Nicolae Petrașcu, diplomat, scriitor, memorialist, publicist, critic literar și de artă, istoric de artă român

Nicolae Petrașcu (născut Nicolae Petrovici, 5/17 decembrie 1859, Tecuci – 24 mai 1944, București) a fost diplomat, scriitor, memorialist, publicist, critic literar și de artă, precum și istoric de artă român.

A urmat școala primară în orașul natal, apoi Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad (1873–1880). Ca și fratele său, pictorul Gheorghe Petrașcu, și-a schimbat numele din Petrovici în Petrașcu. Din 1880, a frecventat cursurile Facultății de Litere și Drept a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1884.

În 1885 a fost numit atașat la Ministerul Afacerilor Externe, devenind în 1888 șef de cabinet al lui Petre P. Carp. A fost secretar de legație la Paris (1889), apoi la Istanbul (1890), iar în 1892 s-a retras din cariera diplomatică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Petrașcu_(scriitor)#/media/Fișier:George_Demetrescu_Mirea_-_Nicolae_Petraşcu_in_Hidalgo.jpg

A debutat în 1879 cu versuri în revista ieșeană Jurnalu pentru toți. Ca student, a frecventat seratele literare ale „Intim club”, unde l-a cunoscut pe Duiliu Zamfirescu, cu care a legat o prietenie de durată. În 1883 a fost introdus la ședințele Junimii din București.

La recomandarea lui Titu Maiorescu, din 1892 a început să susțină un curs facultativ de istorie a literaturii române la Universitatea din București. A colaborat cu articole în ziare și reviste precum Constituționalul, Convorbiri literare, Revista pentru istorie, arheologie și filologie, Ateneul român, Vieața nouă și Viața socială. A fost, pentru scurt timp, și redactor la Convorbiri literare.

A fondat, împreună cu D.C. Ollănescu, societatea „Amicii literaturii și artei române”. Din noiembrie 1896 a editat și condus revista Literatură și artă română, activă până în 1910. A ocupat temporar funcția de director al teatrelor, înlocuindu-l pe Ion Luca Caragiale în perioada absenței acestuia din țară.

A susținut numeroase conferințe la Societatea de Radio: una în 1931, trei în 1932, patru în 1933, șaisprezece în 1934 și nouă în 1935. A militat pentru reformarea teatrelor naționale și a conservatoarelor de muzică și artă dramatică, precum și pentru sprijinirea financiară a artiștilor și scriitorilor de către stat. A fost un pasionat al artelor plastice, publicând monografii dedicate unor artiști contemporani pe care i-a susținut în publicațiile sale. În romanul său cu caracter autobiografic Marin Gelea, al cărui protagonist este inspirat de arhitectul Ion Mincu, oferă o frescă a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Dan Mănucă subliniază importanța studiului său dedicat lui Mihai Eminescu (1892), considerându-l primul demers critic amplu asupra vieții și operei poetului, marcând începutul studiului formal eminescian. Petrașcu milita pentru o critică bazată pe criterii obiective, considerând că opera este determinată de mediul social, caracterul și ereditatea autorului, și acordând atenție relației dintre public și operă.

Mihai Gafița îl consideră un critic influent al epocii, deși ulterior depășit și uitat. Gafița îl situează pe Petrașcu într-o zonă intermediară între maiorescianism și sociologismul lui Gherea, practicând o critică mai narativă și portretistică, accesibilă publicului larg, dar lipsită de judecăți ferme.

Dumitru Murărașu remarcă încercarea sa de a combina elemente din ambele curente dominante ale epocii – estetismul Junimii și critica sociologică – și critica viziunea maioresciană conform căreia doar modelele occidentale sunt valabile.

Alexandru Piru consideră valoroase volumele sale Figuri literare contemporane și Scriitori români contimporani.

Distincții

• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, clasa I, pentru litere (23 septembrie 1942).

Lucrări publicate (selectiv)

• Mihail Eminescu (1892)
• Noi în 1892 (1892)
• Figuri literare contimpurane (1893)
• Vasile Alecsandri (1894)
• Scriitori români contimporani (1898)
• Carmen Sylva (1899)
• Marin Gelea (1905)
• Zvârcoliri (în colaborare cu I. Gr. Periețeanu, 1907)
• Dimitrie C. Ollănescu (Ascanio) (1926)
• Ion Mincu (1928)
• Duiliu Zamfirescu (1929)
• Nicolae Grigorescu (1930)
• Anghel Demetriescu (1931)
• Ioan Georgescu (1931)
• Dimitrie Bolintineanu (1932)
• G. Demetrescu Mirea, Artiști români contemporani (f.a.)
• Icoane de lumină (vol. I–IV, 1935–1941)
• Icoane de lumină, ed. îngrijită de Dumitru Petrescu (1972).