Current track

Title

Artist


Nerăbdători să-și achite taxele la ghișeu

#Postat de on ianuarie 14, 2019

de Mihaela NICULESCU

Bârlădenii au venit în număr mare, ieri, la Primărie, pentru a-și achita taxele, dar mai ales impozitele. Dacă le plătesc integral până pe 31 martie, contribuabilii primesc o bonificație de 10%.
Deși mai sunt două luni până la termenul limită, bârlădenii vor să scape mai repede de aceasta obligație, așa că au venit la Biroul Taxe și Impozite locale încă de la ora 7. Cei mai mulți dintre matinalii contribuabili erau pensionari.
Aglomerație relativă a fost și vineri, prima zi când s-au putut plăti taxele și impozitele pentru acest an. Ieri, cozile s-au format în mai multe reprize, dar oamenii nu au fost nevoiți să aștepte mai mult de cincisprezece minute, întrucât au fost disponibile toate cele patru ghișee.
Reprezentanții Primăriei sfătuiesc populația să nu vină doar dimineața la Biroul Taxe și Impozite – persoane fizice, din cadrul Primăriei, ci și după ora 13, când nu este atât de aglomerat. În plus, în fiecare zi de miercuri pot veni să plătească taxele și impozitele și după ora 16, programul fiind prelungit până la ora 18.
Pentru cei familiarizați cu tehnologia IT&C, există varianta mult mai comodă a achitării online a taxelor și impozitelor locale, pe portalul Ghiseul.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *