„Moara cu povești”. „Crai Nou” la Brașov, prima operetă românească…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Să nu lăsați muzica mea să moară”- Ciprian Porumbescu

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să „măcinăm” câte ceva, în căutare de povești faine și adevărate. Povestea de azi ați mai auzit-o, cu siguranță, dar cred că nicio ocazie nu este suficientă în a aduce-n amintire scurta viață și operă a celui ce a fost Ciprian Porumbescu. Tocmai de aceea, fraza din motto-ul rândurilor de azi este grăitoare apropo de intențiile mele…Cât despre Ciprian Porumbescu, am mai adus aminte despre acest mare compozitor și om într-un articol din Jurnal de Brașov la rubrica „Oameni care au fost” din luna mai a anului 2022. Cine dorește să recitească cele scrise atunci, o pate face la următorul link https://jurnalfm.ro/2022/05/18/oameni-care-au-fost-ciprian-porumbescu-eroul-muzicii-romanesti-si-brasovul-de-nicolae-uszkai-brasov/. Săptămâna aceasta s-au împlinit mulți ani de când, la 27 februarie 1882, în sala Gimnaziului Român din Brașov, având în distribuție „artiști amatori” brașoveni, unii dintre cei din „figurație” fiind chiar țărani autentici, a avut loc premiera operetei în două acte, denumită „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, pe un text de Vasile Alecsandri. La acea primă reprezentație, conducerea muzicală a aparținut chiar lui Ciprian Porumbescu. Mărturiile celor prezenți atunci au relevat faptul că reprezentaţia a fost unul dintre cele mai de seamă evenimente culturale ale muzicii româneşti din Ardealul acelei vremi. Spectacolul a reprezentat pentru Ciprian Porumbescu un fericit vis împlinit. Opereta „Crai Nou” este considerată de muzicologi ca un moment deosebit de important în creația de gen românească, fiind prima lucrare cu certe calități scenice, valorificând fericit creația folclorică, iar fiecare reprezentație a acestei operete a însemnat un succes deplin. După spectacolul inițial din Brașov, au urmat reprezentații care au avut loc la: Oravița Montană, 1888; Lugoj, 1891, Biserica Albă, 1896; București, la Teatrul Liric, 1905; Suceava, premieră a Reuniunii muzicale-dramatice „Ciprian Porumbescu”, 1922 (spectacol prezentat în mai toate orașele județului Suceava, precum și la Botoșani, 1925); Cluj-Napoca, Opera Română, 1 octombrie 1927, dirijor Jean Bobescu, Radio București, 15 februarie, 1931, Caransebeș, premieră a Societății de muzică și cântări din localitate, 1944, și putem continua cu foarte multe reprezentații până în zilele pe care le trăim azi. Despre ce este vorba în operetă? În sensul „poveștii”, zic…Pe scurt, personajele operetei sunt: Moș Corbu, cimpoier bătrân; Bujor, căpitan de jandarmi; Leonaș, un tânăr; Ispravnicul; Anica, orfană crescută de unchiul ei, ispravnicul; Dochița, tânără țărancă. Firul epic al operetei este „clădit” pe o veche legendă populară care spune că, atunci când apare pe cer Craiul cel Nou (adică luna cea nouă), tinerele fete care i se „închină” obțin îndeplinirea dorințelor. Acțiunea se desfășoară undeva într-un sat de munte, debutând cu scena fetelor și flăcăilor ieșiți spre a implora bunăvoința astrului nopții. Între timp, au loc o serie de evenimente care scot din rutina zilnică viața locuitorilor satului. Tânărul Leonaș, îndrăgostit nebunește de Anica, o răpește, ascunzându-se în pădure. Jandarmii, chemați de Ispravnic, pornesc în căutarea fugarilor. Asupra lui Leonaș cade bănuiala că ar fi furat 40.000 lei din casa Ispravnicului. În acest context, Moș Corbu își pune-n aplicare toată priceperea în a-i ajuta pe îndrăgostiți, implicând în această acțiune flăcăii și fetele din sat, între care și Dochița, îndrăgostită și aceasta de Bujor, plecat în armată. După mai multe peripeții terminate cu arestarea lui Leonaș și reîntoarcerea lui Bujor, când totul prevestea că se va încheia cu o dramă, Ispravnicul primește de la Isprăvnicie o scrisoare. Neștiind carte, Ispravnicul îl roagă pe Moș Corbu să i-o citească. Din cuprinsul scrisorii, reieșea că hoțul a fost prins și că, de fapt, nu este altul decât fiul de suflet al Ispravnicului și nu Leonaș. Silit de Moș Corbu, care îl amenință că va da în vileag cele citite, Ispravnicul consimte la căsătoria lui Leonaș cu iubita sa Anica. Bucuria tuturor e mare pentru că, firește, Crai Nou a contribuit la fericirea celor două cupluri de îndrăgostiți.

Azi, binecunoscuta operetă „Crai Nou”, folosind creaţia lirică a lui Vasile Alecsandri, este un opus muzical memorabil, care aparţine genului clasic cu rădăcini clare de „substanţă” populară. Muzicologul Octavian Lazăr Cosma afirma că această operetă reprezintă „una din creaţiile de popularitate ale muzicii profesioniste, contribuind la afirmarea compozitorului şi la ridicarea prestigiului muzicii naţionale”. În rezumat, deci, opereta în două acte „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu a fost compusă în anul 1882, la Braşov, pe textul poetului Vasile Alecsandri (publicat la Iaşi în anul 1852). Premiera ei a avut loc în data de 27 februarie 1882 (11 martie, pe stil nou), pe o scenă improvizată a Gimnaziului Român din Braşov, unde Ciprian Porumbescu lucra ca profesor de muzică şi cântări la acea vreme. Ciprian Porumbescu s-a născut pe 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina. Într-o vreme când creația muzicală românească de-abia începea să se ridice, să se contureze, la mai puţin de vârsta de treizeci de ani, compozitorul Ciprian Porumbescu a scris prima operetă românească viabilă, care va deveni și va rămâne un reper al muzicii de gen. Din această perspectivă, Ciprian Porumbescu a fost un artist cu realizări cel puțin notabile pentru vremea sa, fiind, realmente, regretat de generaţiile următoare pentru ceea ce ar fi putut încă să ofere muzicii româneşti din acea etapă istorică, dacă nu ar fi murit la o vârstă de doar 29 de ani. Este un fapt clar că acele cântece patriotice ale sale, „Balada” sa de neconfundat, pentru vioară și orchestră precum și opereta „Crai Nou” i-au adus, pe lângă alte creații ale sale, lui Ciprian Porumbescu, o popularitate extraordinară în secolul al XIX-lea. Nu vom putea ști niciodată, dacă nu ar fi murit atât de tânăr, care ar fi fost soarta și rolul acestui talentat muzician, în panoplia muzicii românești. Între anii 1881 şi 1883, Ciprian Porumbescu  a fost profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov (actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”) şi dirijor al corului de la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului. A venit în Braşov cu „Colecţiunea...”. Tocmai ce părăsise Viena şi bucuria de a-l avea în continuare coleg pe marele Strauss la Conservatorul din capitala Austriei. Din păcate, Ciprian era tot mai bolnav. Cel mai probabil este că braşoveanul Andrei Bârseanu, colegul  său de cameră la Viena l-a sfătuit să vină la Braşov.Acesta îi spusese că Braşovul nu e doar un focar al culturii transilvănene, dar e şi un oraş mare şi iubitor de muzică și aici  ar fi putut face rost de bani şi să meargă apoi în Italia să se vindece. Ori să meargă ulterior pe la Tuşnad sau acasă, în zona Dornelor, pentru tratament. Mai mult, la Braşov putea fi tratat de cei doi doctori cu studii la Viena, medicii brașoveni Neagoe şi Băiulescu. Așa se face că Ciprian Porumbescu a venit la Braşov aducând „Colecţiunea…’’ sa de cântece, argumente veritabile privind valoarea sa în faţa exigenţilor curatori ai Bisericii „Sf. Nicolae”, cei care angajau dascălii de la gimnaziu.

În cererea sa de angajare, compozitorul preciza că a absolvit clasa a patra a seminarului mitropolitan din Cernăuţi, „o dovadă de progres şi iveală’, având cântările după melodia greacă, din cântarea corală şi despre melodia slavă” toate aprecierile cu „foarte bine’’, „deplin cunosc Bazul general şi am funcţionat ca dirijor, precum se vede aceasta din atestatul domnului profesor şi organist al curţii imperiale, Kreun…”. Contractul din 27 decembrie 1881 este semnat ca „absolvent de teologie şi filozofie şi conservatoriu”. Şi aşa a ajuns Ciprian Porumbescu nu doar să conducă corul bisericii „Sf. Nicolae”, dar i s-a dat şi catedra de muzică a Gimnaziului Românesc şi corul gimnazial. Ba, mai mult, el va conduce şi corul „Reuniunii române de gimnastică şi cântări”. Multă muncă, dar a trebuit să-și găsească timp şi de dat meditaţii să-şi asigure traiul. Ciprian Porumbescu fusese aşteptat la Braşov cu braţele deschise și bine primit. Este cunoscut faptul că între „intelighenția” bucovineană și reprezentanții intelectualității brașovene erau stabilite mai demult relații de cooperare, amiciție și colaborare. Încă de la apariţia primelor ziare în limba română la Braşov, „Gazeta Transilvaniei“ şi a suplimentului acesteia, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, la anul1838, între colaboratorii acestora s-au numărat oameni de vază ca: Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, frații Hurmuzachii şi, de subliniat, membri ai familiei lui Ciprian Porumbescu, Iraclie şi Emilia Porumbescu, părinții lui Ciprian. Iraclie publica articole la „Gazeta Transilvaniei“ şi au susţinut împreună activitatea Reuniunii Femeilor Române din Brașov. În 1855, tatăl lui Ciprian, Iraclie, publica în suplimentul literar al „Gazetei…”, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“ balada populară „Aniţia“, culeasă de el pe meleagurile bucovinene, iar legăturile acestuia cu publicația brașoveană va continua tot mai  activ. Iraclie coresponda periodic și destul de des cu Iacob Mureşianu din Braşov pe o perioadă mare, cât o viață, adică de la 1857 până aproape de sfârşitul vieţii sale, în anul1895. Lui Ciprian Porumbescu, la venirea în Brașov, amicii brașoveni i-au mijlocit să locuiască în gazdă, la o familie numită Copony, din strada numită atunci Angergasse nr. 1431, în Scheii Braşovului. Astăzi, aceasta este casa de pe strada Prundului, numărul 31, în vecinătatea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, Gimnaziul Românesc unde a predat Ciprian Porumbescu. La acea casă se află o placă comemorativă. Poate că n-ar strica să fie înlocuită cu alta mai nouă și mai vizibilă! Aici, la Brașov, Ciprian leagă prietenii noi, cum ar fi cea cu pictorul Mişu Pop, care locuia nu departe de locuința care-l găzduia pe Ciprian. Mişu Pop îi face un portret în ulei lui Ciprian, rămas mărturie peste ani. Pictorul braşovean Mişu Pop, un iscusit autor de portrete dar și de icoane „pe glajă”, pe sticlă, adică, a fost  prieten bun al compozitorului şi un om de o cultură impresionantă.

Ciprian Porumbescu, pe lângă activitatea didactică asiduă, și-a găsit timp să-şi pregătească şi lansarea operetei sale. Astfel, la 27 februarie/11 martie 1882, după cum aminteam anterior, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaşte un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa. După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită: „Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”.  În gazeta locală, „Gazeta de Transilvania”, singura existentă pentru români, imediat după prima reprezentație, a fost inserată doar o sumară informaţie cu acest conţinut: „Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici opereta Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu’’. În pofida slabei „critici” din presă, recompensa morală a constituit-o, de fapt, succesul uriaș la public al spectacolului. Sora sa, Marioara, venită din Moldova cu o caleaşcă împreună cu iubita lui Ciprian, Berta, fiica pastorului Gorgon din Stupca, scria părinţilor: „Aplauzele erau colosale, publicul în culmea entuziasmului…Ciprian de mult visa un asemenea succes încă de când era copilandru. Opera a avut un succes extraordinar de mare – aprecia un martor ocular. Totul a mers de minune. Toţi erau aşa de entuziaşti, încât se zăpăciseră: băteau din picioare, strigau, aplaudau…Toţi în costume naţionale, care străluceau şi scânteiau de te orbea…’’. Şi totuşi, acei „diletanţi” despre care vorbea „Gazeta de Transilvania” nu erau chiar oricine. Erau, de fapt, personalităţi ale vieţii publice şi culturale din Braşov, iar un afiş păstrat din acele timpuri ne confirmă între interpreţi, în rolul Dochiţei, pe Carolina Lengher, soţia cunoscutului jurist şi profesor de la gimnaziu, Ion Lengher; Cornelia Roman, în rolul Ancăi; Gheorghe Strâmbu în rolul lui Leonaş, iar cel mai potrivit rol l-a avut Zaharia Butnaru, în rolul lui Moş Corbu, căruia, după spectacol, îi va rămâne această poreclă toată viaţa. Aceștia erau, de fapt, personalități importante ale vremii.  Şi totuşi, a doua zi după primul spectacol, „Gazeta…”, inexplicabil, mai estompează elanul său, apreciind că „Muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, foarte plăcută şi ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genee, Strauss, Lecocq ş.a.’’. Ciprian s-a supărat la citirea celor scrise, ştiind, mai bine ca nimeni altul, că muzica sa nu avea nimic de a face cu cea a celor invocaţi. „Îmi permit a declara la locul acesta, că eu din toată literatura muzicii moderne, chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu i-am făcut ca obiect de studiu…şi dacă este vorba de vreun componist, care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genee, Suppe etc.’’, a scris Ciprian Porumbescu în replica publicată în ziar. La ora la care el făcea asemenea declaraţii, folclorul românesc era puţin cunoscut în

Culegerea lui Pauleti s-a tipărit în puţine exemplare, iar culegerile lui Andrei Bârseanu şi Ion Codru Drăguşanu încă nu se tipăriseră. Moldova era mai bine reprezentată din acest punct de vedere, prin culegerile de folclor ale lui Alecsandri şi Bolintineanu. Lui Ciprian i-a fost, totuși, de bun augur succesul operetei sale „Crai Nou” în condițiile în care, după  eforturi generate de punerea în valoare a operetei sale, boala, din păcate, s-a agravat şi, drept urmare, cu aprobarea autorităţilor şcolare, va petrece o perioadă de odihnă la Tuşnad, pentru tratament. Cu o ameliorare a stării sale de sănătate, apropo de bun augurul pomenit anterior, în 14/26 martie 1882, oferă braşovenilor ultimul său spectacol şi îşi permite să intercaleze între primul şi actul secund „Hora Braşovului”, compusă special pentru braşoveni. O vitrină din cadrul muzeului „Prima Şcoală Românească”, alături de manuscrisul unic al operetei „Crai nou”, găzduieşte şi exemplarul original al acestei noi compoziţii.Dumneavoastră, cei de azi, le puteți vedea oricând la o vizită la acest muzeu! Fila de început a manuscrisului operetei lui Ciprian reproduce o imagine inedită a Braşovului de la acea dată. Noul său spectacol a fost strălucitor, dar a fost şi ultimul, din păcate. În documentele personale ale lui Ciprian, aflate în arhiva istorică a Muzeului de la Biserica „Sf. Nicolae” din Brașov, cititorul poate afla despre o tristă existenţă. Ciprian face, tot mai des, referiri la starea sa precară de sănătate. Și la asprele sale încercări de a face faţă atât obligaţiilor contractuale asumate dar și sănătății sale din ce în ce mai fragile. Din cele ce mi-a povestit părintele profesor Vasile Oltean, fost director al muzeului despre care aminteam anterior, interesante sunt cele scrise în ultima sa cerere de concediu către Comitetul parohial al bisericii, în a cărui responsabilitate financiară intra şi gimnaziul, la care este atașat certificatul medical semnat de doctorul Neagoe, prezentând „morbul’’ său. „Preaonorat Comitet, mizera şi periculoasa mea stare sanitară mă necesitează a pleca peste iarnă într-o climă mai caldă  şi a petrece acolo cel puţin trei luni, spre a mă cura şi a-mi recâştiga iarăşi sănătatea mea. Pentru adevărul acestei aserţiuni, servească atestatul medical ce-l alăturez aice… ” Prin certificatul emis, medicul brașovean Neagoe confirma că „suferă de un morb cronic de plămâni şi că spre vindecare este neaparat de lipsă a cerceta pentru lunile de earnă clima Italiei-Mentone, fiind temperatura şi schimbările ei prea dese şi mari, periculoase – deocamdată”.

Plecând din Brașov pentru trei luni în Italia, Ciprian nu va ști că despărțirea va fi pentru totdeauna, căci după plecarea în Italia şi visul însănătoșirii sale s-a năruit pas cu pas. Ciprian Porumbescu scria din Italia „mă aflu tot bolnav şi sub continuă căutare medicală…După cum îmi spun medicii, nici nu mă voi putea afla în curând în acea stare sanitară în care mi-ar fi comporalmente permis a-mi realiza iarăşi activitatea oficiului meu ce-l primii de la prea onoratul comitet…” Oprirea sa temporară la Braşov, la revenirea din Italia, a fost doar o mică escală în drumul său spre veșnicie, către casă, la Stupca. În scurtul său popas, a adresat public o scrisoare de adio braşovenilor. În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său. Înainte de a pleca în veșnicie, Ciprian i-a spus surorii sale: „Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din „Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi versurile „Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

Ciprian s-a stins din viaţă la nici trei decenii de viață, dar braşovenii nu l-au uitat. La comemorarea unui an de la dispariţia sa prematură, în luna mai a anului 1884, când s-a organizat un mare parastas la biserica „Cuvioasa Paraschiva”, din Groaveri, în Șcheii Brașovului, au luat parte foarte mulți din amicii săi sau cei ce l-au cunoscut, precum și o mare parte dintre cei ce asistaseră în public la premiera operetei „Crai Nou”. După slujba de pomenire oficiată de preoți, a rostit câteva cuvinte în amintirea marelui compozitor şi profesorul Andrei Bârseanu, prieten, coleg şi apropiat colaborator al său. Nu e mai puțin important de amintit că opereta sa, cea despre care am amintit azi, s-a jucat mulți ani la rând, de şase ori avându-l ca regizor pe dr. Vasile Branişte, cel care la 25 de ani de la moartea lui Ciprian, publica la Lugoj cea mai completă „Schiţă monografică asupra lui Ciprian Porumbescu“. Mulți ani după aceea, la 31 martie 1932, corul bisericii „Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului a pus din nou în scenă opereta „Crai Nou”, acum sub bagheta unui alt mare maestru al muzicii româneşti, Constantin Bobescu, în aceeași sală în care se interpretase pentru prima dată.Trebuie să menționăm și faptul că românii brașoveni au trimis în anul 1908, după circa două decenii de la moartea sa, suma consistentă de 100 de coroane către Reuniunea de Cântări „Ciprian Porumbescu” din Suceava pentru a i se ridica marelui compozitor o statuie. La centenarul morţii lui Ciprian Porumbescu, s-au desfăşurat la Brașov o serie de manifestări culturale deosebite, iar în parcul din apropierea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” s-a dezvelit bustul compozitorului.

Sculptura în bronz este opera sculptorului Vladimir Predescu. Și astăzi merită să ne aducem aminte de el, în orice context cultural, istoric și muzical pentru că acest om a fost un erou de-al nostru! A fost un adevărat titan al muzicii româneşti şi universale, fie că știm și conștientizăm asta, fie că nu! Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt de amintit, din nou: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi multe, foarte multe altele. Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Interviu personal cu părintele profesor Vasile Oltean, fost director al Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului

Arhiva istorică a Muzeului Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/crai-nou-crai-nou-la-noi-bine-ai-venit-71902.html

https://www.youtube.com/watch?v=O6i8YMbGy0w

https://www.youtube.com/watch?v=cZKWi_d5jro

https://curierulnational.ro/crai-nou-intre-traditie-si-modernism-omagiu-adus-de-opera-nationala-romana-compozitorului-ciprian-porumbescu/

https://lapasprinbrasov.ro/tag/crai-nou/

https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/crai-nou-si-armonia-compozitorul-ciprian-porumbescu-si-mitropolitul-silvestru-morariu-andrievici/

https://www.romania-muzical.ro/articol/la-169-de-ani-de-la-naterea-lui-ciprian-porumbescu-onb-prezinta-la-alba-iulia-opereta-crai-nou/3596961/2631/1

https://www.qmagazine.ro/opera-nationala-bucuresti-crai-nou-sau-drumul-de-la-traditionalism-la-modernitate/

https://dosaresecrete.ro/scurta-viata-a-lui-ciprian-porumbescu/

https://www.rador.ro/2017/10/14/portret-ciprian-porumbescu-o-viata-plina-de-cautari-bucurii-si-neimpliniri-curmata-mult-prea-devreme-3/

http://casasfatului.ro/2021/10/16/ciprian-porumbescu-profesor-de-cantari-la-brasov/

https://dragusanul.ro/poetul-bucovinean-ciprian-porumbescu/

https://www.scribd.com/doc/58970675/Biografie-Ciprian-Porumbescu

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/04/04/romani-celebri-compozitorul-ciprian-porumbescu–286222

https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-radescu-protagonistul-filmului-ciprian-porumbescu-cetatean-de-onoare/

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-ciprian-porumbescu-o-viata-plina-de-cautari-bucurii-si-neimpliniri-curmata-mult-prea-devreme/