Current track

Title

Artist


Muniție neexplodată descoperită în comuna Români

#Postat de on iunie 19, 2019

Muniție neexplodată descoperită în comuna Români

 

Marți, 18.06.2019, la ora 13:17, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Români, sat Siliștea a fost descoperită muniție neexplodată.

 

La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat 1 lovitură de aruncător cal. 60 mm provenită din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii.

Muniția a fost descoperită de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, pe un teren agricol proprietate personală.

Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie.

 

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:

a) să anunţe de urgenţă prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”despre descoperirea de muniţii neexplodate;
b) să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
c) să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;
d) să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
e) să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
f) să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *