Nicolae Malaxa, inginer și întreprinzător român

În 1921, a înființat un atelier de reparare a materialului rulant (locomotive și vagoane) pe un teren situat la periferia Bucureștiului. În următorii ani, afacerea sa a crescut semnificativ, iar între 1923 și 1927 a construit o uzină pentru fabricarea de locomotive, situată lângă Halta Titan, în București. Malaxa a încheiat un contract cu Căile Ferate Române pentru producerea unor locomotive de concepție românească.

Datorită unui avans acordat de Căile Ferate Române și sprijinit de credite bancare, Malaxa a dotat uzina cu 82 de mașini-unelte din Germania. Aceasta a devenit una dintre cele mai moderne fabrici de material rulant din Europa. În paralel, a adus 180 de muncitori germani calificați, care au instruit muncitorii români. În 1928, fabrica a început să producă prima locomotivă cu abur, care purta numele constructorului.

Începând cu 1931, fabrica a început să producă automotoare echipate cu motoare Diesel și transmisii Mylius. Pe lângă producția de locomotive, s-au fabricat și sisteme de frânare sub licență Knorr și distribuitoare de aer.

Împreună cu inginerul Henry Holban, Malaxa a pus bazele unei strategii naționale pentru construcția și utilizarea automotoarelor. În perioada 1932–1934, savantul George Constantinescu a aplicat principiul sonicității în proiectarea locomotivelor și automotoarelor produse de uzinele Malaxa, având un succes remarcabil.

Anul 1933 a marcat livrarea locomotivei cu numărul 100, iar în 1935, uzina Malaxa a avut cea mai înaltă producție de locomotiva din istoria sa, cu 93 de unități fabricate într-un singur an. În 1936, fabrica a lansat prototipul primei locomotive Diesel de concepție românească, care a intrat în producție de serie în 1938.

Pe lângă fabrica de locomotive, Malaxa a construit și o fabrică de țevi de oțel fără sudură, aplicând tehnologia americană „Stiefel” pentru laminarea țărilor. De asemenea, între 1937 și 1938, a construit o fabrică de muniții de artilerie și armament, contribuind la planul național de apărare.

Malaxa a fost un adevărat inovator în industrie, implementând în România producția de aparate pentru material rulant, motoare Diesel, transmisii mecanice, și locomotive Diesel. Uzina sa de la Reșița și alte locații de producție au contribuit semnificativ la dezvoltarea sectorului industrial românesc în perioada interbelică.

În 1937, la Belgrad și în 1940 la Milano, Malaxa a prezentat automotoare românești de ultimă generație, care au fost competitive pe piața europeană, în ciuda faptului că industria automotoarelor în România abia fusese înființată în 1934. De asemenea, Malaxa a fost activ în sprijinul culturii românești, oferind donații pentru Societatea Scriitorilor Români și susținând lucrările monumentale, cum ar fi Enciclopedia României.

Malaxa a fost un susținător al Casei Regale și a întreținut relații apropiate cu regele Carol al II-lea, oferindu-i acestuia donații substanțiale. În perioada regimului comunist, guvernul i-a acordat sprijin masiv prin credite și comenzi de stat. Aceste relații au fost esențiale în ascensiunea sa rapidă ca om de afaceri. Totuși, după al Doilea Război Mondial, producția de armament a uzinelor Malaxa a fost considerată o colaborare cu regimurile fasciste, iar Nicolae Malaxa a fost condamnat în contumacie pentru crime de război de către regimul comunist.

În 1948, Malaxa a plecat din România, stabilindu-se în Statele Unite, unde a trăit până la moartea sa în 1965. A fost acuzat de colaborare cu legionarii și implicare în producția de armament pentru al Treilea Reich, dar totodată a fost considerat un simbol al succesului în dezvoltarea industriei românești în perioada interbelică.

Malaxa a avut și acțiuni la uzinele Astra Arad, IOR București, Uzinele și Domeniile de Fier din Reșița și altele. La sfârșitul anilor ’30, concernul său includea importante unități industriale din România, precum actuala uzină Faur, uzinele Republica și Tohan Zărnești.