Nereguli în domeniul reparațiilor auto
#Postat de JurnalFM on februarie 2, 2024
Service-urile auto din Neamț au fost ”călcate” de inspectorii de muncă, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 36 sancţiuni contravenţionale din care 5 amenzi în cuantum de 17.500 lei şi 31 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 36 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate. Acțiunile de control au avut loc în perioada 18-26 ianuarie, fiind desfășurate în cadrul campaniei naţionale de control în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă la angajatorii care îşi desfășoară activitatea în domeniul întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
Obiectivele acțiunilor de control au fost : diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul întreţinerea şi repararea autovehiculelor; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniile de activitate vizate de acțiune.


În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au verificat un număr de 39 agenţi economici.
Printre deficienţele constatate la angajatori în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost: angajatorul nu a organizat activitatea de acordare a primului ajutor, nu s-a realizat semnalizarea de securitate şi sănătate în muncă la locurile de muncă situate în zona unde se efectuau lucrări de întreţinere şi reparare a autovehiculelor; angajatorul nu a fãcut dovada instruirii corespunzătoare a lucrătorilor, din punct de vedere a securității și sănătății în muncă; angajatorul nu a asigurat marcarea și întreținerea căilor de acces și de circulație în hala în care desfășoarã activitatea de service auto (vopsitorie), astfel încât să asigure un acces ușor, sigur și adecvat pentru pietoni și vehicule fără a pune în pericol lucrătorii aflați în vecinătatea acestor căi de circulație; angajatorul nu a verificat instalația electrică și a instalația de legare la pământ; angajatorul nu a asigurat echipamente tehnice conforme.
Jurnal FM 