Nou născut ars de viu în casă. Ceilalți doi frați salvați în ultima clipă de mama lor
#Postat de Antoniu Lovin on ianuarie 18, 2021
Un nou născut în vărstă de doar cinci luni a murit în incendiul care a cuprins casa în care locuia alături de mamă și alți doi frați, de doi și trei ani. Tragedia a avut loc acum puțin timp în comuna Icușești. Drama ar fi putut fi și mai mare însă femeia a reușit să salveze din flăcări trei dintre copii.
Prin apel la 112, în jurul orei 14:40, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Bălușești, comuna Icușești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.
Pompierii voluntari din cadrul SVSU Icușești au localizat incendiul care s-a manifestat în interiorul unei camere dintr-o locuință, cu degajare mare de fum. În interiorul camerei erau trei copiii minori. Aceștia au fost evacuați de mama lor până la sosirea forțelor de intervenție. Forțele de intervenție au găsit la fața locului un sugar de 5 luni în stop cardio-respirator, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare. Din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD declarând decesul. În urma incendiului a ars patul care se afla în imediata apropiere a sobei. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost jarul/scântei căzut din sistemele de încălzire.
UPDATE: FOTOGRAFII DE LA INCENDIU/ SURSA: ISU NEAMȚ




ATENȚIE![]()
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, care pot avea urmări deosebit de grave, prin pierderea de vieți omenești și pagube materiale importante, pompierii nemțeni recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune;
Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
NU adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă;
NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum, numai cu personal autorizat;
Asiguraţi verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală, eliminându-se eventualele defecţiuni sau improvizaţii, dacă este cazul;
Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
NU depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată;
NU utilizaţi instalaţii de alimentare cu gaze (conducte, robinete, arzătoare etc.) şi consumatori alimentaţi cu gaze (maşini de gătit, centrale termice, sobe etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizaţi numai consumatori omologaţi;
NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
SURSA: ISU NEAMȚ
Jurnal FM 