Current track

Title

Artist


Munca la negru, o practică în domeniul forestier

#Postat de on noiembrie 22, 2023

Inspectorii de muncă nemțeni au identificat la patru angajatori 10 persoane care prestau muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua  anterioară începerii activităţii. Cuantumul amenzilor aplicate de inspectorii de muncă pentru munca nedeclarată a fost de 200.000 lei. În trimestrele I și IV 2023 s-a desfăşurat acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă  a modului de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchete forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.

Inspectorii de muncă au efectuat 51 controale și au constatat 58 neconformităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au aplicat un număr de 58 sancţiuni contravenţionale din care 20 amenzi în cuantum de 69.500 lei şi 38 avertismente contravenţionale.

Printre neregulile constatate s-au numărat: primirea la muncă a unei  persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua  anterioară începerii activităţii; nu erau utilizate de către lucrători echipamentele individuale de protecţie (cască de protecţie, pantaloni antilanţ), acordate de angajatori; lipsa trusei sanitare de acordare a primului ajutor la locul de muncă; instruire necorespunzătoare a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; nu era efectuat controlul medical periodic pentru lucrători și nu erau realizate semnalizările de securitate şi sănătate în muncă în parchete şi platforme primare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *