Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 26 februarie 1940, București) a fost un pictor și grafician român.
Urmează primele două clase ale Gimnaziului real “Manolache Costache Epureanu” şi ultimele două clase ale cursului inferior al Liceului “Gh. Roşca Codreanu” ( 1900 – 1902 ). În liceu îşi descoperă talentul de pictor. Abandonând gimnaziul şi Bârladul ( 1902 ) se înscrie la Şcoala naţională de arte – frumoase din Iaşi ( clasa profesorului Gh. Popovici ).În vara anului 1903 ( la 17 ani ) călătoreşte în Italia, în cadrul unei excursii arheologice. În semn de protest faţă de o nedreptate constatată, refuză să se prezinte la examenul de diplomă ( 1907 ) şi pleacă în Germania, unde expune picturile sale ( 1908 ). Debutează în publicistică. Părăsind şi studiile din Germania se stabileşte la Paris ( 1909 ), unde-şi deschide o expoziţie personală ( 1910 ).
   S-a reîntors în ţară în 1911, susţinându-şi examenul de diplomă ( 1912 ). Obţine, prin concurs, certificatul de pictor bisericesc ( 1912 .

Se stinge din viaţă în Bucureşti, la 26 februarie 1940 şi a fost înmormântat în cimitirul Ghencea.

A pictat, în colaborare, biserica din Grozeşti – Bacău ( 1912 ), Palatul Mitropoliei din Iaşi ( 1906 ), bisericile din Poieni – Vaslui ( 1911 ), Scorţeni – Bacău ( 1912 ), Capela familiei Moruzi din Iaşi ( 1913 ), biserica din Netezeşti – Ilfov ( 1914 ), Sfântul Gheorghe – Nou, Constanţa ( 1931 ), Schitul Durău ( 1935 – 1937 ). A expus la München, Paris, Veneţia, Haga, Amsterdam, Bruxelles, Bucureşti: ( “Tinerimea artistică”, “Pasajul Majestic”, “Sala Liedertafel”, “Salonul umoriştilor”, “Teatrul Naţional”, “Salonul Societăţii umoriştilor români”, “Maison d’Art”, Salonul Oficial, Salonul Sindicatelor artelor frumoase, “Sala Mozart”, “Viaţa Românească”, “Sala Hasefer”, “Cartea Românească”, “Galeriile de artă”, “Căminul artei”, “Sala Ileana”, “Salonul de toamnă”, “Sala Dalles” ). A primit Diploma de onoare în cadrul “Expoziţiei Universale” din Paris ( 1937 ) şi Marele Premiu Elena şi Gheorghe Vlasto al Academiei Române ( 1938 ).

Bârladul l-a eternizat prin acordarea numelui său Galeriilor de artă, Şcolii de artă şi muzică, unei străzi.