Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui a participat la manifestarea „Ziua Armatei României în școli”
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 25, 2022
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, reprezentat de dr. Mihai-Cristian Șelaru, muzeograf, a participat în perioada 18-20 octombrie 2022, la manifestările organizate de Centrul Militar Județean Vaslui, din cadrul evenimentului „Ziua Armatei României în școli” – ediția a X-a, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României.

Activitățile au avut loc la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Școala Gimnazială „Stroe Belloescu” Grivița, Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui și Liceul cu Program Sportiv, din aceeași localitate.

Din echipa de promovare au făcut parte elevi și studenți din instituții de învățământ militar, precum și militari din cadrul mai multor regimente din țară.

În cadrul acțiunilor, elevii au primit informații referitoare la cariera militară, iar din partea Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, dr. Mihai-Cristian Șelaru a avut o intervenție interesantă cu tema: „25 octombrie – Ziua Armatei Române”, o prezentare referitoare la semnificația acestei zile, atât de importantă în istoria noastră.



Jurnal FM 