Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Despre un „prinț” al folkului și chitara sa: Adrian Sărmășan…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 12, 2024
Motto: „Aş vrea sa ningă peste mine/ să fie iarnă în calendar/s-ajung mai repede la tine/ să ne iubim un ceas măcar” – fragment din versuri ale lui Adrian Sărmășan de pe albumul muzical „Dimineți în doi” din 2019
Astăzi, mi-am propus să „măcinăm” împreună la „moara cu povești” o mică secvență de viață în care acum peste o lună în urmă, fix de „Ziua femeii”, adică pe 8 martie, m-am reîntâlnit în Brașov cu un om fain cu care nu mă mai văzusem din secolul trecut! La propriu! Este vorba despre un fost coleg de liceu militar, cu un an mai mare decât mine, un om care a ajuns să-și valorifice cu folos talentul pe care-l avea încă de când era un puștan de liceu, acela de interpret de neegalat cu chitara și vocea. Mai târziu în viața sa, a primit și o poreclă faină, zicându-i-se lui și „Prințul” ori „Regele cu chitara”…Că de-aici vine și titlul rândurilor de azi! Este vorba despre un cantautor veritabil, pe numele său Adrian Sărmășan, de loc din Turda, județul „Cluuuj” (așa zic clujenii, cu mai mulți de „u”, no!). Sunt convins că mulți dintre cei care vă aplecați privirile pe aceste rânduri știți despre cine este vorba, la fel cum sunt convins că unii nu aveți habar! Tocmai de aceea, mi-am propus să vă incit curiozitatea și să trec în revistă doar câteva dintre „reperele existențiale” ale „împricinatului” Adrian. Cele câteva rânduri de azi nu se doresc nici vreun fel de reclamă gratuită pentru Adi, nici vreun soi de cronică artistică (pentru că nu mă pricep și pentru că sunt convins că are cine să facă asta) și nici vreun fel de biografie exhaustivă, ci doar o scurtă poveste a unei reîntâlniri ale mele cu un om fain care a avut curaj să-și cultive harul pe care eu i-l știam încă din adolescența noastră comună. Și ca să mai știți că acest om, Adrian Sărmășan pe numele său, trăiește și cântă! Cântă fain!
Ca să fiu cinstit până la capăt față de dumneavoastră, trebuie să vă mărturisesc că și eu cochetasem cu scena la acea vreme a adolescenței noastre comune, în ideea în care mă atrăgea folclorul pe atunci și chiar am interpretat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia câteva melodii celebre la acea vreme. Șeful muzicii militare din Liceul militar îmi spusese că aș avea voce și că aș face bine să mi-o pun în valoare pe scenă la spectacolele prilejuite de acea „întrecere” artistică numită în epocă Festivalul „Cântarea României”. Așa ne-am întâlnit, la începutul anilor ‘80 ai secolului trecut, pe aceeași scenă, Adrian și cu mine, el cu muzica folk și eu cu „niște” folclor, pe lângă alți colegi participanți la diverse ramuri artistice. Diferența între noi era și este că el avea și are talent (pe care și l-a cultivat ca atare, în timp), iar eu am făcut marea prostie a vieții mele în a mă apuca de fumat și mi-am cam bătut joc de voce, fapt pentru care am „deviat” de la folclor în acea vreme prin a-mi cultiva pasiunea pentru literatură, versuri și proză scurtă. Adrian a continuat să cânte muzica sa faină în toată perioada în care ne-am petrecut-o în vremea liceului și eu țin minte că ne întâlneam câteodată în „cabinetul de limba română”, loc unde mai „dețineam” cheia din când în când și unde mai „evadam” adesea unii dintre membrii cenaclului liceului și mai ascultam seara târziu fie cântece „live” de-ale lui Adrian ori ale altor colegi pricepuți într-ale muzicii, fie diverse discuri de vinil ori benzi de magnetofon cu fel de fel de „muzici” care nu prea se găseau pe „piața socialistă” internă din acea vreme, ci erau „făcute rost” de fiecare cum putea din toate „colțurile” țării cu „ieșire” la surse muzicale, mai ales din „colțurile” de la granița de vest, unde se mai găsea câte ceva de prin „afară”. Nu l-am întrebat pe Adrian dacă își aduce aminte de acele „evadări” din cabinet sau de interpretările sale faine de pe scena sălii de festivități a liceului, dar sunt convins că i-au rămas în memorie multe clipe de neuitat, cu bune și cu rele din acea perioadă a vieții sale, mai ales că atunci, ca urmare a talentului său manifestat public pe diverse scene, a avut șansa să fie „luat la ochi” de „vânătorii de talente” ai vremii și să cânte într-o manifestare celebră în acea vreme, adică la spectacole ale Cenaclului Flacăra, ceea ce nu era „de colea”, mai ales pentru un tânăr licean. Dacă „dezbrăcăm” acest fenomen muzical-cultural de conotațiile ideologice ale vremii, este destul de greu de explicat azi unui tânăr ce anume a reprezentat acest Cenaclu Flacăra pentru marea masă a tinerilor de atunci, dar am ferma certitudine că reprezenta mult mai mult ca „supapă socială” decât festivalurile de toate felurile, tipurile și genurile muzicale care se petrec azi și care atrag ca un magnet „festivalierii” țării, cum ar fi: Untold, Neversea, Massif, Electric Castle, Summer Well, Saga și altele, câte or mai fi…Să nu fiu înțeles greșit, nu am nimic cu promotorii ori participanții ori iubitorii acestor festivaluri, ci vreau să spun că, în alte vremuri, „Flacăra” era „de top”!
Adrian Sărmășan a urcat pe scena Cenaclului Flacăra, în alte vremuri de trăire muzicală, atunci când îi avea colegi de scenă pe câțiva „monștri sacri” ai folkului autohton, așa cum erau considerați Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Valeriu Penișoară, Valeriu Sterian ori Florin Săsărman, precum și alți interpreți de seamă ai genului. Nu mai știu exact câte evoluții efective a avut Adrian pe scena acestui fenomen cultural de atunci și nici nu l-am mai întrebat, dar chiar și o dată dacă ar fi fost era suficient pentru orice tânăr talentat într-ale muzicii, pentru că acesta era, în sine, o rampă de lansare sigură în muzică. Nu am să stau să vă enumăr câți interpreți de „muzică tânără” și-au găsit începuturile la acest Cenaclu, dar cine conta în muzică a fost pe acolo! „Taica” Google vă stă oricând la dispoziție pentru un „search” pe vastele nemărginiri ale internetului!
Adrian a avut de urmat o cale militară a vieții sale și a urmat Școala Militară de Ofițeri de Aviație de la Boboc, Buzău, ajungând cu repartiția obligatorie pentru un ofițer al acelor vremuri undeva prin sudul țării, departe de Turda sa natală, cam prin relativa apropiere a locului pe unde se află azi un scut antirachetă, mai precis pe la Caracal. Viața (cu bunele și cu relele sale) l-a făcut să se oprească pe atunci prea repede din evoluția muzicală fiind ocupat cu „ale vieții valuri” normale pentru orice om, adică o profesie, un loc de muncă, o familie, o comunitate de amici precum și alte lucruri firești pentru ca viața să merite să fie trăită.
Din păcate, întâmplări mai „cețoase” l-au împiedicat să mai performeze în postura de „cătană” și viața militară îi devenise mai străină decât crezuse, iar sufletul său de artist în continuă căutare de lirică și muzică nu prea s-a împăcat, până la urmă, cu viața cazonă plină și de monotonia unor vremuri nu prea propice pentru țara noastră, din păcate, și a luat, în 1989, decizia de a se despărți de uniforma militară pe care o îmbrăcase încă de la paisprezece ani. După despărțirea de uniforma militară, viața l-a purtat pe coordonatele unor continue căutări, firești fiecăruia dintre noi, cei trăitori pe acest pământ, fiind angajat ca inginer la o fabrică, mai apoi încercând diverse fațete ale vieții de antreprenor prin fel de fel de încercări, dar Adrian a lăsat, din păcate, muzica deoparte pentru câteva decenii. A muncit din greu în alte domenii pentru a-și asigura un trai decent și a intrat o perioadă în lumea afacerilor, dar, într-un final, a decis, după ce, se pare, și-a rezolvat „grijile materiale”, să revină la marea sa iubire, muzica.
Din păcate, la întâlnirea noastră din Brașov din 8 martie nu am apucat să vorbim prea multe împreună, el fiind, firește, preocupat de repetiția pe care o avea pe scena de la Centrul Cultural Reduta din Brașov, acolo unde a avut spectacolul prin care a marcat lansarea celui de-al optulea album de autor al său, „Vino iar în vis”, dar ne-am mai „întreținut” telefonic de prin luna noiembrie a anului trecut încoace, cam de pe când își planificase lansarea acestui nou album în premieră la Brașov (lansare urmată de spectacole similare de lansare la Piatra Neamț și recent la Cluj Napoca). Eu zic că n-or fi intrat zilele-n sac și, de-o da Domnul, vorba ardeleanului, ne-om mai întâlni și cu alte ocazii! Spectacolul său de la Brașov a fost unul cu adevărat „incendiar”, Adrian avându-i ca invitați pe scenă, alături de el pe o serie de amici „cu nume” în muzică, la acest spectacol fiindu-i aproape și cunoscuta interpretă Ileana Șipoteanu, cea pe care o salut și-i transmit calde salutări și prin intermediul rândurilor de față.
„Moara cu povești”. Despre un „prinț” al folkului și chitara sa: Adrian Sărmășan…
Despre povestea muzicală a vieții lui Adrian, ar fi de spus că, la maturitate, după câteva decenii de „pus chitara în cui”, atunci când și-a dat seama că nu se mai poate și că „ghiersul” din el trebuie să dea pe afară și că timpul zboară și „fuge fără reparații” (vorba latinilor: „fugit irreparabile tempus”, adică „timpul trece fără să se mai întoarcă”), Adrian și-a „reconfigurat traseul” (precum GPS-ul auto) și a decis să revină la muzică și vers și să se relanseze din postura de cantautor. Așa că Adrian s-a reîmpăcat cu muzica, cu poezia, cu compoziția și cu scrisul și a reînceput să dea și altora din preaplinul său. Și pot spune că „i-a ieșit” remarcabil revenirea în muzica bună! Cântă doar pe muzica și versurile sale, fiind un veritabil cantautor și nu unul de fațadă! Într-un interviu acordat unei publicații (interviu „regăsibil” în sursele de la finalul rândurilor de față), Adrian mărturisea că el scria versuri de mic „dar abia în 2008 am editat primul volum, după care a mai apărut unul de poezie și un altul de proză. Am reînceput din 2007 să urc pe scenă, cu emoții de-a dreptul copilărești. S-a văzut foarte tare perioada în care am lipsit, erau totuși 24 de ani de când nu mai cântasem. Dintotdeauna a existat în mine un suflu pe care nu l-am luat în seamă, un aer misterios care venea de fiecare dată devotat, dar pleca străin și repede, așa ca să nu-mi pară rău de urmări, de tot ce avea să fie lumea mea, altfel decât era până atunci. Mai târziu mi-am dat seama că timpul acela mi-a furat viața de până ieri…Ieri, când am reînceput să trăiesc, să visez, să cred în lucruri, să cred în oameni, să cred în mine, să mai cred în povești.” Adrian Sărmășan a fost, apoi, văzut și auzit la diverse manifestări artistice din țară, fie pe la Clujul apropiat vieții sale, fie prin Capitală, ori chiar pe la Reșița, la festivaluri studențești ori în mai multe ediții ale „Semenic Folk Fest” desfășurate la Gărâna, de exemplu, ori pe la celebrul „Folk You”, pe vremea când acesta se ținea pe litoral. Mai era „găsibil” și prezent activ fie pe la Calafat, la Festivalul „Om Bun”, dar și în multe alte locuri din țară și din străinătate pe unde a umblat. Și s-a plimbat ceva, purtând cu el amprenta muzicală a unei muzici faine, „ascultabile” și dătătoare de endorfine! „Chestiile” acelea mici de tot care te fac să te simți bine și foarte bine!
„Moara cu povești”. Despre un „prinț” al folkului și chitara sa: Adrian Sărmășan…
„Moara cu povești” a mea este un spațiu prea mic pentru a-i prezenta la justa valoare „parcursul” muzical al lui Adrian Sărmășan, parcurs constituit din cele opt albume muzicale scoase în circuitul muzical contemporan într-un timp relativ scurt pentru viața unui muzician. Sper ca și redactorii de specialitate de la Radio Jurnal FM să-l contacteze pe Adrian pentru a include în „playlist”-urile lor melodii „marca” Adrian Sărmășan. Dacă nu se va întâmpla asta, îmi va părea rău! Pur și simplu, luând în considerare pauza din activitatea sa artistică, a pornit „cu start de rachetă” în revenirea sa pe scenă și în studio și a dat naștere unor albume super-faine și de un un real succes. Pentru cine nu mă crede, poate apela foarte simplu la „vastele nemărginiri ale internetului” și viziona și asculta pe contul de YouTube al lui Adrian Sărmășan albumele sale. Găsiți căi de ascultare la sursele inserate la finalul rândurilor de față! Că veni vorba despre acestea, îmi face plăcere să-i menționez albumele: „Oare” „Visez de-nebunesc” „Albastru de Rai” „Știu, nu sunt perfect” „Lasă tot” „Fata din povești”, „Dimineață în doi” și, cel mai recent, „Vino iar în vis”. Printre altele, Adrian Sărmășan a urcat pe diverse podiumuri apropo de recunoșterea celor pricepuți și „meseriași” din breasla sa, cu diverse ocazii. Printre altele, a primit și trofeul „Omul cu chitara” (Artistul Folk al anului 2017) acordat în cadrul Galei Premiilor Muzicale Radio România 2017 și a primit și „Discul de aur”, oferit de Casa de Discuri „Euromusic” pentru albumul „Fata din Povești”. Adrian avut, în timp, colaborări importante cu muzicieni valoroși, cu nume sonore precum: Nicu Patoi, Elena Mîndru, Marcian Petrescu, Alexandru Malschi, Zoia Alecu, Narcisa Suciu și mulți alți artiști. Cred că nu mă înșel când afirm că, în ultima perioadă, muzica de „sorginte” folk este din ce în ce mai re-ascultată și, din câte am observat, este din ce în ce mai prezentă la diverse festivaluri și are multe vizualizări/ascultări pe platformele online. Nu am făcut eu vreo statistică, pentru că nu mă pricep la „cronicăreală” muzicală, dar așa mi se pare, mai ales că așa mi-au mai spus și niște „corifei” în domeniu despre care voi scrie cu altă ocazie anul acesta. Adrian Sărmășan compune muzică pe versuri diverse, unele cu „pilon” de susținere social ori politic, altele cu vădită tentă curat patriotică, dar este mai mult decât vizibil că un loc deosebit în muzica și versurile sale îl ocupă (cum altfel?) dragostea, filon din care „se hrănește” perpetuu și acum la deplina maturitate. Am văzut asta cu ochii mei la repetiția dinaintea spectacolului de la Brașov, în dialogurile mai mult ori mai puțin „verbalizate” pe care le avea cu soția sa Bianca, „nedezlipită” din turneele lui Adrian și pe care o salut cu simpatie și pe această cale! Unde mai pui că e și brașoveancă!
„Moara cu povești”. Despre un „prinț” al folkului și chitara sa: Adrian Sărmășan…
Din câte știu și de la el, dar și din sursele care au mai publicat despre activitatea artistică a lui Adrian din ultimul deceniu (și ceva), că are permanent „în așteptare”, în stadiu de pre-editare, zeci de melodii în limba română și în engleză. Câte anume? Asta numai Adrian (poate și Bianca…) poate ști cu adevărat! În perioada „de tristă amintire” a relativ recentei pandemii de coronavirus, ca orice artist, a avut de suferit din cauza lipsei contactului direct cu scena și cu fanii săi, dar în prezent este deschis la a fi prezent pe scena oricăror festivaluri de profil. Și de a-și bucura fanii și alți spectatori care, negreșit, îi vor deveni fani după ce-l ascultă! Am să vă rog să-mi permiteți, în continuare, să mai citez dintr-o publicație care-i lua, acum trei ani, un interviu lui Adrian („Expres de Banat”) și în care el sublinia un veritabil „credo” al său despre muzica folk: „Chiar dacă ea vine în mai multe variante, folk, jazz, alternativ, nici eu nu cânt un folk curat, ci cu tentă country, dar contează modul în care te exprimi. Cred că la muzica folk primează versul. Dacă versul este bun, dicția este bună, auditoriul este marcat de ceea ce aude, este bine. Albumele mele sunt marcate de trăire, de cântece dăruite publicului, de suflet, pentru că pe mine mă caracterizează mai mult această latură soft. Și versul meu e de așa natură. Am și cântece cu motiv social, dar mai puține. Multă lume spune că e mai bine să scriu astfel de melodii cu umor și sarcasm à la Vali Sterian. E un lucru care mă învăluie plăcut atunci când compun muzica și versul sau textul respectiv, depinde de cântec și de mesajul lui. Scriu unde mă prinde inspirația de multe ori, scriu în mașina, la birou, în vizite, întâlniri diverse pe care le am, cum spuneam, toate vin din viața la care particip și nu numai, aleg crochiurile, scheletele muzicale, scrierile dorite și încep să le leg, dacă ies din prima e foarte bine, însă dacă simt că nu-mi place ceva sau nu sunt mulțumit în interiorul meu de cum a ieșit cântecul, nu-l abandonez, doar «îl las deschis» fără a fi finalizat”.
„Moara cu povești”. Despre un „prinț” al folkului și chitara sa: Adrian Sărmășan…
Aș mai aminti faptul că Adrian, pe lângă talentul său de necontestat, are și un atu forte la dispoziție: el face muzică și scrie de plăcere și nu este un artist care să accepte vreo formă de compromis artistic. Nu acceptă compromisul în artă pentru că așa este el „setat” încă din adolescență și nu poate să „cotească” drumul drept al muzicii și al versurilor faine! Poate că aceasta nu l-o fi făcut prea iubit de către unii, dar nu suntem toți la fel pe acest pământ și trebuie să prețuim ceea ce ne aseamănă și să nu exagerăm datele care ne deosebesc! „Părerea mea”, vorba unui personaj politic imediat post-decembrist! Dar, poate și pentru faptul că, din punct de vedere material, cu multă muncă la activ, nu are actualmente vreo grijă deosebită comparativ cu alți artiști, fiind proprietar al unei unități hoteliere de top din Turda, una cu „parfum” medieval, un veritabil castel al său, loc pentru care a muncit „cât șapte” de-a lungul vremii. Locului îi zice „Castelul Prinţul Vânător” din Turda, un loc cu un „ștaif” aparte. Nu de pomană a scris Adrian în versurile pentru „Poveste de mult” că: „Aș vrea o noapte de magie/, Și un castel doar pentru noi/,
Ceva ce n-a mai fost să fie/, Un bal cu numai doi eroi.”... În final, voi mărturisi că mi-aș dori ca ascultătorii Radio Jurnal FM și vizitatorii site-ului jurnalfm.ro să fie convinși că nu mi-am „încălzit” tastatura de pomană și că omul acesta merită să fie ascultat prin ceea ce știe el să facă cel mai bine, prin muzica sa faină! Firește c-ar mai fi multe de spus despre Adrian Sărmășan și muzica sa, dar eu voi lăsa să vorbească muzica lui despre el și vă invit să-i căutați contul de YouTube și pagina sa oficială de Facebook pentru a vă convinge că nu am fost „setat” doar pe laude azi și că muzica sa este faină și merită ascultată.
„Moara cu povești”. Despre un „prinț” al folkului și chitara sa: Adrian Sărmășan…
Cred că aceste câteva rânduri de azi sunt doar un mic „aperitiv” în a vă convinge ca acolo unde veți găsi vreun spectacol marca Adrian Sărmășan să nu-l ratați pentru că, vorba unui „corifeu” din mass media ultimilor ani: „nici nu știți ce pierdeți”! Adriane, te salut din centrul țării și-ți doresc un sincer „Cer senin” pentru „zborul” fain al melodiilor tale! Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
https://www.facebook.com/adriansarmasanofficial/
https://www.youtube.com/channel/UCzy7UBSuEzO6wN9OEnDb63w
https://www.facebook.com/groups/273654546120158/
https://www.focusfm.ro/adrian-sarmasan-si-zoia-alecu-au-hit-la-focus-fm/
https://www.youtube.com/playlist?list=PL6FA2A5F45C9057AF
https://soundcloud.com/adrian-sarmasan
https://www.versuri.ro/artist/adrian-sarmasan/
https://euromusic.ro/product-tag/adrian-sarmasan/
https://www.romania-actualitati.ro/articole-despre/adrian+sarmasan/
https://andreipartos.ro/adrian-sarmasan-la-psihologul-muzical-editia-788-4-11-2017/
https://turdanews.net/folkistul-turdean-adrian-sarmasan-va-concerta-la-zilele-clujului/
https://turdanews.net/se-vinde-castelul-printul-vanator-din-turda/
