„Moara cu povești”. Șcheii Brașovului. Români sau bulgari?
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Nimic nu costă mai scump decât neştiinţa”- Grigore Moisil

      Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești”, să ne ducem acum într-o nouă destinație destul de cunoscută pentru brașoveni, dar mai puțin cunoscută pentru cei din exteriorul Brașovului. Este vorba despre un cartier braşovean, un loc aparte, care reprezintă, în sine, un adevărat muzeu în aer liber, un loc unde trecutul se unește cu prezentul, un spaţiu aparte, care se întinde de la zidurile cetăţii medievale ale Braşovului până către Pietrele lui Solomon. Cei interesați în a cunoaște Brașovul și împrejurimile sale, pot găsi aici, în acest loc, un muzeu unic în peisajul cultural-istoric românesc, biserici vechi, 64 de troiţe deosebite, oameni faini şi un obicei unic și viu,Junii Brașovului, practicat de o comunitate aparte, obicei cu origini care se pierd în negura timpului. Firește, este vorba despre Șcheii Brașovului care, astăzi, este cartier al burgului de sub Tâmpa, dar care, în trecutul medieval, era o localitate distinctă. În fapt, Șcheii Brașovului reprezintă unul dintre centrele cele mai importante ale culturii româneşti în tot Evul Mediu şi după aceea încă multă vreme. Nu sunt vorbe mari, ci reprezintă adevărul istoric pur. Cine nu crede asta, este invitat să viziteze Muzeul Primei Școli Românești din Șchei și se va convinge singur. Un loc în care se află peste 6.000 de exemplare de carte veche, în condițiile în care Biblioteca Academiei nu are mai mult de 3.000, cred că spune ceva… Iar Diaconul Coresi nu a venit, de fapt, la Braşov ci în Şchei, prima şcoală românească este tot aici, gimnaziul român ortodox, actualul Colegiu Național „Andrei Şaguna” a fost construit de şcheieni, în general tot ce știm din istorie despre activitatea culturală românească din Braşov a avut loc exclusiv în Şchei.Trebuie înţeles acest lucru, iar integrarea ulterioară a Şcheiului în Braşov a dus, implicit, la asimilarea istoriei sale cu cea a Braşovului vechi, creând o relativă confuzie, multiplicată de lipsa de punere în valoare a valorilor cultural-istorice de către autorităţile de toate felurile şi din toate timpurile moderne. Poate e cam dur ce zic eu acum, dar „miserupismul” și incompetența au devenit, din păcate, etaloane „de marcă” ale așa ziselor elite politice conducătoare…

      Personal, la stabilirea mea în Brașov, acum mulți ani, am avut marea șansă să-mi explice ce, cum, de unde, cât, despre ce înseamnă Șcheii, exact cel mai potrivit om care putea să facă asta, adică părintele profesor Vasile Oltean, fost director de-o viață al Muzeului Primei Școli Românești. Acum nu mai este director, dar continuă să traducă și să scrie din manuscrisele vechi, pe lângă zecile de cărți scrise de dumnealui de-a lungul timpului. PreotulVasile Oltean, născut la 22 martie1948 în localitatea Deal, județul Alba, devenit brașovean de tânăr, este filolog, muzeograf, profesor și teolog, membru fondator și vicepreședinte al „Despărțământului Cultural Astra Brașov”. A fost, până de curând, director al Muzeului „Prima școală românească” din Șcheii Brașovului. A avut dintotdeauna și continuă să aibă un stil absolut admirabil în felul dumnealui de a explica și prezenta fapte, date și întâmplări despre istoria, cultura sau obiceiurile locului. Cine a fost vreodată pe la muzeu știe despre ce vorbesc. Acest om mi-a devenit prieten, în timp, și mi-a insuflat dragostea pentru istoria și valorile acestor locuri încărcate de semnificații care nu trebuie uitate, dacă suntem o nație normală la cap! Și-mi povestea, pe la începuturi, că Șcheii reprezentau un element cu greutate în economia medievală a locurilor Țării Bârsei și nu numai. Cetatea Braşovului avea în timpurile medievale 32 de turnuri, opt bastioane şi patru porţi de intrare, care se deschideau doar în zilele de târg. Aşa se face că, pe la Anul Domnului1364, toate mărfurile care veneau din toate zările Pământului se depozitau la porțile vechii cetăţi şi erau duse mai departe majoritar de către negustorii români din Şchei, pricepuți și recunoscuți pentru abilitățile lor negustorești. Țin să subliniez că orice am scris sau spus vreodată despre Șchei și istoria vechiului Brașov a fost influențat și va continua să rămână așa de impresionantul bagaj de cunoștințe al părintelui Oltean, de cărțile sale și de discuțiile multe și bogate pe care le-am avut împreună de-a lungul timpului.

