Constantin D. Aricescu, istoric, prozator, dramaturg, poet, publicist și om politic român

Constantin D. Aricescu (18 martie 1823, Câmpulung-Muscel, județul Argeș – 18 februarie 1886, Câmpulung-Muscel) a fost un istoric, prozator, dramaturg, poet, publicist și om politic român.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_D._Aricescu#/media/Fi%C8%99ier:C-tin_D._Aricescu.JPG

S-a născut într-o familie înstărită, burgheză (fiul serdarului Dimitrie Aricescu și al Elenei Chiliașu), având astfel posibilitatea de a beneficia de o educație aleasă. A urmat cursurile școlii naționale din Câmpulung și, mai târziu, ale Colegiului „Sfântul Sava” din București (1838-1844). De-a lungul vieții, a activat în numeroase domenii: inginer de poduri și șosele, copist la Ministerul de Finanțe, director al Arhivelor Statului (1869-1876), revizor școlar (1877-1879), director al Domeniilor Statului și al Tipografiei Statului, avocat, redactor și administrator al ziarelor „Românul”, „Pressa” și „Buciumul”, colaborator al diverselor publicații, precum „Reforma”, „Naţionalul”, „Trompeta Carpaţilor” și „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, dar și director al internatului „Matei Basarab” din Câmpulung.

Constantin D. Aricescu a fost un revoluționar pașoptist, susținător al ideilor progresiste. Aceasta i-a adus detenția la Snagov (1850) și Văcărești (1863). În 1850, aflând de existența unui imn adulatoriu față de ruși, în special față de generalul Duhamel, a simțit nevoia să răspundă, creând un contra-imn, „Blestemul României contra apăsătorilor ei”, care a dus la condamnarea și încarcerarea sa la Snagov (ianuarie – decembrie 1850).

Ca deputat în Adunarea ad-hoc de la București (1857), a desfășurat o activitate intensă în sprijinul unirii, fiind secretar și coordonator al comitetelor locale de la Câmpulung. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost deputat și un susținător fervent al politicii reformatoare ale acestuia.

În calitate de scriitor, Aricescu nu a lăsat lucrări de mare valoare literară. A debutat în 1846 în „Curierul românesc” și a publicat poezii cu un caracter revoluționar, precum „Rugă libertăţii” și „Libertate României”, în timpul evenimentelor din 1848. De asemenea, a scris „Memorii”, în detenția de la Snagov, lucrări ce aveau o valoare didactică clară. A editat volume de versuri și a scris piese de teatru cu caracter satiric, patriotic și educativ, multe dintre ele fiind reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846-1847), dar și în alte orașe, inclusiv la Teatrul Național din București.

Ca istoric, Aricescu este autorul primei monografii a orașului său natal, „Istoria Câmpulungului, prima reședință a României” (1855-1856). A publicat, de asemenea, lucrări importante despre revoluționarii pașoptiști, precum „Capii revoluțiunii de la 1848, judecați prin propriile acte” (1866), „Istoria revoluției de la 1821” (1874), „Corespondența secretă și acte inedite ale capilor revoluției de la 1848” (1873-1874) și a realizat prima monografie a mișcării de la 1821, în care Tudor Vladimirescu joacă un rol central.

Aricescu a scris și lucrări memorialistice, printre care „Memoriile mele”, „Biografia mea” și „Procesul și exilul meu la Snagov”. Un spirit extrem de cultivat și plin de idei inovatoare, Constantin D. Aricescu a fost un pașoptist din al doilea eșalon al literaturii române, activismul său fiind completat de o înțelegere profundă a militantismului literar.

Bibliografie
Stoica, Stan (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_D._Aricescu