Neculai Costăchescu, chimist și om politic român, profesor universitar
#Postat de Carmen Vintu on februarie 18, 2025
Neculai Costăchescu (n. 1876, Huși – d. 14 iulie 1939, Iași) a fost un chimist și om politic român, profesor la Facultatea de Științe și la Facultatea de Medicină a Universității din Iași. În 1936, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/
Neculai Costăchescu a absolvit Liceul Național din Iași și a obținut bacalaureatul la Universitatea din Iași. A continuat studiile la Facultatea de Științe, secția Fizico-Chimice a aceleași universități și a urmat cursurile Școlii Normale Superioare (1895-1896), condusă de Anastasie Obregia. În 1901, a obținut licența în științe fizico-chimice și a fost numit șef de lucrări la Facultatea de Chimie, în cadrul Laboratorului de chimie minerală, sub conducerea profesorului Petru Poni.
După obținerea titlului de doctor în chimie (1905), Costăchescu a beneficiat de bursa Adamachi a Academiei Române, ce i-a permis să studieze chimia timp de patru semestre la Universitatea din Zürich, în laboratorul profesorului Alfred Werner.
Neculai Costăchescu a fost numit ministru al Instrucției în două guverne Maniu (10 noiembrie 1928 – 6 iunie 1930 și 13 iunie – 9 octombrie 1930), precum și într-un guvern Mironescu.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/corneliu-diaconovici-2/