Neamț: Polițiștii le-au oferit copiilor lecția siguranței în cadrul atelierelor de vară „șotron”(Foto)
#Postat de Jurnal Fm on august 25, 2022
În această vacanță, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității precum și cei din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au participat la Atelierele de vară “Șotron”, organizate de Asociația Ovidiu, cu copii din grupuri vulnerabile de vârstă, de la Școala gimnazială Borlești, Liceul “Gheorghe Ruset Roznovanu” din Roznov, Școala gimnazială din sat Telec, Școala gimnazială “Dumitru Almaș” din Negrești.

Foto: IPJ Neamț
Aceste ateliere de vară au fost desfășurate pe perioada vacanței mari, la ele participând atât copii de grădiniță cât și cei din învățământul primar.

Cu scopul de a oferi un plus de siguranță copiilor, în cadrul activităților desfășurate de polițiști, copii au avut ocazia ca, prin jocuri și demonstrații practice, să afle despre situațiile de risc în care se pot afla în diverse momente, dar și despre soluțiile pentru gestionarea acestora.

Dintre temele abordate de polițiști se numără: bullying-ul, siguranța acasă, siguranța pe stradă, siguranța în mediul online, în vacanță și la locul de joacă. Sursa: IPJ Neamț.
Jurnal FM 