Emil Rebreanu, ofițer român în armata austro-ungară

Emil Rebreanu, (n. 17 decembrie 1891, Maieru – d. 14 mai 1917, Ghimeș), a fost un ofițer român în armata austro-ungară, executat prin spânzurare în timpul Primului Război Mondial pentru tentativă de dezertare și spionaj, după ce a încercat să treacă la armata română. Povestea sa tragică a inspirat romanul Pădurea spânzuraților (1922), scris de fratele său, Liviu Rebreanu.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Rebreanu#/media/Fișier:Emil_Rebreanu_1916.jpg

Născut într-o familie greco-catolică din Maieru, comitatul Bistrița-Năsăud, Emil a fost al cincilea din paisprezece copii. Tatăl său era învățător. A urmat școala primară la Prislop și Năsăud, apoi liceul în mai multe orașe din Transilvania, absolvind în 1913.

Visul său era să urmeze o facultate la București, însă, din cauza dificultăților financiare, a fost nevoit să muncească pentru a-și susține familia. A ocupat diverse slujbe – îngrijitor, funcționar, ajutor de notar – și a fost activ în societăți culturale, având înclinații literare.

În 1913 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Franz Josef din Cluj, dar izbucnirea războiului l-a determinat să urmeze școala de ofițeri din Târgu Mureș. Își pierde prima iubire, Cornelia Dănilă, logodită cu altcineva în 1915, dar îi va rămâne fidel în corespondență.

Înrolat în august 1914, Emil Rebreanu a luptat pe fronturile din Rusia, Galiția și Italia, fiind rănit de mai multe ori și decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă distincție pentru ofițeri. În ianuarie 1916 a fost avansat la gradul de sublocotenent.

Odată transferat pe frontul românesc, în toamna anului 1916, conștiința națională și refuzul de a lupta împotriva fraților săi l-au determinat să încerce trecerea de partea română. În noaptea de 10 spre 11 mai 1917, a fost prins cu planurile militare ale trupelor austro-ungare, după ce a fugit din infirmerie.

Judecat de curtea marțială pentru dezertare și spionaj, a fost condamnat la moarte prin spânzurare – o pedeapsă aleasă în mod simbolic pentru a-l umili. Execuția a avut loc la 14 mai 1917, în prezența mai multor soldați români, cărora le-a strigat înainte de moarte:
„Trăiască România Mare!”

Ordonanța sa, croatul Jovan Kunici, a informat familia prin mai multe scrisori, ulterior păstrate la Muzeul Literaturii Române.

Fratele său, Liviu Rebreanu, a aflat de moartea lui Emil abia în 1919. Inspirat de scrisorile trimise de pe front, a scris romanul Pădurea spânzuraților, publicat în 1922, pe care l-a dedicat explicit memoriei sale:
„În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917.”

Personajul principal, Apostol Bologa, este construit pornind de la Emil, dar romanul include și elemente ficționale, precum iubirile sale (Elena Haliță – Marta Domșa, Ilona Lászlo – Ilona Vidor) și generalul Karg, autorul sentinței. Liviu Rebreanu a fost prezent la deshumarea și reînhumarea fratelui său în fostul Vechi Regat, în octombrie 1921.

Comemorare

• Străzi din Bistrița (din 1995), Năsăud (din 1996) și Onești poartă numele lui Emil Rebreanu.
• În 2012, un monument comemorativ i-a fost dedicat la granița dintre Ghimeș-Făget și Palanca, în apropierea locului execuției. Monumentul, înalt de patru metri, este realizat din piatră și bronz și prezintă efigia sa, alături de imaginea Sfântului Gheorghe.