Mulți bârlădeni au întâmpinat Noul An în stradă, asistând la focul de artificii
#Postat de ASM Agency on ianuarie 1, 2019
Sute de bârlădeni au ciocnit în stradă o cupă de șampanie, la cumpăna dintre ani. Cei mai mulți nu au ratat focul de artificii organizat de Primărie și în acest an, la rondul de la Cerbul de Aur.
Pentru că vremea a fost prietenoasă, bârlădenii au venit cu copiii, cu rudele și prietenii, să urmărească spectacolul de lumini multicolore. Preț de 15 minute au fost lansate artificii din clasa I și II, spre fascinația bârlădenilor prezenți. La finalul spectacolului de lumini, oamenii au ciocnit câte un pahar de șampanie, unii chiar cu primarul Dumitru Boroș, prezent în mijlocul lor. Au fost sparte zeci de sticle de șampanie, așa cum e tradiția. Astfel, zona a fost împânzită de cioburi și resturi de artificii arse, care au dat de furcă multor șoferi, dar și lucrătorilor de la CUP. Toți cei 23 de muncitori de la salubritate, din tura de noapte, au intervenit și au curățat zona, așa cum fac în fiecare an, de Revelion.
La anul, nu vor mai putea fi lansate artificii în zona Cerbul de Aur, întrucât va fi amplasat monumentul eroilor. Municipalitatea va trebui, așadar, să găsească o altă zonă pentru lansarea artificiilor. O variantă ar fi zona Deal, unde vor putea fi lansate artificii din clasa III-IV, de la distanță mai mare și mult mai spectaculoase. (Mihaela NCULESCU)