       Pe locul de azi al Șcheilor se afla în vechime o veche cetate dacică fortificată, ridicată în proximitatea locului de la Pietrele lui Solomon de azi, și, cel mai probabil își avea limitele până la poarta cetăţii, mereu închisă în evul mediu (și mult după aceea) pentru români. Pentru a înțelege ce spuneam anterior despre importanța Șcheilor, trebuie spus că istoria acestui loc este strâns legată de istoria bisericilor locului, de slujitorii acesteia și de domnitorii aflaţi în trecere pe aici cu diverse pricini ale vieții și istoriei. Nu mai puțin de 32 de domnitori din Moldova și Țara Românească au fost ctitori, în timp, ai Bisericii Sf. Nicolae din Șchei, lucru care spune multe! Și mai trebuie știut faptul că românii din zonă, pentru o perioadă istorică mare, nu aveau voie să îşi construiască biserici, aşa că, la răspântiile drumurilor au ridicat 64 de troițe, care le țineau loc de lăcașe de cult. Și aici, la aceste troițe, care, în prezența preoților, deveneau altarele unor mici biserici, veneau oamenii locului să-și „legifereze”-n fața Domnului logodnele tinerilor însurăței, să-și boteze pruncii ori să-nalțe o rugăciune de mulțumire sau una pentru vremuri mai bune, spusă-n vremuri de restriște.

      Istoricește vorbind, se poate spune că aici, în Şcheii Brașovului, au locuit oameni ajutați de divinitate, relativ apăraţi de atacuri ale diverșilor năvălitori (nu știu ca vreme de un mileniu să fie pomenită vreo bătălie-n Șchei…). Fapt pentru care oamenii au  prosperat, devenind  unii dintre cei mai pricepuți negustori ardeleni, veșnic umblători pe drumurile Orientului și Europei, s-au întors întotdeauna acasă mai bogați material în bani și materiale, dar și în experiența acumulată și în idei și mentalități noi. Firește că interferența continuă cu burgul săsesc al Brașovului i-a ajutat mult, fapt pentru care, începând cu secolul al XlV-lea, aceşti neguțătorii șcheieni încep să gândească europenește și adaptează cele văzute pe alte meleaguri și acasă-n Șchei. Oamenii de aici  au văzut mai repede decât alți co-naționali importanța cărții, a educației, în general, pentru copii lor, fapt pentru care, acești copii învaţă la şcoala din Şchei, construită, vorba cronicarului, „în tinda bisericii” Sf. Nicolae, pe bani grei la acele timpuri, aceștia putând ajunge notari, scribi, preoți, secretari etc. În burgul săsesc al Brașovului, foarte mulți funcționari erau români școliți aici în Șchei, fapt care arată că erau prețuiți ca atare și că sașii erau destul de eficienți în a folosi „resursa locală” în câmpul muncii…Nu-i mai puțin adevărat că pruncii șcheienilor au învățat și pe alte meleaguri, atât prin alte orașe ardelenești, ori pe la Buda şi Viena dar și-n celelalte două țări românești, Moldova și Ţara Românească. Părintele Oltean îmi spunea, de multe ori, că aici în Șchei, există dovezi certe că se învăța românește la prima școală românească cel puțin de la 1495, dar există dovezi că ar fi existat o instituție tip școală mult mai devreme de aceasta. Ca să nu mai zic de acel Omiliar (manual bisericesc) expus în muzeu, a cărui datare apropo de scrierea chirilică folosite în acesta ne duce înapoi în timp în secolele al unsprezecelea – al doisprezecelea. Prezența acelui manual duce implicit și logic la prezumția existenței unei școli aici…

       În continuare, aș vrea să zic câte ceva despre o dispută existentă de mulți ani în Brașov și multiplicată nelalocul ei, zic eu, de către „atotstivuitorul” internet, ca să citez un bogătaș post-decembrist (adică de oameni care folosesc internetul, ca să fiu cinstit…). Este vorba despre faptul că, pe multe site-uri cu caracter turistic, îndeosebi, dar și-n unele lucrări care se doresc a fi „cu ștaif” apare mențiunea că-n Șchei ar fi locuit bulgari și nu români! O enormitate istorică evidentă, dar „înghițită” de foarte mulți și propagată, firește, și de cei care n-au iubit niciodată prezența și continuitatea românească pe aceste meleaguri! În pofida unei evidente străvechi aşezări etnice româneşti şi a continuităţii ei pe aceste meleaguri, dovedită indubitabil și înscrisă în diverse mii de „scripte”, în contextul legăturilor cu celelalte două țări românești,Ţara Românească şi Moldova, unii pseudo-istorici au „creat” o așa-zisă origine bulgară pentru românii din Şcheii Braşovului, ignorând cele mai elementare mărturii ale istoriei din cele mai vechi timpuri, prezente şi azi, motiv pentru care merită să amintim câte ceva care să dovedească contrariul și să sublinieze adevărul etnogenezei şcheienilor brașoveni.

Date referitoare la pretinsa origine bulgară a șcheienilor erau înscrise în lucrări precum sunt cele ale lui Friedrich Philippi, Aus Kronstadts Vergangeheit und Gegenwart, Braşov, 1974 sau Lucas I. Marienburg, Geographie des Grossfurstentums Siebenburgen, Sibiu, 1813, ca să nu mai spunem despre cea a lui  Gheorghi Neşev, Noi date despre provenienţa bulgară a românilor din Şchei, Sofia, 1970 (extras, lb.bulgară), ca să pomenim doar câteva.Cert este că locurile acestea au fost locuite din cele mai vechi timpuri. După urmele arheologice descoperite aici, în perioada neolitică era intens locuită întreaga zonă.Cu prilejul unor săpături arheologice din zona „Stejeriş”, a fost descoperită ceramică cu ornamente liniare aparținând unei populaţii care a trăit pe aceste meleaguri în neoliticul timpuriu – mileniul IV î.Hr. Ca să nu mai vorbim și de Pietrele lui Solomon, în capătul sud-vestic al Şcheiului, unde tradiţia a păstrat numeroase legende, iar toponimia şi obiceiurile etnografice dovedesc centrul de existenţă al vechiului sat, devenit Şcheii de azi. Numeroasele urme arheologice descoperite atestă urme de existenţă socială în perioada geto-dacă, constând din ceramică variată, „vase pictate, pinteni de fier, vârfuri de săgeţi, ace, surle, brăţări, inele, fibule de bronz şi fier, râşniţe rotative, o monedă grecească de bronz, ceşti şi căţui – fiind dovezi ale unui stadiu înaintat de cultură a populaţiei geto-dacice^”, cum este indicat într-un fond arhivistic al Muzeului Județean de Istorie Brașov. Alte vestigii ceramice descoperite la Pietrele lui Solomon aparţin clar culturii Ciugud şi provin de la o populaţie autohtonă românească vieţuitoare pe aceste locuri în secolele XI-XII d.Hr., clar anterioare colonizării germane, fapt confirmat şi de toponimia tradusă în limba lor de noii veniţi pe aceste locuri.

Părintele Oltean îmi povestea la ultima noastră întâlnire, când am fost la el pentru a mă documenta pentru rândurile de față că „pe Tâmpa, săpăturile arheologice au scos la iveala ceramică de tip Witenberg din epoca bronzului mijlociu, iar analiza recentă a materialelor ceramice descoperite pe Şaua Tâmpei au dus la concluzia că aparţin secolului al XI-lea, fiind înrudite cu ceramica găsită la nivelul feudalismului timpuriu în alte locuri din Ţara Bârsei şi cu ceramica din cultura stră-română Dridu. Totodată, săpăturile de pe Tâmpa, unde exista o cetate, pe care unii istorici o atribuie greşit cavalerilor teutoni, au scos la iveală de sub fortificaţiile de piatră întărituri mai vechi de cetate, alcătuite din valuri de pământ şi palisade, ridicate de populaţia băştinaşă cu mult înaintea venirii cavalerilor teutoni.” Și e clar că aceștia nu prea aveau cum să fie exact bulgari! Tot nea Vasile (așa-i zic eu părintelui Oltean) îmi mai spunea că, în urma săpăturilor arheologice efectuate în anul 1962 (de atunci nu s-au mai făcut lucrări arheologice de amploare) de către Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Institutul de Arheologie din Bucureşti, pe „Dealul Păducel”, situat în zona adiacentă Tâmpei, lucrările au identificat aşezări umane înainte de secolele X-IX î.Hr. şi ceramica de tip Hallstadt, întocmai ca în Poiana Braşov. Sistemul de fortificaţii, constând din valuri şi şanţuri de pământ, vizibile şi astăzi, caracteristic modului de apărare al dacilor de mai târziu, precum şi ceramica găsită pe „Dealul Păducel” duc la concluzia că sunt contemporane cu aşezarea din „Valea Răcădăului” (Valea Cetăţii) din aceeaşi perioada daco-getică. Și parcă daco-geții-s strămoșii românilor, nu ai bulgarilor!

Aici exista, cu mult înainte de înfiinţarea cetăţii Braşovului medieval, o veche aşezare românească cu numele „Cutun” sau „Cotun” (Cătun) de formă circulară, limitată de actualele străzi din actualul cartier Șchei: Pe Coastă, I. Barac, Valea Morilor şi Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetăţii de pe Tâmpa. Părintele Oltean spune-ntr-una dintre lucrările sale că „această aşezare a continuat să existe şi după înfiinţarea cetăţii Braşovului, dar după înălţarea zidurilor şi a bastioanelor (1455) a rămas în  afara incintei, marcându-se astfel poziţia de inferioritate social-politică a românilor din Cutun, faţă de coloniştii şi întemeietorii cetăţii de fortificare. Cu circa două decenii în urmă, mai străjuia aici celebra cruce din Cutun, care purta inscripţionat pe ea anul 1292, dar fiind la cheremul trecătorilor, care i-au distrus acoperişul şi îngrădirile din lemn pentru a le folosi la încălzitul caselor, crucea a fost instalată în cimitirul bisericii „Sf. Treime” din Cetate (str. G. Bariţiu), cu concursul Junilor Dorobanți, a slujitorilor bisericii și a colectivului muzeului din Şcheii Braşovului. Crucea încă mai confirmă aşezarea sătească de altădată în această zona şi reaşezarea ei acolo unde a fost, este mai mult decât necesară”.

În pofida celor zise anterior, mai sunt chiar și unii istorici (sau non-istorici) care continuă să publice studii prin care invocă originea bulgară a românilor din Şchei, folosind interpretarea greşită a „Cronicii popei Vasile” care nu s-a păstrat până azi decât în interpolări şi copieri în cronicile germane de la Braşov sau în cronica protopopului Radu Tempea II, deschizându-se cu fraza: „În anul de la zidirea lumii 6900, de la Hristos 1392, au venit bolgarii în acest loc”. Ori, tot de la părintele Oltean „cetire”, nu s-a remarcat un adevăr: „cronica este o istorie a familiei protopopului Vasile, al cărei prim descendent era popa Pătru cel Bătrân (1484), deci nicidecum o cronică a Şcheiului, iar prima frază este evident impusă intenţionat de autorităţile braşovene, ulterior scrierii cronicii, în scopul lipsirii locuitorilor din Şchei de drepturile lor istorice. Şi – după afirmaţia cronicilor germane – erau bulgari aduşi să construiască Biserica Neagră, deşi – după cum se ştie – bulgarii n-ar fi construit o biserică gotică, ci cel mult una bizantină şi pe de altă parte, saşii îşi puteau găsi cu uşurinţă braţe de muncă în zonă, fără a fi nevoie să apeleze la persoane atât de îndepărtate.” Plecând de la acest tip de premise false, autorităţile timpului au numit Şcheii „Bolgarszek” (magh.) sau „Belgerai”( germ.), iar pe românii din Şchei…„bulgarus”, în acelaşi timp în care Poarta Şchei era numită „Walachisches Tor”(adică Poarta românească și nu…bulgărească), strada principală „Walachiches Burgasse”, iar uneori Şcheiului i se zicea „Walachische Vorstadt”, timp în care domnii de peste munţi şi autorităţile româneşti nu foloseau decât numirea de „Şchei”, cum apare şi în hrisovul de danie al lui Aron Vodă al Moldovei de la anul 1595. Bulversant, nu? Diaconul Coresi, tipărind cărţile în Şcheii Braşovului, menţionează în Cazania a doua („Evanghelia cu învăţătură”) din 1580-1581 „să fie de ajutor cu aceasta popilor valahi” şi nu bulgari, în timp ce judele braşovean Johanes Benkner dăruieşte, conform documentelor certe rămase, Catehismul de la 1559 fix valahilor „bei der Stadt” şi nu bulgarilor. Până şi pentru limba slavonă, ca limbă liturgică și de „scripte”, în Şchei se folosea, în documentele vechi, denumirea de „limba sârbă” şi nu cea bulgară.

Denumirea de „bulgarus” dată românilor din Şchei este uşor de remarcat printr-o verificare a celor mai vechi documente de onomastică aflate în Arhiva Magistratului – Braşov, arhive păstrate și care pot fi cercetate oricând de cei neîncrezători și unde, vorba părintelui Oltean „găsim pentru secolul al XIV-lea nume ca: Barbul, Radul, Stanciul – nume ce pot fi de origine slavă, dar cu terminaţia „-ul” autohtonă, dar şi Şerb, Coman, Cătană, Bârsan, Costea, Lungul – nume autohtone cu acelaşi atribut „bulgarus”. Ba mai mult, atributul „bulgarus” este dat şi saşilor sau ungurilor, în măsura în care aceştia locuiau în Şchei: Feder, Laczkoy, Haydo Laszlo etc.” Ca un amănunt care ține de „graiul” folosit și aici în Șchei, este de menționat și faptul că prelungirea vorbei, acea „tărăgăneală” pe care unii lingviști/istorici o invocă drept un element românesc de sorginte sud-dunăreană, nu este specific doar românilor din Şchei, ci este specific tuturor românilor din zonele montane.

Și atunci de unde vine, oare, denumirea de „bulgarus” prezentă în documentele germane şi maghiare? Având în vedere realitatea istorică medievala românească, când limba liturgică și cea „de cancelarie” (uzitată în Țara Românească și Moldova) era cea slavonă, asemănătoare celei bulgare, iar cultura ortodoxă se transmitea din Bizanţ prin teritoriul bulgăresc, prin termenul de „bulgarus”, autorităţile catolice din Transilvania îi defineau pe credincioșii ortodocşi, în general, aşa după cum cei din Muntenia îi numeau (și uneori o mai fac) pe transilvăneni „ungureni”. Bogdan Petriceicu Haşdeu apreciază că: „Până în timpuri mai noi, ardelenii ne botezau pe noi (pe cei din România), câteodată, cu epitetul de „bulgar”. Aşa se explică de ce lui Radu I Basarab, în aceeaşi perioadă cu legendara venire a „bulgarilor din Şchei” i se spunea uneori de autorităţile catolice „printipo di Bulgaria”.

Pe de altă parte, toponimia locului e mai mult decât grăitoare. Aceasta dovedeşte românitatea populaţiei prin păstrarea şi perpetuarea peste veacuri a unor numiri autohtone ca: Varişte, Cutun, Tâmpa, cât şi a celor formate în cadrul simbiozei slavo-române: Ciocrac, Gorița, Cacova, Vagleniște și multe altele. Saşii, în momentul colonizării lor în Țara Bârsei, nu creează toponime noi pentru Şchei, ci traduc pe cele găsite şi păstrate de populaţia existentă: „Pe coastă” devine „Ripegasse”; „Gorița” devine „Gottesberg”; „Valea putredă” devine „Pulvergrund”; „La Mânăstire” rămâne „In Kloster”; „Ulița Mare” devine „Angergasse”, iaraltele le preiau fără traducere, neînţelegând termenul românesc cum ar fi,de exemplu: strada „Înălbitori”; „La Dyrstary” (adică dârstari). Totodată, merită subliniat faptul că toponime şi cuvinte ungureşti intrate în limba română a locuitorilor din Şchei nu se ivesc mai înainte de secolul al XIV-lea nici în documentele slavo-române, după cum apreciază slavistul Ion Bogdan. Totuşi, acei pseudo-istorici, mai ales străini (ce-i mai trist că și unii români) continuă să disemineze „provenienţa bulgară” a Şcheiului, invocând şi prezenţa în Şcheii Braşovului a numeroase manuscrise bulgăreşti (adică fix trei din secolul al XIV-lea,  opt din secolul al XV-lea, treisprezece din secolul al XVI-lea – după cum dovedeşte catalogul de carte veche din arhiva istorică a Muzeului Primei Școli Românești din Şchei), fără să cunoască realitatea. Adică aceste manuscrise pomenite anterior au fost aduse din Bulgaria în aceeaşi măsură în care s-au adus din Serbia (două din secolul al XIV-lea; trei din s al XV-lea şi patru din al XIV-lea), din Rusia (opt din secolele XV-XVI), din Veneţia (trei din al XV-lea) şi foarte, foarte multe din Țara Românească şi Moldova, adică din centrele de cultură românești unde limba liturgică și de cancelarie era slavona. Acele manuscrise aduse de prin alte părți aveau un rol foarte important, adică se întreţinea o şcoală de copişti şi traducători în Şcheii Braşovului şi cu ajutorul acestora, funcționa viaţa bisericească ortodoxă de aici. Nu-i mai puțin adevărat că acele manuscrise au ajutat la  „pregătirea” sediului de tipar al Diaconului Coresi, ca să aibă ce traduce, la sfârșit de secol șaisprezece, în limba română acest mare precursor al limbii și culturii românești!

     Pe de altă parte, merită să amintim și faptul că cronicarul sas braşovean Reicherdorfer, care îşi scrie cronica în prima jumătate a veacului al XVI-lea, prezentând suburbiile Braşovului, afirma: „Unum incolund Bulgari, alterum Hungari, Saxone agricolae tertium”, apoi, nu mai departe decât pe pagina următoare, acelaşi autor numea în loc de bulgari pe valahi, zicând: „reliquem loci istius partem intra ipsos usque montium augustias Valachi fere ocupant, hic templum habent et praesidentem sacrificulum”.Mai târziu, istoricul sas Eder afirma: „Atque hoc vocabulo (e vorba de bulgari) saepe nostri scriptores Valachos adpeliant” şi apoi special pentru românii din Braşov: „Nec fortasae abs rex Geronense suburbium, Valachis habitatum, hodieque Bolgarszeck apellatur” – de unde evidente sunt sinonimele dintre cei doi termeni: bulgar, român. Denumirea de valah stătea în gât unora, ce-i drept, de aici și confuzia I ndusă des dar demontabilă imediat, după cum se poate vedea.

      Argumentele anterioare sunt doar câteva din nenumăratele pe care mi le-a oferit părintele Oltean în combaterea pseudo-teoriilor originii bulgărești a șcheienilor și e, în acest context, rizibilă întrebarea „tânguită” a istoricului bulgar Neşev într-o lucrare de-a sa de prin anii șaptezeci ai secolului trecut: „cum de aceşti locuitori şi-au pierdut conştiinţa originii lor bulgare?”…I-auzi una! Răspunsul este unul singur și simplu ca bună ziua: pentru că n-au fost niciodată bulgari și pentru că, vorba părintelui Oltean „pentru că ar fi fost a noua minune a lumii ca nişte bulgari să se aşeze lângă saşi şi peste noapte să vorbească româneşte.” Dacă ar fi fost bulgari, în Şcheii Braşovului aveau toată posibilitatea să-şi păstreze tradiţia lor etnică şi limba bulgară, pentru că locuitorii de aici, ostracizaţi de autorităţile locale săsești, ar fi fost scutiţi de înrâurirea limbii române, ori faptele nu s-au petrecut aşa şi pentru aceasta pledează şi obiceiul Junilor de azi, un obicei de o frumusețe și tărie aparte. Dar despre acest obicei voi zice câte ceva aici, la „Moara cu povești” într-o întâlnire viitoare.Când? Om trăi și om vedea! Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! E o urare din Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse:

Vasile Oltean, Junii Braşoveni şi troiţele lor din Şcheii Braşovului, Brașov, Ed Semne, 2000

Vasile Oltean, Pași spre Marea Unire. Mărturiii din Șcheii Brașovului, Editura Basilica, București,2018

Candid Muşlea,Originea românilor din Şchei, manuscris, fondul „C.Muşlea”,

Muzeul Bisericii Sf. Nicolae (copie dactilo)

  Vasile Oltean, Şcoala de copişti din Şcheii Braşovului, în revista „Astra”, Braşov, r. 11/1980

    Radu Tempea, Istoria sfintei besereci a Şcheilor Braşovului, ediţie îngrijită de Octavian Şchiau şi Livia Bot, Editura pentru Literatură, Bucurşti, 1969

Arhiva Muzeului Bisericii Sf. Nicolae, Fond „Documente”, doc.1/1495.

Nicolae Popp, Schiţă din istoria populării oraşului Braşov, Bucureşti, 1940

Ion Bogdan, Documente  privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria, Bucureşti, 1902.

B.P.Haşdeu, Istoria critică a românilor, fasc.I

Surse foto:

https://orasulmemorabil.com/tag/brasovechi/

Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului sub egida Bisericii Sf. Nicolae

https://www.voci.ro/birjarii-si-carutasii-din-schei-brasovului/

https://ghidlocal.com/brasov/articole/brasovul-35-de-fotografii-istoric