Current track

Title

Artist


Nina Toma, volum de debut lansat sub egida Academiei Bârlădene

#Postat de on decembrie 14, 2018

Academia Bârlădeană invită publicul, cu ocazia reuniunii din luna decembrie,
la o lansare de carte, eveniment moderat de Elena Monu, președinta societății
culturale.
Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 11.00, profesoara Niculina Cărăbăț va
prezenta publicului iubitor de literatură prima sa carte, sub pseudonimul Nina
Toma. Volumul intitulat „Vara celor cinci sânziene” a fost scris în timp,
autoarea lansându-l la 55 de ani, vârsta deplinei maturități. Ultimii cinci ani au
fosr pentru scriitoarea bârlădeană ani tumultuoși, cu bucurii și neîmpliniri, dar
și ani în care i-au fost alături prietenii. De aceea, în titlu, apare cifra cinci, cu o
simbolistică aparte.
Volumul, care este în esență o colecție de poeme de dragoste, a apărut la
Editura „Cronedit” din Iași, deținută de poetul Valeriu Stancu. Prezentarea
poemelor va fi făcută de Valeriu Stancu, din Iași, dar și de poetul bârlădean
Simion Bogdănescu și Elena Popoiu, vicepreședinta Academiei Bârlădene.
(V.B.)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *