Current track

Title

Artist


Mulți credincioșii bârlădeni au participat aseară la slujba de priveghere săvârșită la Biserica „Sf. Ioan” (Video)

#Postat de on ianuarie 7, 2019

Zeci de bârlădeni au participat aseară la slujba de priveghere de dinaintea marii sărbători a
Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Biserica „Sf.
Ioan” din Bârlad, al cărei hram se prăznuiește astăzi, s-a dovedit neîncăpătoare.
Oamenii au ascultat cu atenție slujba săvârșită de un sobor de preoți din mai multe parohii
bârlădene, urmând să meargă și astăzi la biserică pentru a-l prăznui pe cel care l-a botezat
pe Hristos în apa Iordanului.
De fapt, enoriașii bârlădeni au fost prezenți ieri în număr mare în biserici, de dimineață, la
slujba de Bobotează. Unii au venit doar la sfârșitul slujbei pentru a lua Agheasma Mare. În
general, credincioșii au stat la rând civilizat pentru a lua apa sfințită, dar au fost și cazuri în
care s-au îmbrâncit de teamă să nu rămână fără agheasmă.
Credincioșii au mare încredere în puterea Aghesmei Mari și o consumă în primele opt zile
după Bobotează, pe nemâncate, înainte de anafură. Agheasma Mare poate fi băută și în
zilele de post, în vreme de necazuri și suferințe, dar numai după primirea dezlegării de la
duhovnic. Apa sfințită de Bobotează dă putere credincioșilor pentru a birui ispitele și îi
apropie tot mai mult de Dumnezeu, izvorul sfințeniei și al iubirii.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *