Eugen D. Relgis, scriitor român, filosof pacifist și militant anarhist

Eugen D. Relgis (nume real: Eisig D. Sigler, cunoscut și ca Eugenio, Eugène sau Eugene; numele de familie apare și sub formele Siegler sau Siegler Wachtel, n. 22 martie 1895, Iași, România – d. 24 mai 1987, Montevideo, Departamentul Montevideo, Uruguay) a fost un scriitor român, filosof pacifist și militant anarhist, remarcându-se ca un teoretician al umanitarismului. A fost eseist, poet și romancier.

Fiul lui David Sloim Siegler și al Sifrei-Brana (n. Wachtel), și-a petrecut copilăria la Piatra Neamț. La opt ani, o boală i-a provocat pierderea auzului. După finalizarea studiilor liceale, s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din București, dar, neputând audia cursurile, a ales școala de Arhitectură, pe care a frecventat-o timp de doi ani. A activat timp de două decenii ca bibliotecar al cercului „Libertatea” din București. A debutat în 1912 în ziarul Dimineața și a colaborat cu numeroase publicații naționale și internaționale, printre care Mântuirea, Absolutio, Adam, Lumea evreească și Puntea de Fildeș.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Relgis#/media/Fi%C8%99ier:Eugen_Relgis.jpg

A condus revistele Umanitatea (Iași), Cugetul liber (alături de I. Pas) și Umanitarismul. Și-a publicat primul volum, Triumful neființei, într-un stil marcat de fantezie, în 1913, urmat de Sonetele nebuniei (1914), Poezii 1914-1920 (1926) și Ultimele poeme (1941). A scris, de asemenea, eseuri, precum Coloana printre ruine (1921), Europa cea tânără (1935), Eseuri despre iudaism (1936) și Popasuri la mari europeni (1945).

Ca romancier, a publicat o trilogie autobiografică: Petru Arbore (1924), urmat de Glasuri în surdină (1927) și Prieteniile lui Miron (1934), construind un Bildungsroman în jurul unui protagonist central. Studiile sale sociale, de la Umanitarismul și internaționala intelectualilor (1922) la Cosmometopolis (1935), i-au adus notorietate internațională, iar activitatea sa militantă în favoarea umanitarismului a fost influențată de Romain Rolland și orientată împotriva fascismului și a revizionismului militarist.

Multe dintre lucrările sale au fost traduse în diverse limbi, iar Relgis a stabilit relații de colaborare și prietenie intelectuală cu personalități precum Romain Rolland, Stefan Zweig și Emil Ludwig. A tradus lucrări din Nietzsche, Knut Hamsun, Selma Lagerlöf, Jakob Wassermann, L. Berghoff, printre alții.

Influențat de pacifismul umanitarist, Relgis a scris despre realitățile din Germania nazistă (Eros în al III-lea Reich, 1946) și despre relația revoluție-cultură în URSS (Romain Rolland și Uniunea Sovietică, 1945). De asemenea, s-a preocupat de probleme legate de iudaism, sexologie și etica sexuală, promovând o viziune progresistă asupra acestor domenii.

După Al Doilea Război Mondial, s-a stabilit în Uruguay, unde a continuat să publice literatură, eseuri și memorialistică, printre care Profetas y Poetas (Buenos Aires, 1955), Testigo de mi tiempo (Montevideo, 1961) și Marturii de ieri și de azi (Tel Aviv, 1962). A primit un premiu din partea New History Society (New York) pentru lucrarea Cum ar putea fi realizată dezarmarea? (1938).

Eseistica sa are un ton exaltat și uneori sarcastic. A abordat teme precum activismul tineretului, umanitarismul în raport cu individualismul, estetica, biologia, eugenismul și socialismul. A pledat pentru o „regenerare” prin echilibrul dintre materie și spirit. Deși teoriile sale despre război și sexualitate au uneori un caracter schematic, Relgis a fost un precursor al reformării mentalităților postbelice.

Ca poet și prozator, a abordat teme romantice, introspective și urbane, cu accente expresioniste. Influențele sale includ Stefan Zweig, Knut Hamsun, Selma Lagerlöf și Romain Rolland, iar proza sa este caracterizată de un stil retoric și meditativ.

Opera sa include:

• Triumful neființei (1913)
• Sonetele nebuniei (1914)
• Coloana printre ruine (1921)
• Petru Arbore (1924, ediție definitivă 1947)
• Glasuri în surdină (1927)
• Prieteniile lui Miron (1934)
• Europa cea tânără (1935)
• Eros în al III-lea Reich (1946)
• Pace și omenie (1920-1946) (1946)
• Testigo de mi tiempo (1961)
• Marturii de ieri și de azi (1962)

Criticii care au analizat opera sa includ E. Lovinescu, G. Călinescu și Perpessicius, iar Relgis a rămas cunoscut ca o voce importantă în umanitarism, pacifism și literatură.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Relgis