Current track

Title

Artist


O șoferiță din Ucraina a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un stâlp (Foto)

#Postat de on iunie 29, 2022

Miercuri, 29 iunie, în jurul orei 11.15, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, în Roman. Din primele cercetări a reieșit că, un autoturism condus de o femeie, de 31 de ani, din Ucraina, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând un stâlp de iluminat stradal. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 31 de ani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe strada Ștefan cel Mare în municipiul Roman. La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

„În accidentul rutier a fost implicat un autoturism care a intrat într-un stâlp de iliminat stradal. În autoturism se aflau două persoane, conducătorul auto (o femeie de 31 de ani) și un pasager (un copil de 4 ani). Femeia  a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Roman. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, transmite ISU Neamț.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: ISU Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *