Current track

Title

Artist


O provocare istorico-religioasă

#Postat de on noiembrie 14, 2019

O provocare istorico-religioasă 
Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita bucurie de a organiza o nouă conferință cu tematică arheologică în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei, Suceava.
Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, ora 1000, la sediul central al muzeului va avea loc conferința “Incursiune în universul religios preistoric”.

O provocare istorico-religioasă

Fenomenul predominant al lumii contemporane, ca şi al celei de până la noi, îl constituie prezenţa religiei.

Nu există şi nici n-au existat grupuri umane, mai mari sau mai mici, indiferent de forma de organizare, la care să nu întâlnim fie anumite credinţe religioase, fie opţiunea pentru una din marile religii ale lumii.
Cuvântul religie înseamnă un ansamblu de credinţe, sentimente, reguli morale şi rituri provenite din conştiinţa indivizilor sau a colectivităţilor că se află în legătură cu o fiinţă supremă sau cu mai multe fiinţe superioare de care depind.
Invitatatul special este drd. Constantin Aparaschivei de la Muzeul Național al Bucovinei, Suceava.
Cristina Rădulescu

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *