O echipă de cercetători merge în Wuhan pentru a „reconstrui” originile coronavirusului
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 16, 2020
O echipă de cercetare a OMS va sosi în orașul Wuhan, punctul de origine și primul epicentru al pandemiei de coronavirus pentru a investiga și studia originile virusului, de unde a apărut și felul în care a făcut trecerea de la animal la om, relatează The Guardian.

Consensul general actual printre cercetători este că virusul a apărut prima oară la animale, cel mai probabil lilieci, după care a ajuns să infecteze și oamenii. Primele cazuri înregistrate oficial au fost descoperite în metropola chineză Wuhan la sfârșitul lunii decembrie 2019 și au fost legate de o piață stradală „umedă” în care se vindeau fructe de mare.Fabian Leendertz, biolog la Institutul Robert Koch din Germania este unul dintre membrii echipei de 10 persoane care va merge în China, din partea OMS, pentru a lucra cu cercetători chinezi în vederea descoperirii de noi informații cu privire la apariția și răspândirea inițială a virusului SARS-CoV-2.
„Vom vedea unde ne duc indiciile, dacă ele ne vor arăta că Wuhan este punctul de plecare sau dacă e în altă parte, iar Wuhan a fost doar locul din care a început răspândirea masivă. Vom încerca să reconstruim momentul în care virusul a trecut de la animal la om”, a spus Leendertz.
Leendertz spune că demersul OMS nu este pentru găsirea unei țări vinovate ci „în încercarea de a afla ce s-a întâmplat pe baza datelor pe care le avem pentru a reduce riscurile unei alte pandemii în viitor”.
Jurnal FM 