri la studii de specializare la Universitățile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundațiile create de el. Andrei Șaguna s-a îngrijit de educația tinerilor cu rezultate deosebite, trimițându-i pe aceștia la studii în Universitățile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundațiile întemeiate de el. Dintre numele importante merită să-i amintim pe: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Ioan Crișan, Nicolae Cristea, Daniil Popovici Barcianu, Petru Șpan. Revenirea lor în țară va culmina cu formarea unei elite de intelectuali și pedagogi. La sfârșitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproximativ 800 de școli „poporale”, un gimnaziu cu opt clase la Brașov (înființat în 1850), o școală reală-comercială (din 1869) la Brașov, un gimnaziu cu patru clase la Brad (din 1868). La îndemnul lui s-au tipărit peste 25 de manuale școlare, unele în mai multe ediții (de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu etc).
Mitropolitul Andrei Şaguna a încercat să ridice o catedrală în Sibiu, dar, în lipsa fondurilor necesare, a izbutit doar să cumpere actuala Reşedinţă Mitropolitană, precum şi alte câteva clădiri din centrul Sibiului.Şaguna a înfiinţat, totodată, mai multe fundaţii la arhiepiscopie din care se acordau burse unor elevi şi studenţi merituoşi, iar, la îndemnul lui, marele avocat aromân din Budapesta, Emanuil Gojdu, a creat o fundaţie din care să se acorde burse pentru elevi, studenţi, dar şi meseriaşi. S-au acordat peste 5.000 de burse până la Unirea din 1918. Cât despre moștenirea de azi a lui Gojdu ar fi multe de zis, dar cu altă ocazie o voi mai face pe aici pe la Jurnal de Brașov. Andrei Şaguna a înfiinţat tipografia eparhială, tipografie care există și astăzi, locul unde, în timpul său, s-au tipărit peste 200 de titluri de lucrări valoroase precum și longevivul ziar „Telegraful Român”, publicație care apare fără oporire începând de la 3 ianuarie 1883 încoace. Lui Andrei Şaguna i se datorează şi apariţia „Calendarului bisericesc”, în format carte, calendar care apare sub denumirea de „Îndrumătorul bisericesc”, din anul1852 până astăzi. În primul an de păstorire în scaunul mitropolitan, Andrei Şaguna a tipărit câteva manuale mai vechi, după care a redactat el însuşi „Elementele dreptului canonic”, apoi „Compendiul de drept canonic”, o lucrare mare, de peste 450 de pagini, lucrare care a fost tradusă în limba germană, iar din germană în rusă şi tipărită la Sankt Petersburg. Andrei Şaguna a contribuit din plin la înfiinţarea ASTRA, „Asociaţia transilvană pentru literatură şi cultura poporului român”, în 1861, acum peste un secol și jumătate. Deşi eparhia păstorită de el era destul de săracă, a ajutat mulţi credincioşi peste care se abătuseră fie seceta, fie incendiile, fie inundaţiile ori alte greutăți ale sorții, stăruind pe lângă preoţii parohi să facă diferite colecte pentru sprijinirea acestora şi trimiţând el însuşi bani pentru acei năpăstuiţi ai sorţii. Andrei Şaguna a fost un om al rugăciunii şi era prezent mereu la slujbă la biserica zisă „grecească” din Sibiu, pe locul catedralei de astăzi, aceasta fiind ridicată de negustori aromâni din Sibiu, nu numai la Liturghie, ci şi la Utrenie şi la Vecernie şi respecta cu stricteţe toate posturile rânduite de Biserică. Era firesc s-o facă, ca „ierarh al locului”…Înaltpreasfințitul Nicolae Bălan, Mitropolit al Ardealului între anii 1920 și 1955, avea să evidențieze câteva aspecte definitorii despre Șaguna. Acesta spunea, printre multe altele, că: „Acestei biserici îi câștigă libertatea și autonomia externă potrivită ființei sale și împrejurărilor speciale între cari are să trăească, iar înlăuntru: prin organizația ce i-a dat-o, prin instituțiile culturale, prin operele spirituale, prin averile materiale cu cari a înzestrat-o, dar mai presus de toate prin duhul de vieață care i-l’a inspirat, – a scos-o din casa robiei de veacuri și a așezat-o pe bazele unui trainic progres în viitor. Și pe ori-care teren al vieții noastre bisericești și naționale din timpul păstoririi lui ne-am îndrepta privirile, pretutindenea întâlnim înțelepciunea marelui spirit a Mitropolitului Andreiu”.
Ca om politic, trebuie să ne amintim că a îndeplinit un rol important în perioada anilor revoluționari1848-1849: a fost președinte al Adunării Naționale românești de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 3/15 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările românești împăratului Austriei, la Innsbruck și Viena, apoi Guvernului din Pesta. În anii ce au urmat – fie singur, fie împreună cu alți delegați ai românilor – a prezentat, în mai multe rânduri, memorii către împărat, cu doleanțele națiunii române; după anul1860, a fost membru în Senatul imperial din Viena, între 1863-1865, a fost deputat în Dieta Transilvaniei, co-președinte al Conferinței naționale-politice a românilor (1861) și al Congresului național al românilor (1863), ambele ținute la Sibiu. Ulterior, după crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcției „activismului” în viața politică a românilor transilvăneni și nu al acceptării pasive a tuturor „mizeriilor” întâmplate la adresa românilor din imperiu. A fost îndrumător și sprijinitor al preoțimii și al credincioșilor, ctitor al bisericii din Gușterița, lângă Sibiu. A fost membru de onoare al Societății Academice Române (1871) și președinte de onoare al Societății „Transilvania” din București. Andrei Şaguna a trecut la cele veșnice la 28 iunie 1873 şi, potrivit dorinţei sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el slujise de multe ori, „fără pompă, fără muzică şi fără predică”. A fost prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan, iar la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din toate părţile Ardealului, şi mai ales de la Braşov. Întreaga agoniseală a lăsat-o, prin testament, Arhiepiscopiei Sibiului. După câţiva ani de la moartea lui Şaguna, Ioan Slavici scria că „astăzi, chiar, şi creştinii ortodocşi din Ardeal îl socotesc între sfinţi”. La scurt timp după moarte s-a creat un adevărat cult pentru Şaguna. Pe vremuri, în multe case ţărăneşti din Ardeal, chipul lui Andrei Şaguna era pus lângă icoane. A fost considerat un adevărat sfânt, ca unul care a contribuit la renaşterea vieţii naţionale, politice, culturale şi spirituale a românilor transilvăneni. Alături de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României, Biserica a rânduit ca în șirul sfinților prăznuiți în ziua de 30 a lunii lui noiembrie să se numere și cel dintâi reformator bisericesc pe care creștinătatea ardelenească, în frunte cu academicianul Ion Simionescu, avea să-l denumească mai târziu drept „darul cel mai prețios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, date fiind originile Mitropolitului Șaguna. Putem spune că și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei a „fost primul ierarh care a chemat pe românii ardeleni la o viață nouă, de libertate și demnitate națională”.
Mitropolitul Şaguna a fost omul care a făcut istorie adevărată în folosul românilor. Istoria secolului al XIX-lea nu se poate „plia” pe istoria românilor fără a se adăuga în paginile sale întreaga lui biografie. Anii de viață ai Mitropolitului Şaguna fac parte intrinsecă din istoria poporului român, „arzând” un sfert de veac pentru destinele poporului român. Ungurii și austriecii, secole de-a rândul, prin politica lor de calvinizare și catolicizarea principatului transilvănean, nu au reușit să o ducă la capăt pe deplin. S-a încercat, în mod agresiv, o politică religioasă de reformare a clerului și a țărănimii române spre a fi rupți, brutal și definitiv, de „legea” ortodoxă și de asimilare etnică. Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna, din perspectiva unui mare vizionar al epocii sale, a demonstrat românilor ortodocși de pretutindeni că instituția bisericii creștine românești constituie cel mai puternic liant pentru întreg sistemul social, că prezența acesteia este necesară și benefică.
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a fost proslăvit ca sfânt la data de 21 iulie 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea oficială a canonizării s-a făcut la 30 octombrie 2011, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cu o zi înainte, pe 29 octombrie 2011, pentru ultima oară, un sobor impresionant de preoți a oficiat ultimul parastas la mormântul lui Andrei Șaguna, din localitatea Rășinari. Rămășițele pământești ale Mitropolitului Transilvaniei au fost puse apoi într-o raclă și purtate în pelerinaj până la Sibiu. Primul popas al credincioșilor pe străzile Sibiului a fost făcut la „Biserica din Groapă”, unde a slujit mult timp Andrei Șaguna. ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, spunea atunci public: „De acolo, din Rășinari, Mitropolitul Șaguna se întoarce în Catedrala pe care și-a dorit-o, a strâns bani pentru ea, a făcut diferite proiecte, dar nu a reușit să se bucure de realizarea ei ca monument”. După cum aminteam la început, prăznuirea Sf. Ierarh Andrei Șaguna se face pe data de 30 noiembrie.Sigur c-ar mai fi destule de spus despre cel ce a fost Andrei Șaguna, dar pentru astăzi vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
IPS. Dr. Antonie Plămădeală, „Momentul Şaguna în istoria bisericii Transilvaniei”. Telegraful Român. Sibiu. Aug. 1996;
Ioan Lupaş . Din istoria Transilvaniei. Ed. Eminescu. Bucureşti, 1988;
Mircea-Gheorghe Abrudan, „Ortodoxia românească în istorie și contemporaneitate. Articole, eseuri și note de lectură”, Ed. Renașterea/Felicitas Publishing House, Cluj-Napoca/Stockholm, 2019;
https://basilica.ro/10-ani-de-la-canonizare-sf-ier-andrei-saguna-in-10-portrete/
https://quicknews.ro/andrei-saguna-portretul-sau-asa-cum-il-vedeau-personalitatile-din-istorie/
http://andreisaguna.50webs.com/biografii.html
https://www.crestinortodox.ro/sfinti/andrei-saguna-125595.html
https://historia.ro/sectiune/portret/mitropolitul-andrei-saguna-un-luptator-pentru-583461.html
https://primaria-rasinari.ro/despre/personalitati/andrei-saguna/
https://www.dacoromania-alba.ro/nr38/mitropolitul_andrei_saguna.htm
