Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Făgărașul și „haiducii” din Cârțișoara…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 6, 2023
Motto: „Foaie verde siminic/ N-ați auzit de-un voinic?/ Foaie verde sălcioară / De Budac din Cârțișoară/ Că el de tânăr băiat,/ Prin codri o apucat/ Și umbla din țară-n țară…”- fragment din „Cântecul haiducului Andrei Budac de pe țara Oltului”, autor anonim
Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să „măcinăm” câte ceva, în căutare de povești faine. Astăzi, voi rămâne prin arealul județului Brașov, mai exact prin Cârțișoara și prin Țara Făgărașului, unde vă propun să ne-ntoarcem în timp, undeva la mai mult de un secol în urmă…Ce-i drept, „poveștile” de azi sunt un pic mai lungi, dar cred că-s destul de interesante să le parcurgeți până la final! Dacă nu, asta e! Prin Cârțișoara altor timpuri ne-am mai „plimbat” puțin împreună, aici la o altă „moara cu povești”, atunci când vă povesteam despre Badea Cârțan la linkul următor https://jurnalspiritual.eu/un-taran-cat-o-eternitate-badea-cartan/.
Acum, c-am intrat în anul nou, m-am gândit, că tot ne tratează guvernanții cu un desăvârșit „sictir” cu presupus „iz democratic”, să ne aducem aminte de un pic de haiducie…De-aia reală nu închipuită ori prost planificată, cu oiștea-n gardul istoriei! Nu-ndemn pe nimeni la vreun act de nesupunere civică, firește, dar niște mișcări sociale de tip proteste masive poate că n-ar strica pentru-ndreptarea „oiștei guvernării” către o direcție „de plutire”, măcar! Că, de prea mult timp, intră numa-n gardurile incompetenței și a jocurilor de interese! Și pentru că tot vorbeam despre Cârțișoara, oare unde o fi localitatea asta? Păi, când mergi dinspre Sibiu spre Transfăgărășan, ultima localitate înaintea muntelui este Cârțișoara, loc pe care eu l-am cunoscut un pic mai devreme de a împlini douăzeci de ani, deoarece era locul unde, din școala de ofițeri de artilerie de la Sibiu, mergeam la tragerile cu armamentul de artilerie pentru trageri antitanc, acolo existând o zonă de poligon pentru armament de artilerie. De aceea am zis „dinspre Sibiu spre Transfăgărășan”…
E un sat vechi, care, pe vremuri, se numea Cârța Română, pentru că aici trăiau români, pentru a o delimita de Cârța Săsească, locul unde se mai află și azi o vestită mănăstire fondată, încă din anul 1202, de către călugării cistercieni. Cârțișoara a fost atestată documentar încă din anul 1322, sub denumirea Kerch Olacorum…Adică valahii erau demult pe aici, nu cum mai afirmă, total eronat, unii! Aici s-a născut, pe 24 ianuarie 1849, Gheorghe Cârțan, ciobanul intrat în istorie pentru că a luptat toată viața pentru unirea românilor și pentru promovarea cărților de limbă română într-un Ardeal care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În anul 1968, în memoria vestitului Badea Cârţan, cioban din Cârţişoara, a fost inaugurat, în centrul comunei, un muzeu. Astăzi, colecţia acestuia cuprinde icoane pe sticlă, cărţi din colecţia lui Badea Cârţan, fotografii vechi, ceramică şi lăzi de zestre, iar în curtea muzeului a fost reprodusă o casă ţărănească tipică de la mijlocul secolului al XIX-lea cu interior specific zonei. Desigur, puteți găsi în acest muzeu icoane pe sticlă, realizate în secolele trecute de pictorii locului (sau, mai bine zis, icoane „pe glajă”, cum li se spunea pe aici), diverse obiecte țărănești folosite în gospodăriile de-acum două secole pentru prelucrarea lemnului, a laptelui, pentru țesut, obiecte decorative etc. În curte, pe lângă o statuie a lui Badea Cârțan, se poate vedea și o reprezentare statuară în mărime naturală a unui personaj mai puțin cunoscut prin alte părți, adică haiducul Andrei Budac, pe capul căruia autoritățile de-acum peste un secol și ceva puneau un premiu de 2.000 de coroane.
Acest haiduc, Andrei Budac, a fost un veritabil Robin Hood al Ţării Făgăraşului, devenind o adevărată legendă după ce a decis, de capul său, să-ncerce să curme nedreptăţile pe care le făceau stăpânii vremii ori prea bogații din acele timpuri. Făcea ceea ce au făcut și alți haiduci de dinaintea sa, mult mai cunoscuți ca el, aşa că lua tot ce putea de la cei mai bogaţi şi împărţea săracilor. Se spune că imboldul de a îndrepta nedreptățile ar fi pornit de la o întâmplare petrecută în adolescenţa sa. Se zice că, fiind copilandru, a vrut să-şi cumpere un briceag de la un negustor, dar acel vânzător l-a furat pe faţă, pentru că i-a luat banii şi nu i-a mai dat acel briceag. De atunci, Andrei Budac a devenit, pentru tot restul vieții sale, necruţător cu bogaţii şi cu cei care înşelau şi milos cu săracii pe care îi întâlnea. Sfârșitul faptelor sale a venit atunci când haiducul a fost împuşcat în 1912 de jandarmii austro-ungari. Andrei Budac a venit pe lume la 20 iulie 1873, în familia lui Zenovie şi a Elisaftei Budac din satul Oprea Cârţişoara, fiind al treilea copil al familiei, urmat fiind apoi de încă cinci frați. Andrei Budac a fost un copil şi un adolescent obişnuit până când, așa cum ziceam anterior, într-o zi mergând în Arpaşu de Sus şi vrând să-şi cumpere un briceag, negusstorul i-a luat banii şi nu i-a mai dat briceagul. Atunci, zice-se, „a hotărât să curme orice nedreptate”, Aşa că, la vârsta de optsprezece ani, fără să ştie cineva despre intențiile sale, a plecat de la casa părintească şi a trecut munţii spre sud, prin „Vama Cucului” (adică pe ascuns) în România. Dar nici aici nu a avut mai mare noroc cu viața sa de om cinstit. S-a angajat cioban la oi şi când a venit ziua de plată, stăpânul a refuzat să-i plătească. Urmarea a fost că Andrei Budac a dat foc grâului ciobanului, i-a luat o sută de oi aceluia şi dus a fost, iar oile le-a dat, mai departe, unui cioban sărac. De la această primă „haiducie” până la intrarea într-o ceată de haiduci nu a mai fost decât un pas. După circa patru ani de haiduceală prin Muntenia, revine acasă, pentru foarte scurt timp, în Țara Făgărașului, dar aici este căutat să fie înrolat de către stăpânirea austro-ungară în armată, la un regiment din Sibiu, dar fuge de acasă în scurt timp pentru a nu fi înrolat. În urma neprezentării în fața comisiei militare, în 1895, Cercul de Recrutare Teritorial Făgăraș l-a dat în urmărire ca nesupus la recrutare și înrolare, ulterior domiciliul părinților fiind des cercetat și percheziționat pentru a da de urma fugarului.
Nu durează mult și ia, din nou, calea haiduciei, trecând iar în Muntenia şi, în curând, a ajuns veste prin satele din zonă că Andrei a lui Budac s-a înhăitat „cu haiducii lui Tican de prin pădurile Rucărului de Argeş, că a băgat spaima în bogătaşi, că pradă şi jefuieşte dincolo şi dincoace de munţi”, după cum este scris în monografia Cârţişoarei scrisă de dl. Traian Cânduleț. Vitejia haiducului și priceperea sa au fost prețuite de camarazii săi de haiducie, aşa că, la moartea haiducului Tican, Andrei Budac a trecut în fruntea haiducilor, fiind ales, fără crâcnire, ca lider al acestora. A „haiducit” prin zona fostului județ Muscel, prin Argeș, Vâlcea și chiar prin Gorj, dar și în jurul localităților Moieciu, Cheia și Dragoslavele ori prin alte localități.
Din când în când, mai revenea și pe versanții nordici ai munților Făgăraș. Andrei Budac și banda sa au fost sprijiniți nu numai de locuitori de rând ai satelor făgărășene, ci și de oameni importanți din Cârțișoara, precum Constantin Folea, un veritabil mentor și sfătuitor de-al său, fost voluntar în armata română în Războiul de Independență din 1877-1878, participant și la răscoala din 1907 de peste munți, precum și de preotul Victor Vulcan. Andrei Budac devenise un bărbat masiv, puternic, cu o privire pătrunzătoare și gravă, cu putere de om zdravăn, ce impunea respect și supunere. Privirea pătrunzătoare și cruntă impuneau tăcere și respect celor din preajma lui. Au urmat diverse fapte de haiducie, iar gura lumii şi ziarele vremii au început a scrie despre isprăvile cetei lui Budac. Una dintre faptele sale, printre multe altele, după ce câștigase ceva faimă, rămasă consemnată în ziarul „Foaia poporului” din 1911, este cea a tăierii unui godac „sub ochii” jandarmilor. „La Arpaşu de Jos erau mobilizaţi vreo sută de jandarmi ca să îl prindă pe Budac; noaptea, Budac şi ai săi au intrat în secţia de jandarmi, le-au luat godacul, l-au tăiat, l-au tranşat şi le-au lăsat jandarmilor o bucată de carne şi un bilet, agăţate în pridvor. Poftiţi şi gustaţi din carnea de purcel pe care mai bine l-aţi păzi decât să ne căutaţi pe noi. Poftă bună!”, le-a scris Budac pe bilet”. O altă întâmplare cu Budac zice că, înainte să dea o spargere la o bancă, acesta s-a îmbrăcat în cioban şi a mers la bancă să întrebe dacă poate lua bani împrumut. Şi cum zicea că vrea să împrumute o sumă mai mare, a tot insistat să vadă dacă în vistierie sunt destui bani, iar noaptea a dat atacul la bancă. O recunoaștere minuțioasă înainte de „lovitură”! O altă întâmplare consemnată în memoria publică zice că, la un moment dat, Budac îşi zicea că-l cheamă Ştefănescu şi se dădea drept negustor de lemne care avea un depozit de lemne la Bucureşti şi veneau oamenii să cumpere lemne sau mergea el să vândă prin sate. În acea vreme, în Gorj, era un boier la care s-a dus Budac, dându-se drept negustor de lemne, dar boierului i s-a părut că nu este ceva în regulă cu negustorul și-l lua frica de câte ori se uita la negustor. Budac şi-a văzut de treaba lui, dar a luat aminte cum erau amplasate acareturile curţile boiereşti iar în prag de Anul Nou s-a dus „cu Pluguşurul”, cu haiducii. La „haiducie”, firește! Boierii și invitații acestora erau toţi în mare petrecere, iar când Budac şi ai săi haiduci s-au arătat şi i-au jefuit, respectivul boier gorjean i-ar fi spus lui Budac: „M-am gândit de când te-am văzut că eşti omul dracului”. Se zice că și chiar unui preot de la el de acasă, din Cârţişoara, i-a jucat feste haiducul Budac. Se spune că acest preot „nu-l putea vedea” bine pe Budac şi nici Budac pe el pentru că acesta îl bănuia că înşela oamenii din parohie. Așa că a intrat Budac la el, i-a luat toate hainele preotului şi s-a dus la crâşmă. A făcut haiducul comandă la crâșmă pentru toți cei prezenți în local şi a zis că va veni preotul să plătească atunci când va avea nevoie de haine… Numele de haiduc dăinuie în amintirea lui Budac și nu cel de bandit, hoț, tâlhar etc!Pentru că, simplu, banii și lucrurile pe care îi/le lua de la bogaţi îi dădea săracilor, păstrând, o parte pentru supraviețuirea și dotarea cetei sale. Acest lucru a rămas în memoria colectivă ca un dat, pur și simplu! Alt exemplu: pe o văduvă ar fi întrebat-o de ce sumă de bani are nevoie ca să-şi repare casa dărăpănată, așa că i-a dat banii necesari şi i-a spus că se va întoarce peste două luni să vadă dacă şi-a reparat casa, lucru care s-a întâmplat și a „transpirat” și-n presa vremii. Unei alte văduve i-a adus o vacă şi viţel ca să aibă cele necesare gospodăriei și copiilor, iar într-o zi le-a împărţit bani tuturor sătenilor dintr-o localitate, nu mult, dar câte un „crăiţar” la fiecare, să ajungă la toți. Se pricepea Budac și la „marketing-ul” job-ului de haiduc! Există date certe că Budac a fost implicat şi în vestita răscoală de la 1907, fiind arestat şi întemniţat ca agitator prin zona Muscelului, închis fiind la Câmpulung Muscel. Prin aceste părți „haiducise” o bună perioadă, având sălașul prin zona peșterii Dâmbovicioara…
Chiar și la multe decenii de la trecerea sa în lumea umbrelor, adică prin 1988, fiind într-o tabără militară de vreo două luni și jumătate în zona montană de acolo, am auzit dese și bogate „ecouri peste timp” de la oameni foarte în vârstă apropo de faptele sale! La procesul său au fost prezenți ca martori şi unii moșieri care au mărturisit că haiducul Budac i-a ajutat. Astfel, ca o întoarcere în timp, negustorul evreu care refuzase să-i dea briceagul pe care Budac îl plătise în copilărie, a recunoscut la procesul respectiv că Budac i-a salvat, de fapt, viaţa, după ce alt haiduc, Murărescu, „cetaș” de-al lui Budac, a vrut să-l omoare pe negustor cu coasa, dar Budac nu a permis asta și l-a salvat. Un judecător, deci magistrat al vremii, cu putere în acele vremuri, a povestit, de asemenea, că s-a întâlnit cu haiducii pe când era în munţii Muscelului la o partidă la vânătoare, dar haiducii conduși de Budac nu l-au jefuit, nu i-au făcut rău și i-au cruţat viaţa. Ce-i drept, i-au confiscat arma deosebită, o armă cu țeavă scurtă care intra în mâneca de la cojoc și „era mai potrivită pentru haiduceală”. Relativ repede, Andrei Budac a reușit să evadeze din închisoare, revenind în locurile sale natale, unde întreprinde mai multe „lovituri”, însă nu numai aici, ci și dincolo de Olt în zona Agnitei, apoi înspre Sibiu, fiind atacate și jefuite de ceata sa mai multe sedii de bănci în care bogații timpului își depuseseră banii. Chiar și prin satele din zona Branului, oamenii vorbeau des despre faptele cetei de haiduci a lui Budac, ceată care-i vizaseră și-i „vizitaseră” și pe cei din această zonă cu stare materială bună, ceata avându-și refugiul de bază în localitatea Șimon. În aceeași zonă a Branului, mai activau și alte cete de haiduci, precum cele ale lui Fulga ori Toma, iar prin apropiere mai era menționată și ceata lui Stăncescu, una care „opera” în apropierea Zărneștiului. Generic vorbind, timp de vreo două decenii, a haiducit în fruntea cetei sale, atât în Muntenia, cât și prin Ardeal.
Cum ziceam, Budac și cetașii lui haiduceau când în România, prin zona Muscelului, Argeșului, Oltului, Vâlcei ori Gorjului etc, când „pe acasă”, în Imperiul Austro-Ungar, în Țara Făgărașului. La un moment dat, faima sa și a oamenilor săi au pus autorităţile de pe ambii versanți ai crestelor Făgărașului pe gânduri, aşa că în anul 1911, jandarmeria „cu pene de cocoș” și „mustăți răsucite” din Comitatul Făgăraşului oferea o recompensă de 2.000 de coroane (unele surse zic chiar 2.500) celui care contribuia la prinderea lui Budac şi a „camarazilor” săi Gheorghe Fulga, Ioan Murărescu sau Nicolae Veza. O sumă mai mult decât consistentă care, la acea vreme, era o avere-n toată legea! Cu toate acestea, Budac şi „cetașii” săi reuşeau deseori să se strecoare în satul său de baștină şi se ascundeau în turla bisericii, în casa preotului Victor Vulcan, ori pe la şezătorile unde se mai arătau fetele sau în şura surorii sale Marina, măritată în sat cu numitul Militon Mandan. Până într-o zi când, așa cum se-ntâmplă în comunități umane unde apar orgolii și rivalități, haiducul Andrei Budac a fost trădat. Pe la sfârșitul lunii octombrie 1911, „Gazeta Transilvaniei” din Brașov „analiza” presa maghiară de la Budapesta privitor la subiectul cetei lui Budac și ironizând jandarmeria „cu pene de cocoș”: „Despre banda hoților din munții Făgărașului ziarele ungurești din Pesta primesc informația că jandarmeria asudă din greu să pună mâna pe ea,dar în zadar. Pentru ce? Pentru că–auzi–să tem Românii să-i denunțe pe acești hoți. Ați auzit acum pricina? Spun mai departe că–după mărturisirile unora– cuibul acestor hoți ar fi o peșteră în vârful munților. Dar o peșteră ca o cetate înconjurată de stânci prețipișe ( adică abrupte), așa că-i imposibil să se apropie de acest loc un om care nu cunoaște drumul. Din peșteră au o privire peste toți munții din împrejurime și doi-trei dintre ei în continuu stau de pază la ușa peșterii. În caz de pericol, paznicii slobod imediat funii pentru salvarea ortacilor lor. În această peșteră și-au adunat toată prada, încât–se spune–că săptămâni întregi ar avea cu ce trăi în caz de nevo[i]e. Mai spun și aceea că banda ar consta din 12 membri. Căpeteniile lor ar fi: Andrei Budac, Murărescu, Fulga și Veza, toți români. Dar–trage nădejdea jandarmeria –, că va pune mâna pe ei, dacă–ține minte–dacă cumva nu vor trece în România. Dar după ce jandarii le știu cuibul, știu ce ascund în el, știu câți inși sunt, știu și pe căpeteniile lor și încă cu numele; pentru ce oare mai pun vina pe bieții Români: că să tem să-i denunțe? Asta-i asta!”…
Firește că premiul pus pe capul său și al apropiaților lui din ceată nu a fost suficient așa că, pentru a-l putea prinde, autorităţile i-au ispitit cu diverse sume de bani pe cei cunoscuți a „umbla” prin apropierea lui, iar Andrei Budac a fost, în cele din urmă, trădat. Nu se ştie cu exactitate cine a fost „vânzătorul”, dar în monografia comunei Cârțișoara se precizează că, „cel mai probabil a fost Ioan Murărescu, dar ar fi putut fi şi Fulga, sau poate Verza”, adică oameni pe care se pusese preț, dar, probabil, li se promisese și libertatea dacă-l „dau prins” pe Budac. Pe de altă parte, în tradiția orală, cum este în „Balada lui Andrei Budac”, se vorbeşte de trădarea unui văr de-al său…Este posibil ca ambele variante sunt valabile! Aşa se face că haiducul Andrei Budac a căzut într-o ambuscadă organizată de jandarmii zonei și a fost împuşcat în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1912. cum s-a întâmplat? Haiducul Budac tocmai ce plecase de la crâșma din Streza-Cârţişoara, unde mâncase și băuse, însoțit de un tovarăș de drum şi se îndrepta spre casa prietenului său Fonea din Oprea Cârţişoara. Pe malul pârâului, era organizată o ambuscadă constituită de un pluton de jandarmi (cca. 20 de jandarmi unguri) şi când era să treacă apa pârâului respectiv, tovarăşul său de drum i-ar fi zis „Noroc, Budac!”. De cum şi-a auzit numele, Budac a ştiut că tocmai ce fusese trădat pentru că era „lege” în ceată ori printre apropiații săi că nimeni nu era slobod să-i rostească numele în public. „Ai că mi-aţi mâncat capu`”, a zis Budac, după cum s-a scris în presa timpului, şi a scos imediat puşca de care nu se despărțea. Numai că, – ce să vezi? – când a apăsat pe trăgaci, nu s-a-ntâmplat nimic, pentru că nu mai avea niciun glonț în încărcător…Încărcătorul îi fusese golit anterior de trădătorii săi. Jandarmii aveau ordinele lor și n-au stat pe gânduri așa că l-au împușcat cu mai multe focuri de armă…Iar trupul său a fost lăsat acolo unde a fost împușcat, într-o baltă de sânge până a doua zi, și s-a dat de veste ca tot omul din zonă să vadă și să se înveţe minte din păţania „ultimă” a lui Budac. Pentru a face un veritabil „Public Relations” de rigoare, a doua zi, jandarmii cu pană de cocoș s-au fotografiat lângă trupul împușcat al lui Budac, aşa cum arată şi fotografiile publicate în presa vremii.
O informație din presa vremii privind uciderea haiducului Budaca fost inserată în coloanele săptămânalului „Olteanul”: „În noaptea de 29 ianuarie, s-au auzit mai multe detunături de pușcă în Oprea-Cârțișoara. Acest lucru neobicinuit pe vremea aceea a îngrozit pe oamenii care s-au deșteptat din somn. Nimeni nu-și putea da seama mai de aproape ce poate să fie? În dimineața de 30 ianuarie, călătorii drumeți văzură la o râpă de lângă podul din Oprea-Cârțișoară o sarică mare albă și sub ea o figură de om ca de 40 ani, având lângă el și o pușcă cu o ț[e]avă, sistem Verndl (Werndl). Era vestitul și temutul bandit Andreiu Budac, omorât de gloanțele gendarmerești. Tocmai în noaptea aceea a beut mai mult, s-a amețit rău la cap și așa în urma trădării beutura i-a răpit capul. În locul unde a căzut mort, acolo a rămas și nimănui nu i-a fost iertat să se apropie de dânsul. Dimineața vestea s-a lărgit ca fulgerul în toate satele vecine. Din toate satele au tăbărât oamenii să vadă pe vestitul haiduc. Erau oameni și sănii ca într-un târg de țară, dar de el nu s-a putut nimeni apropia, că oamenii erau opriți de gendarmi. Așa a trebuit să se întoarcă fiecare îndărăt fără a-l vedea.” Desigur că moartea lui Budac a fost consemnată oficial în scriptele vremii, chiar în registrul primăriei din Cârțișoara, acolo unde la nr. crt. 8 din data de 1 februarie 1912 se consemnează că Andrei Budac a murit din cauza unei plăgi împuşcate. Plăgile împușcate erau mult mai multe, dar ce mai contau niște „amănunte”? Practic, mormântul lui nu este cunoscut nici astăzi. Primarul comunei spunea, acum vreun deceniu, într-un interviu că: „am încercat să găsim în cimitir locul unde a fost înmormântat Andrei Budac, dar nu a avut cruce la cap, ci doar o piatră. În schimb, în muzeul din sat se păstrează şi astăzi crucea din lemn care a fost aşezată în locul unde a fost împuşcat haiducul, aproape de pârâu”. Chiar dacă Andrei Budac nu are cruce „cunoscută” la capul mormântului său, oamenii din sat și oamenii locurilor dimprejur nu l-au uitat și i-au păstrat destul de vie memoria. Pas cu pas, în satul său natal și-n localitățile dimprejur, a luat naştere „Balada lui Budac”. Așa că azi, la atâta timp după moartea sa, peste treizeci de variante ale acestei balade sunt cunoscute atât în Cârţişoara sa natală cât şi în satele dimprejur şi în fiecare dintre ele se povesteşte şi de câte a făcut Budac şi de cum a fost omorât mişeleşte. Ca despre orice haiduc vestit, din toate vremurile cu haiduci de dinainte! Probabil dac-ar fi fost un simplu tâlhar de drumul mare n-ar fi fost păstrat cu atâta putere în memoria colectivă! Relativ imediat după împușcarea sa, fratele lui, pe nume Arsene Budac, a făcut în acelaşi an 1912, o cerere către primăria comunei ca aceasta, la un loc cu autoritățile vremii, să-i acorde permisiunea de a construi în cimitirul satului un monument din piatră în memoria haiducului. Firește, nu a primit încuviinţarea de la autoritatea chezaro-crăiască. „Haiduciile” lui Budac și ai săi aveau și alte conotații politice pe versații nordici ai Făgărașului aflați sub stăpânire austro-ungară! O știre de la mijlocul anului 1912 informa cititorii din Țara Făgărașului (și nu numai) că tovarășii de haiducie ai lui Budac fugiseră și ajunseseră undeva prin Comitatul Hunedoarei: „După ce Andrei Budac a fost omorât de jandarmi, ortacii lui s-au refugiat și s-au aciuit în comitatul Hunedoarei. Zilele trecute au comis mai multe furturi în împrejurimile Geoagiului, ba în Geoagiu au săvârșit și câteva spargeri. Fiind urmăriți, Ion Morărescu, fostul om de încredere al lui Budac, a tras mai multe gloanțe de revolver asupraurmăritorilor, nimerind pe primar. Jandarmeriei i-a succes să prindă pe unul din membrii acestei bande, Nicolae Todor,care a mărturisit că face parte din vestita bandă de la Făgăraș și că ortacii lui pribegesc prin munții Hunedoarei”..Murărescu a fost capturat abia după un an, prilej cu care încă se mai rememorau în presa vremii faptele de haiducie și împușcare a lui Budac.Interesant și demn de „pomenit” aici este și cazul unui urmaș indirect de-al lui Andrei Budac, ajuns departe, tocmai peste Atlantic, să se ocupe cu altfel de „haiduceli”. Este vorba despre nepotul său, Ieronim Budac, emigrase în Statele Unite ale Americii. Acolo a ajuns, prin împrejurările ciudate ale vieții, să fie şoferul lui Al Capone, temutul gangster care a băgat în sperieți America acelor ani.
Se pare că nu era doar şofer al vestitului gangster, dar era implicat direct şi în contrabanda cu alcool, interzis în SUA în perioada prohibiţiei, precum se ştie. După „aventura” sa americană, Ieronim, nepotul haiducului Budac, s-a întors în satul natal din Țara Făgărașului și unde a fost multă vreme primar al comunei, timp de vreo paisprezece ani, membru fiind al PNL, fiind înlocuit de comuniști la venirea acestora la putere. Oamenii locului zic că, cel mai probabil, spiritul de aventură și de libertate al lui Ieronim Budac a fost inspirat și de figura unchiului său Andrei. „Semnalmente: talia 1,65 -1,70 m, corpolent și robust, părul negru cărunt, sprâncenele negre, barba și mustățile rase, ochii verzui, nasul, gura, urechile normale, bărbia rotundă, semne particulare nu are.” Așa arată portretul făcut de un informator al Securității (CNSAS, Dosar nr. 3553), pe la mijlocul anilor 1950, lui Ieronim Budac, țăran din Cârțișoara, cel plecat, la deceniile de început ale secolului trecut, în America și „bine înfipt” în banda temutului gangster Al Capone.
După ce s-a întors în țară, Ieronim a povestit rudelor că, în perioada vestitei prohibiții americane, a fost angajat de Al Capone ca să transporte whisky în multiplele sale acte de contrabandă. Într-una dintre aceste „misiuni”, poliția federală americană l-a dibuit, acesta având camionul plin cu alcool. „Protocolul” impus de Capone oamenilor săi era ca aceștia să nu se lase prinși și să șteargă orice urmă posibilă, așa că Ieronim Budac, dând dovadă de un curaj nebun, a plonjat cu camionul în fluviul Mississippi, salvându-se de două ori: o dată de la o moarte aproape sigură venită de la șeful mafiot și a doua oară din mâinile poliției. Al Capone, cel poreclit „Scarface“ a apreciat curajul făgărășeanului și l-a ajutat pe acesta să își deschidă un local (ilegal, firește) în Chicago. Ca să pluseze, Ieronim Budac și-a făcut și cazan și a început să producă răchie, ca acasă-n Cârțișoara, licoarea sa fiind „la mare trecere” printre mai-marii lumii interlope din Chicago. La revenirea lui Ieronim acasă, una dintre uimirile mari ale ţăranilor de la poalele Făgăraşului a fost atunci când au aflat că în Statele Unite nu puteai bea nici măcar o gură de rachiu, ca tot omul cinstit și muncitor…Mai mult, erau uimiți că puteai fi şi arestat pentru asta. Chiar Ieronim Budac le spusese că a fost arestat de trei ori.
După ce a evadat a treia oară, a reuşit să fugă din SUA în America de Sud şi s-a refugiat în Brazilia. Sfârșitul prohibiției avea să schimbe, pe de altă parte, datele problemei. Mai concret, cum alcoolul nu mai era considerat marfă interzisă, fiind „pe toate drumurile”, afacerile de contrabandă nu mai țineau pasul cu uriașele profituri ilegale anterioare. În plus, „bossul” său începuse să fie „vânat” îndeaproape de proaspăt creatul FBI, așadar sfârșitul „visului american” pentru Ieronim era evident. Nici acolo în Brazilia nu a fost o fire prea liniștită, fiind căutat de autorităţile polițienești braziliene, după o reglare de conturi între gangsteri. De aici, a luat drumul către casă, pentru a nu-și petrece restul zilelor prin vreo pușcărie braziliană. Traian Cânduleţ, autorul mai multor lucrări în care este „pomenit” neamul lui Budac, spune că „o vreme, Budac a primit scrisori de la gangsterul american, care aştepta să fie eliberat din închisoarea Alcatraz. Între cele două războaie mondiale, poveştile cu gangsteri circulau prin Cârţişoara mai ceva ca legendele româneşti cu haiduci. Mulţi localnici au căutat norocul în lumea nouă.” Același autor mai spune că în banda lui Al Capone au fost mai mulţi bărbaţi din Cârţişoara: „Ieronim Budac, Filimon Folea şi Ioan Blendea, Tiţi din Cârţişoara au făcut, în vremea prohibiţiei, contrabandă cu alcool în America”.Întors în satul natal la vârsta de treizeci de ani, Ieronim Budac şi-a cumpărat o casă şi a dezvoltat afaceri înfloritoare, având cazane de rachiu, piuă şi joagăr pe apă. A fost extrem de apreciat în sat, fiind primar liberal timp de patru mandate. Ulterior, Ieronim Budac a intrat chiar „în vizorul” Securității din cauza altor „haiduci”: grupul partizanilor anticomuniști din Munții Făgăraș, condus de vestitul Ioan Gavrilă Ogoranu. De ce a fost ales? Explică chiar informatorul care l-a cooptat. Argumentele țin adeseori și de „umorul involuntar” al epocii: „Întrucât cu toate studiile efectuate de către subsemnatul, la Regionala Stalin, în materialele care priveau banda «Gavrilă», nu a reeșit nici un obiectiv concret care să fie urmărit operativ, și, totodată, nu mi sa predat nici un fel de agentură, de la prim început și conform Ordinelor primite la Regiune, am procedat la punctarea și studierea de elemente pentru a se recruta ca informatori deoarece în mai sus menționata comună nu am avut și nu am nici un fel de agentură care să urmărească în prealabil problema bandei. Ca element cu posibilități de penetrare și cu posibilități în această direcție, după cele studiate de subsemnatul, propun următorul: BUDAC A. IERONIM.(…) Susnumitul în comună are vaste relații sociale, cât și politice. Este foarte vizitat de diferite elemente din comună și în special pe considerentul că posedă țuică, având cazan, cu care ocazie la acesta în casă se discută diferite chestiuni social-politice. Din punct de vedere cultural, cu toate că are numai 4 clase elementare, pot afirma cu certitudine că este omul cel mai ridicat social-cultural din mai sus arătata comună. Ca fost primar liberal, și astăzi se bucură de mare simpatie și este privit ca atare de către diferiți cetățeni ai comunei. Posedă un aparat de radio cu galene, pe care îl ascultă cu regularitate, astfel fiind la curent cu diferitele evenimente ale zilei.“ Informatorul Securității mai nota în scriptele sale că „din punct de vedere al poziției sale față de regimul de democrație populară, este dușmănoasă, caută a nu se supune măsurilor luate de Guvern în ceea ce privește predarea cotelor față de Stat, elogiază puterile apusene și în special SUA, unde a fost timp de mai bine de 10 ani și din care cauză nu a satisfăcut la noi nici serviciul militar.“ Tot același informator mai adăuga că: „în ceea ce privește viciile, este un element ușor înclinabil spre viciul beției, consumă băutură alcoolică, dar nu este văzut niciodată în stare de ebrietate, fiind un element foarte rezistent, robust. În ceea ce privește căsnicia, în prezent l-a părăsit nevasta pe considerentul că el nu a vroit să treacă de la ortodoxie la secta adventistă de ziua a 7-a și din care motive în prezent se administrează singur și personal. Datorită acestui fapt și fiind un element sănătos, în prezent umblă pe la unele femei văduve cu care are relații sentimentale.” Dosarul său de la Securitate oferă diverse circumstanțe despre cum a fost recrutat, prin șantaj, ca să colaboreze cu aceasta. Povestea relației fostului șofer al lui Al Capone cu Securitatea a fost lipsită de momente semnificative ori dramatice. În condițiile în care Ieronim Budac se eschiva permanent de la colaborare și invoca permanent diverse tertipuri pentru a-și justifica incapacitatea de a oferi informații relevante ori cerute. Pe deasupra, se mai plângea și de probleme de auz. Astfel, o hotărâre a Securității din august 1956 stabilește excluderea din rețea a lui Ieronim Budac. Era un prim moment de relativă destindere în lagărul socialist cu câteva luni înaintea declanșării Revoluției din Ungaria: „Acest agent caută să ne documenteze că oarecum oamenii sînt împăcați cu toate problemele, că nu ar mai exista nici un fel de manifestări ostile sau activitate contrarevoluționară, că de acum lucrurile merg bine. Pe lângă toate acestea s-a mai putut constata că agentul nu are auzul destul de normal, fapt pentru care trebuia să vorbim mult prea tare cu dînsul“. Cel mai probabil, Ieronim juca teatru cu securiștii, dar nu poate ști nimeni ce și cum a fost cu adevărat! Ieronim Budac a murit în data de 23 septembrie 1977 și este înmormântat la Cârțișoara, în cimitirul bisericii.
Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
- Cânduleț, Laurențiu Constantinescu, Lucia Baki Nicoară, Valerica Mandric, Dorin Magda,„Haiducul Andrei Budac. Adevăr și legendă”, Sibiu, 2012;
- Ciceu, „Haiducia ca formă de evaziune a țăranilor români din Transilvania la începutul epocii moderne”,în „Acta Terrae Fogarasiensis”, VI, Făgăraș, 2017;
T.Cânduleț, Ilie Costache,„Cârțișoara. Personalități”, vol II, Iași, Editura Pim, 2002;
Traian Cânduleț, Ilie Costache, „Monografia satului Cârțișoara”, Editura Mega Mix, Iași, 2012;
https://comunacirtisoara-sibiu.ro/cultura-locala/personalitati-proeminente-ale-comunei/
