Oameni care au fost. Ciprian Porumbescu, eroul muzicii româneşti şi Braşovul
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Tată, am cântat Daciei întregi!” – Ciprian Porumbescu

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi vă propun să citiți câteva rânduri despre un mare muzician despre care au auzit toți românii, dar, poate, îi cunosc mai puține frânturi din viață.

De obicei, în publicaţiile care îşi asumă readucerea eroilor în memoria prezentului sau în materialele scrise despre eroi, în general, se obişnuieşte a se vorbi mai mult despre eroii căzuţi în diverse războaie şi bătălii, eroi căzuţi în lupte, cu arma în mână, pentru menţinerea fiinţei neamului. Din păcate, conotaţia de „erou” este mai puţin subsumată şi celor care au luptat pentru aceeaşi păstrare a fiinţei neamului şi cu alte „arme”, cele ale cuvântului, ale muzicii, ale artelor etc. Una dintre personalităţile care, în opinia mea, poate fi denumită, fără tăgadă, erou, este şi cel ce şi-a închinat scurta sa viaţă, terminată la doar 29 de ani împliniţi, muzicii, prin care şi-a făcut cunoscută apartenenţa la neamul românesc, Ciprian Porumbescu pe numele său. Ciprian Porumbescu a rămas în memoria noastră ca un mare compozitor şi violonist. Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului. Violonist, compozitor şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat, în scurta sa existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale -, definind un adevărat erou cu un destin romantic. Poate părea unora că ultimele cuvinte ar fi prea „siropoase” sau au ceva, cum îmi spuneau unii pseudo-critici „limbaj de lemn”, dar nu e deloc așa. Ascultați muzica lui cu atenție și, poate, îmi veți da dreptate! A scris, în scurta sa viaţă, peste 250 de compoziţii muzicale, deosebit de apreciate în epocă. Multe dintre acestea pot fi văzute la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului. De ce aici? Pentru simplul fapt că a trăit și a creat și aici la Brașov. Și nu puține compoziții!

Doresc să mulțumesc aici, înainte de a trece efectiv la rândurile despre Ciprian, părintelui profesor Vasile Oltean, fost director al Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului, pentru cele mai multe din informațiile și citatele din rândurile ce urmează, informații pe care le poate găsi oricine care este interesat de amănunte, la muzeul despre care vă spuneam anterior. Am mai fost întrebat, printre altele, de diverși „amici” de ce-i „ridic statuie” părintelui Oltean, adică de ce-l pomenesc de bine prin articole diverse de-ale mele. Simplu, pentru că e un erudit și un om care și-a dedicat viața comorii culturale și spirituale ce se află la acest muzeu, comoară despre care se miră foarte mulți străini, dar despre care foarte mulți români nu au habar! Și nici nu vor să aibă, din păcate! Iar mulți dintre „culturnicii” cu ștaif strâmbă din năsucul lor „modern” când aud despre viața și munca acestui om, care, pe lângă punerea în valoare a patrimoniului cultural din Șchei, a scris zeci de cărți extrem de bine documentate despre acest patrimoniu. Interesant este că strâmbă din nas și foarte mulți dintre cei ce au scris mai mult/ multe decât au citit! La scris se „pune” și demersul notelor informative către mănăstirea aia cu nume de Lăsata Secului!…Pe cuvânt de fost pionier zic! Am făcut această divagație pentru că omul acesta chiar o merită, chiar dacă n-a putut mulțumi și face pe plac tuturor! Nimeni nu poate, cel puțin pe acest pământ!

Iar acum să trecem la câteva date din biografia eroului nostru de azi…Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina zilei la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara. Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”. Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski. A început studiul muzicii la Suceava şi le continuă la Cernăuţi. Unele surse spun că primele lecţii de vioară le-a luat la numa şase ani de la un muzicant neamţ, Simon Meter, învăţător în comuna Ilişeşti. Poate s-au completat cu cele învățate de la Carol Miculi, cine știe?

În 1863, începe liceul la Suceava, unde îşi impresionează profesorii cu talentul de a cânta la vioară. În anul 1871, participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu și mulți alții. Din relatările vremii, se pare că, după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Până în anul 1873, a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi, cel mai probabil, aici a pus tuberculoza stăpânire pe el, Ciprian fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa. În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877, a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.

În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice. În desele vacanţe pe care le petrecea la Stupca, o cunoaşte pe Berta Gordon, o fată înaltă şi subţire, fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea să fie trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului. Ciprian scria despre aceasta:„Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…” În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul austro – ungar, iar la Iaşi a avut loc o contra-demonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea „Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi. În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii „Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi. În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece de toamnă târzie și parg de iarnă i-a pătruns prin haine. Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit ireversibil de tuberculoză.

Trebuie spus că unul dintre cei mai înflăcăraţi „combatanţi” în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi atunci, a fost Mihai Eminescu. După trei luni de temniță, Ciprian Porumbescu avea să fie eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse. Dar boala îl rodea și mai mult. Între anii 1879 – 1881, primeşte o bursă de studii la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde studiază armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz Krenn.Tot aici a luat lecţii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”, iar în anul 1880, publică o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, pe care se află creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura şi muzica română. „Cântecul tricolorului” a devenit, mulţi ani mai târziu imnul naţional al României iar „Imnul unirii – Pe-al nostru steag” este şi astăzi imnul naţional al Albaniei.Orchestra celebrului compozitor vienez Eduard Strauss îi face cinstea să-i interpreteze valsul „Camelii”, care-i farmecă pe vienezi. În anul 1881, familia sa îşi schimbă numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă, drept pseudonim. Perioada vieneză i-a adus lui Porumbescu mai mulţi prieteni braşoveni: Vasile Voinea, Andrei Bârseanu, Gheorghe Chelaru, doctorul Băiulescu și încă alți câțiva. De la ei află că marele muzician Gheorghe Dima a plecat la Sibiu, în vara anului 1881, lăsând liber postul de profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov. Solicită şi i se acceptă postul, sosind la 11 noiembrie 1881, în Brașov.

Între anii 1881 şi 1883, Ciprian Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov (actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”) şi dirijor al corului de la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului. A venit în Braşov cu „Colecţiunea...”. Tocmai ce părăsise Viena şi bucuria de a-l avea în continuare coleg pe marele Strauss la Conservatorul din capitala Austriei. Era tot mai bolnav. Cel mai probabil este că braşoveanul Andrei Bârseanu, colegul  său de cameră la Viena l-a sfătuit să vină la Braşov. I-a spus că Braşovul nu e doar o capitală a culturii transilvănene, dar e şi un oraş mare şi iubitor de muzică. Au dovedit-o Anton Pann, George Ucenescu, Mureşenii şi, mai ales, marele Gheoghe Dima. Aici putea face rost de bani şi să meargă apoi în Italia să se vindece. Sau să meargă la Tuşnad, la Elopatac, cum îi mai zicea respectivei localităţi, sau acasă, în zona Dornelor, pentru tratament. Mai mult, la Braşov putea fi tratat de cei doi doctori cu studii la Viena: Neagoe şi Băiulescu. Ciprian Porumbescu a venit la Braşov aducând „Colecţiunea…’’ sa de cântece, argumente veritabile privind valoarea sa în faţa exigenţilor curatori ai Bisericii „Sf. Nicolae”, cei care angajau dascălii de la gimnaziu. În cerea sa de angajare, compozitorul preciza că a absolvit clasa a patra a seminarului mitropolitan din Cernăuţi, „o dovadă de progres şi iveală’, având cântările după melodia greacă, din cântarea corală şi despre melodia slavă” toate aprecierile cu „foarte bine’’, „deplin cunosc Bazul general şi am funcţionat ca dirijor, precum se vede aceasta din atestatul domnului profesor şi organist al curţii imperiale, Kreun…”. Contractul din 27 decembrie 1881 este semnat ca „absolvent de teologie şi filozofie şi conservatoriu”. Şi aşa a ajuns Ciprian Porumbescu nu doar să conducă corul bisericii „Sf. Nicolae”, dar i s-a dat şi catedra de muzică a Gimnaziului Românesc şi corul gimnazial. Ba, mai mult, el va conduce şi corul „Reuniunii române de gimnastică şi cântări”. Multă muncă, dar a trebuit să-și găsească timp şi de dat meditaţii să-şi asigure traiul.

Ciprian Porumbescu a fost aşteptat la Braşov cu braţele deschise și bine primit. Este cunoscut faptul că între „intelighenția” bucovineană și reprezentanții intelectualității brașovene erau stabilite mai demult relații de cooperare, amiciție și colaborare. Încă de la apariţia primelor ziare în limba română la Braşov – „Gazeta Transilvaniei“ şi a suplimentului acesteia, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, la anul1838, între colaboratorii acestora s-au numărat oameni de vază ca: Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, frații Hurmuzachii şi, de subliniat, membri ai familiei lui Ciprian Porumbescu, Iraclie şi Emilia Porumbescu, părinții iubiți ai lui Ciprian. Iraclie publica articole la „Gazeta Transilvaniei“ şi au susţinut împreună activitatea Reuniunii Femeilor Române din Brașov. Începutul relaţiilor cu „Gazeta…” l-a făcut Emilia Porumbescu, care la 10 decembrie 1850, a răspuns de la Şipotele Sucevei la apelul publicat de Reuniunea Femeilor Române în paginile „Gazetei Transilvaniei“. În 1855, tatăl lui Ciprian, Iraclie publica în suplimentul literar al „Gazetei…”, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“ balada populară „Aniţia“, culeasă de el pe meleagurile bucovinene, iar legăturile acestuia cu publicația brașoveană va continua tot mai  activ. Iraclie coresponda periodic și destul de des cu Iacob Mureşianu din Braşov pe o perioadă mare, cât o viață, adică de la 1857 până aproape de sfârşitul vieţii sale, în anul1895.

Lui Ciprian Porumbescu, la venirea în Brașov, amicii brașoveni i-au mijlocit să locuiască în gazdă, la o familie numită Copony, din strada numită atunci Angergasse nr. 1431, în Scheii Braşovului. Astăzi, aceasta este casa de pe strada Prundului, numărul 31, în vecinătatea Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”, Gimnaziul Românesc unde a predat Ciprian. La acea casă se află o placă comemorativă. Cam ștearsă de vremuri, dar mai există…Aici, la Brașov, Ciprian leagă prietenii noi, cum ar fi cea cu pictorul Mişu Pop, care locuia nu departe de locuința care-l găzduia pe Ciprian. Mişu Pop îi face un portret în ulei lui Ciprian, rămas mărturie peste ani. Pictorul braşovean Mişu Pop , un iscusit autor de portrete dar și de icoane „pe glajă”, pe sticlă, adică, a fost  prieten bun al compozitorului şi un om de o cultură impresionantă. Ciprian Porumbescu, pe lângă activitatea didactică asiduă, și-a găsit timp să-şi pregătească şi lansarea operetei sale. Astfel, la 27 februarie/11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaşte un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa. După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită: „Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”.

În gazeta locală, „Gazeta de Transilvania”, singura existentă pentru români, a fost inserată doar o sumară informaţie cu acest conţinut: „Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici opereta Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu’’. În pofida slabei reclame, recompensa a fost succesul uriaș al  spectacolului. Sora sa, Marioara, venită din Moldova cu o caleaşcă împreună cu iubita lui Ciprian, Berta, fiica pastorului Gorgon din Stupca, scria părinţilor: „Aplauzele erau colosale, publicul în culmea entuziasmului…Ciprian de mult visa un asemenea succes încă de când era copilandru. Opera a avut un succes extraordinar de mare – aprecia un martor ocular. Totul a mers de minune. Toţi erau aşa de entuziaşti, încât se zăpăciseră: băteau din picioare, strigau, aplaudau…Toţi în costume naţionale, care străluceau şi scânteiau de te orbea…’’.

Şi totuşi, acei „diletanţi” despre care vorbea „Gazeta de Transilvania” nu erau oricine. Erau personalităţi ale vieţii publice şi culturale din Braşov. Un afiş păstrat din acele timpuri ne confirmă între interpreţi, în rolul Dochiţei, pe Carolina Lengher, soţia cunoscutului jurist şi profesor de la gimnaziu, Ion Lengher; Cornelia Roman, în rolul Ancăi; Gheorghe Strâmbu în rolul lui Leonaş, iar cel mai potrivit rol l-a avut Zaharia Butnaru, în rolul lui Moş Corbu, căruia îi rămăsese această poreclă toată viaţa. Erau personalități lirice importante ale vremii. Ce trăire o fi avut Ciprian să-şi vadă toată protipendada Braşovului înghesuită într-o sală festivă aplaudând într-un ison şi apreciindu-i strădania sa! Şi totuşi, a doua zi, „Gazeta…”, inexplicabil, mai estompează elanul său, apreciind că „Muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, foarte plăcută şi ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genee, Strauss, Lecocq ş.a.’’. Ciprian s-a înfuriat la citirea celor scrise, ştiind, mai bine ca nimeni altul, că muzica sa nu avea nimic de a face cu cea a celor invocaţi. „Îmi permit a declara la locul acesta, că eu din toată literatura muzicii moderne, chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu i-am făcut ca obiect de studiu … şi dacă este vorba de vreun componist, care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genee, Suppe etc.’’, a scris Ciprian Porumbescu în replica publicată în ziar. La ora la care el făcea asemenea declaraţii, folclorul românesc era puţin cunoscut în Ardeal și puțin pus în valoare. Culegerea lui Pauleti s-a tipărit în puţine exemplare, iar culegerile lui Andrei Bârseanu şi Ion Codru Drăguşanu încă nu se tipăriseră. Moldova era mai bine reprezentată din acest punct de vedere, prin culegerile de folclor ale lui Alecsandri şi Bolintineanu. I-a fost de bun augur succesul operetei sale „Crai nou”. După  eforturi şi emoţii generate de opereta sa, boala s-a agravat şi, drept urmare, cu aprobarea autorităţilor şcolare, petrece o perioadă de odihnă la Tuşnad, pentru tratament. Cu o ameliorare a stării sale de sănătate, în 14/26 martie 1882, oferă braşovenilor ultimul său spectacol şi îşi permite să intercaleze între primul şi actul secund „Hora Braşovului”, alcătuită special pentru braşoveni. O vitrină din cadrul muzeului „Prima Şcoală Românească”, alături de manuscrisul unic al operetei „Crai nou”, găzduieşte şi exemplarul original al acestei noi compoziţii. Le puteți vedea oricând la o vizită la acest muzeu! Fila de început a manuscrisului operetei lui Ciprian reproduce o imagine inedită a Braşovului de la acea dată.

Noul său spectacol a fost strălucitor, dar a fost şi ultimul, din păcate. În documentele personale ale lui Ciprian, aflate în arhiva istorică a Muzeului Bisericii „Sf. Nicolae”, cititorul poate afla despre o tristă existenţă. Ciprian face, tot mai des, referiri la starea sa de sănătate. Și la asprele sale încercări de a face faţă atât obligaţiilor contractuale asumate dar și sănătății sale din ce în ce mai fragile. Din cele ce mi-a povestit părintele profesor Vasile Oltean, fost director al muzeului despre care aminteam anterior, interesante sunt cele scrise în ultima sa cerere de concediu către Comitetul parohial al bisericii, în a cărui responsabilitate financiară intra şi gimnaziul, la care este atașat certificatul medical semnat de doctorul Neagoe, prezentând „morbul’’ său. „Preaonorat Comitet, mizera şi periculoasa mea stare sanitară mă necesitează a pleca peste iarnă într-o climă mai caldă  şi a petrece acolo cel puţin trei luni, spre a mă cura şi a-mi recâştiga iarăşi sănătatea mea. Pentru adevărul acestei aserţiuni, servească atestatul medical ce-l alăturez aice … ” Prin atestatul său, medicul Neagoe confirma că „suferă de un morb cronic de plămâni şi că spre vindecare este neaparat de lipsă a cerceta pentru lunile de earnă clima Italiei-Mentone, fiind temperatura şi schimbările ei prea dese şi mari, periculoase – deocamdată”.

    Ciprian, în continuarea cererii sale, spunea: „Rog deci prea onoratul comitet, având în vedere trista mea poziţie în care mă aflu de prezent, care poziţie e numai drept consecinţă a dificultăţilor remarcabile în oficiul meu, să binevoiască a-mi da un concediu de trei luni, adică de la 1 noiembrie până la 1 faur 1883. Pentru postul meu ca dirigent al corului m-am îngrijit de un substitut, pentru timpul absentării mele, carele o să conducă corul la serviciile liturgice, aşa încât în privinţa dătorinţelor mele în oficiul meu, nu va proveni nici o împiedicare sau scădere.” Estev de menționat și lăudabilul gest al protopopului brașovean Vasile Voina de a-l suplini gratis și benevol pe perioada absenței sale la orele de curs. Gest la care s-au alăturat și Gheorghe Dima şi Nicolae Pop, în vederea suplinirii orelor lui Ciprian. Plecând din Brașov pentru trei luni, Ciprian nu va ști că despărțirea va fi pentru totdeauna, căci după plecarea în Italia şi visul însănătoșirii sale s-a năruit pas cu pas. Ciprian Porumbescu scria din Italia „mă aflu tot bolnav şi sub continuă căutare medicală…După cum îmi spun medicii, nici nu mă voi putea afla în curând în acea stare sanitară în care mi-ar fi comporalmente permis a-mi realiza iarăşi activitatea oficiului meu ce-l primii de la prea onoratul comitet…” Oprirea sa temporară la Braşov, la revenirea din Italia, a fost doar o mică escală în drumul spre veșnicie, către casă, la Stupca. În scurtul său popas adresează public o scrisoare de adio braşovenilor. La 8 noiembrie 1882, anterior plecării sale în Italia, fusese organizat, la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colectate fonduri pentru tratamentul său în Italia, iar la 25 noiembrie, acesta plecase în staţiunea Nervi din peninsulă ajutat de fondurile colectate prin ajutorul amical al mai multor brașoveni. Într-una din scrisorile trimise din Italia unor amici din Brașov, Ciprian Porumbescu spunea: „O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca”. Îi era dor de casa părintească…Și de veșnicie! În februarie 1883,cum spuneam, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său. Înainte de a pleca în veșnicie, Ciprian i-a spus surorii sale: „Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din „Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi versurile „Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”. La moartea lui Ciprian, Berta Gordon, iubirea vieții  sale, îi scria Mărioarei, sora lui Ciprian: „Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot ce am numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui şi pentru mine. Ţie ţi-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu !”.

Ciprian se stinge din viaţă la nici trei decenii de viață, dar braşovenii nu-l uită. La comemorarea unui an de la dispariţia sa prematură, în luna mai a anului 1884, când s-a organizat un mare parastas la biserica „Cuvioasa Paraschiva”, din Groaveri, în Șcheii Brașovului, au luat parte foarte mulți din amicii săi dsau cei ce l-au cunoscut, precum și o mare parte dintre cei ce asistaseră în public la premiera operetei „Crai Nou”. După slujba de pomenire oficiată de preoți, a rostit câteva cuvinte în amintirea marelui compozitor şi profesorul Andrei Bârseanu, prieten, coleg şi apropiat colaborator al său.Nu e mai puțin important de amintit că opereta sa s-a jucat mulți ani la rând, de şase ori avându-l ca regizor pe dr. Vasile Branişte, cel care la 25 de ani de la moartea lui Ciprian,  publica la Lugoj cea mai completă „Schiţă monografică asupra lui Ciprian Porumbescu“.Mulți ani după aceea, la 31 martie 1932, corul bisericii „Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului a pus din nou în scenă opereta „Crai Nou”, acum sub bagheta unui alt mare maestru al muzicii româneşti, Constantin Bobescu, în aceeași sală în care se interpretase pentru prima dată.

Trebuie să menționăm și faptul că românii brașoveni au trimis în anul 1908, după circa două decenii de la moartea sa, suma consistentă de 100 de coroane către Reuniunea de Cântări „Ciprian Porumbescu” din Suceava pentru a i se ridica marelui compozitor o statuie. La centenarul morţii lui Ciprian Porumbescu s-au desfăşurat la Brașov o serie de manifestări culturale deosebite, iar în parcul de lângă Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” s-a dezvelit bustul compozitorului. Sculptura în bronz este opera sculptorului Vladimir Predescu. Și astăzi merită să ne aducem aminte de el, în orice context cultural, istoric și muzical pentru că acest om a fost un erou de-al nostru! A fost un adevărat titan al muzicii româneşti şi universale, fie că știm și conștientizăm asta, fie că nu! Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt de amintit: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi multe, foarte multe altele.

În anii 1972-1973, Gheorghe Vitanidis a realizat filmul artistic „Ciprian Porumbescu”, în două serii, cu Vlad Rădescu în rolul marelui compozitor şi patriot. A fost doar o clipă culturală meritorie în a „sigila” și pe peliculă eternitatea culturală a lui Ciprian. Cine dorește, poate vizita oricând căsuţa din Stupca (azi Ciprian Porumbescu) şi muzeul cu acelaşi nume situat chiar în faţa cimitirului în care acesta îşi doarme somnul de veci. Aici există, bine conservate, toate amintirile acestor plaiuri atât de iubite de compozitor, iubirea niciodată împlinită pentru Berta şi, mai ales, dragostea sa pentru muzică şi pentru doina românească. Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față!

Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”.Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Interviu personal cu părintele profesor Vasile Oltean, fost director al Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului

Arhiva istorică a Muzeului Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului

https://www.rador.ro/2017/10/14/portret-ciprian-porumbescu-o-viata-plina-de-cautari-bucurii-si-neimpliniri-curmata-mult-prea-devreme-3/

http://casasfatului.ro/2021/10/16/ciprian-porumbescu-profesor-de-cantari-la-brasov/

https://dragusanul.ro/poetul-bucovinean-ciprian-porumbescu/

https://www.scribd.com/doc/58970675/Biografie-Ciprian-Porumbescu

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/04/04/romani-celebri-compozitorul-ciprian-porumbescu–286222

https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-radescu-protagonistul-filmului-ciprian-porumbescu-cetatean-de-onoare/

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-ciprian-porumbescu-o-viata-plina-de-cautari-bucurii-si-neimpliniri-curmata-mult-prea-devreme/

https://www.icr.ro/pagini/ciprian-porumbescu

https://www.clasic.radio/articol/ciprian-porumbescu/2436491/5331/2