Nicolae Titulescu, diplomat, profesor universitar, jurist și om politic român

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes, Franța) a fost un diplomat, profesor universitar, jurist și om politic de seamă. Este singurul român care a deținut funcția de președinte al Ligii Națiunilor (precursoarea ONU), fiind totodată singurul președinte ales pentru două mandate consecutive. Prin activitatea sa diplomatică, a jucat un rol esențial în recunoașterea unității naționale a României pe plan internațional. Totodată, este creditat cu promovarea conceptului de „spiritualizare a frontierelor”, prin care susținea apropierea între națiuni pe baza valorilor culturale și spirituale.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Nicolae_Titulescu_(1).jpg

Titulescu s-a bucurat de sprijinul unor personalități influente din Franța și Uniunea Sovietică, printre care A. F. Frangulis, Edouard Herriot și Maxim Litvinov. Datorită contribuțiilor sale remarcabile, a fost supranumit „Ministrul Europei”. De-a lungul carierei, a fost președinte al Academiei Diplomatice Internaționale, președinte de onoare al Comitetului Român al Reuniunii Internaționale pentru Pace și a primit titlul de doctor honoris causa din partea universităților din Bratislava și Atena.

Născut la Craiova, Nicolae Titulescu a urmat studiile primare și liceale în orașul natal. Absolvent al Liceului „Carol I” în anul 1900, și-a continuat pregătirea la Paris, unde și-a descoperit și rafinat talentul oratoric. După obținerea doctoratului în drept în 1905, s-a întors în România, devenind profesor de drept civil la Universitatea din Iași. Doi ani mai târziu, s-a transferat la Universitatea din București.

Membru al Partidului Liberal Conservator condus de Take Ionescu, Titulescu și-a început ascensiunea politică rapid. Ales deputat în 1912, a susținut intrarea României în război pentru împlinirea idealului național. În 1917 a fost numit Ministru al Finanțelor, iar un an mai târziu a contribuit la fondarea Comitetului Național Român.

Din 1921 a devenit reprezentant permanent al României la Liga Națiunilor, ocupând funcția de președinte al acesteia între 1930 și 1932. A pledat pentru menținerea granițelor stabilite prin tratatele de pace și a militat pentru cooperarea între marile puteri și statele mici. A întreținut relații apropiate cu ministrul de externe sovietic Maxim Litvinov și a sprijinit politica de stânga.

Titulescu a fost de trei ori Ministru al Afacerilor Străine între 1928 și 1936. Opoziția sa față de nazism și regimurile de extremă dreaptă a fost una fermă, considerându-le o amenințare la adresa securității României. A fost un susținător activ al alianțelor internaționale, contribuind la formarea Micii Înțelegeri (1933) și a Înțelegerii Balcanice (1934), menite să protejeze România de agresiuni externe.

În august 1936, pe fondul ascensiunii cercurilor de dreapta, Carol al II-lea l-a îndepărtat pe Titulescu din funcțiile publice și l-a obligat să părăsească țara. Inițial refugiat în Elveția, s-a stabilit ulterior la Cannes, Franța, în 1937.

Chiar și în exil, a continuat să militeze pentru prevenirea războiului, susținând conferințe și publicând articole în Franța și Marea Britanie. A ținut prelegeri în Camera Comunelor și la universitățile Oxford și Cambridge.

Nicolae Titulescu a încetat din viață la Cannes, pe 17 martie 1941.

Bibliografie

• Oprea Ion, Nicolae Titulescu, Editura Științifică, București, 1966.
• Stoica Stan (coord.), Dicționar Biografic de Istorie a României, Editura Meronia, București, 2008, ISBN 973-7839-39-8.
• Henderson Andrea, Encyclopedia of World Biography: 2004 Supplement, Editura Gale, 2004.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Titulescu