Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Coana Chirița, moravuri de demult și de azi…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 25, 2022
Motto: „Peripețiile cucoanei Chirița izbutesc sa învingă vremea. Chiriţa este o cochetă bătrână şi totodată o bună mamă, o burgheză cu dor de parvenire, dar şi o inteligenţă deschisă pentru ideea de progres, o bonjouristă” – George Călinescu.
Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să „măcinăm” câte ceva, în căutare de povești faine. Astăzi, vă voi relata doar câteva gânduri în câteva rânduri despre moravurile unei epoci întruchipate în piesele lui Vasile Alecsandri, cu precădere în „seria” sa de piese despre „Cucoana Chirița”, cea mai snoabă dintre „cocoanele” semidocte ale epocii sale…Mai deunăzi, „defilam” cu ajutorul telecomenzii televizorului pe mai multe posturi din „oferta” bogată (și de multe ori fadă) a „provider”-ului de cablu și m-am oprit la un post TV ce (re) transmite filme românești mai vechi sau relativ mai noi și am dat „taman” peste filmul „Cucoana Chirița” în regia lui Mircea Drăgan, din anul 1986, cu premiera avută un an mai târziu, o adaptare după piesele lui Vasile Alecsandri, cu accent pe „Chirița în provincie”. Filmul are o distribuție de excepție și vă rog să-mi permiteți să vă reamintesc câteva nume din această distribuție în care au strălucit, pe lângă magnifica „Chiriță” Draga Olteanu-Matei următorii: Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Ștefan Tapalagă, Cezara Dafinescu, Cornel Constantiniu, Dorin Anastasiu, Rodica Popescu Bitănescu, Dionisie Vitcu, Adrian Păduraru, Jean Constantin, Iurie Darie,Teofil Vâlcu, Marian Hudac, Dumitru Rucăreanu, Cornel Vulpe, Florin F. Piersic și mulți, mulți alții…Scenariul a fost relizat de Draga Olteanu-Matei, într-o adaptare după Vasile Alecsandri. Muzica filmului este reprezentată de transcripţii libere după Al. Flechtenmacher.
Sincer, m-am delectat cu această adevărată frescă a societății de la jumătatea secolului al XIX-lea, atât de bine zugrăvită de Alecsandri și atât de bine transpusă în această peliculă și, implicit, mi-am adus aminte ce mare dramaturg, pe lângă multe altele, a fost Vasile Alecsandri. În opinia mea, cel mai mare „zugrav” de „fresce sociale” a fost și va rămâne nenea Iancu Caragiale, dar mai avem destui alții care-i stau aproape și-i „suflă-n ceafă”. Dacă nenea Iancu Caragiale este cunoscut ca fiind un mare (şi atât de actual) dramaturg de-al nostru, atunci Vasile Alecsandri este primul, în accepțiunea modernă, este cel care a pus, cu adevărat, fundamentul teatrului şi literaturii dramatice românești. Tocmai de aceea, seria de piese de teatru al căror personaj principal este „Cucoana Chiriţa”, critică societatea şi moravurile ei, așa cum știm, dar dacă ar fi să ne referim doar la această cucoană „bonjuristă” cu „fasoane și hachițe”, ar trebui să fim obiectivi şi să ne gândim că n-a fost și nu este un personaj eminamente facil. Dimpotrivă! Oricum am judeca acest personaj, acesta are un farmec nemuritor, de „drum lung”, ce transcende vremurile în care acesta a fost creat. Și-n care se regăsesc mulți trăitori ai prezentului! Personajul Chiriţa a fost preluat de la Alecsandri, realizându-se adaptări și de către alți autori. Astfel, marele Tudor Muşatescu a scris o piesă nouă, „Coana Chiriţa”, în care a inclus diverse fragmente ori scene reinterpretate din piesele lui Vasile Alecsandri, iar compozitorul Alexandru Flechtenmacher a reluat textele lui Alecsandri şi le-a ilustrat muzical, în două vodeviluri de succes în epoca sa.
Trebuie remarcat faptul că o parte consistentă din interpretările care au rămas de pomină de-a lungul timpului sunt travesti-urile realizate de mari artişti cum au fosti: Miluţă Gheorghiu, Marcel Anghelescu ori Ion Flinteşteanu. Mai aproape de timpurile noastre, personajul Coana Chiriţa a fost interpretat de mari nume feminine ale teatrului românesc şi Chiriţa a fost jucată cu succese mai lungi perioade de timp, măsurate în multe decenii la rând. De exemplu, apropo de longevitatea unor interprete pe acest rol, Draga Olteanu-Matei a luat contact cu acestă eroină fascinantă pe vremea când era studentă în anul al treilea de IATC, la clasa de actorie a lui Moni Ghelerter. Ulterior, ca actriţă în plină putere creatoare, a jucat rolul Chiriţei și în piesa scrisă de Tudor Muşatescu, pe lângă personajul original al lui Alecsandri, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. La fel, o altă mare „Chiriță” a fost Tamara Buciuceanu, cea care a jucat acest rol pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. La Iași, a jucat-o și Draga Olteanu-Matei.
O altă mare actriță a teatrului românesc, Stela Popescu, a jucat şi ea rolul Chiriţei cu un succes deosebit. Cât despre filmul despre care vorbeam în deschiderea acestor rânduri, chiar Draga Olteanu-Matei a fost artista care a avut ideea ca povestea Coanei Chirița să fie ecranizată într-un film dedicat acestui personaj. Ca să exemplificăm munca deosebită a echipei de realizare a filmului, Draga Olteanu-Matei a muncit vreme de circa cinci ani pentru definitivarea scenariului, cu respectarea riguroasă a versurilor şi cântecelor comice originale ale lui Vasile Alecsandri. Premiera filmului „Coana Chiriţa” a avut loc în 1987, la Cinematograful „Patria”. Filmul a rulat şi peste ocean, pe marile ecrane din SUA. După aceasta, filmul „Chiriţa în Iaşi”, tot în regia lui Mircea Drăgan, a avut premiera în 1988 şi a fost o adaptare cinematografică „amalgamată” a pieselor „Chiriţa în Iaşi”, „Iaşii în carnaval”, „Sandu Napoială”, „Ultra retrogradul”, „Clevetici” şi „Ultra demagogul” de Vasile Alecsandri. Pe scurt, narativul filmului este „cantonat” pe ideea că Cucoana Chiriţa, împreună cu cei trei copii ai săi, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă, se îndreaptă spre Iaşi, pentru a găsi soţi potriviţi pentru cele două fete. Din distribuţie fac parte aceiaşi actori ca şi în „Cucoana Chiriţa”, adică Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Ileana Stana-Ionescu, Ştefan Tapalagă și mulți alții din cea enumerată anterior.
Cred că e cazul, pentru cine n-a citit, auzit ori văzut vreo interpretare a personajului Chirița să prezint, pe scurt, personajul. Ca o scurtă descriere, Coana Chiriţa (adicătelea „madam” Chiriţa Bârzoi) era soața lui Grigore Bârzoi, devenit „ditamai” ispravnicul, şi mamă a trei copii, pe numele lor Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă. Coana Chiriţa este, în fapt, o moşiereasă de la ţară, plină de „fasoane”, incultă şi lipsită de bune maniere, care doreşte să pară ceea ce „nu prea” este, adică o aristocrată educată şi elegantă, dând, de fapt, mereu „cu oiștea”-n ridicol. În accepțiunea sa, are preocupări mondene, se îmbracă „de la Paris” şi se dă drept vorbitoare de limbă franceză (franceza de „furculission”, firește), limbă pe care o stâlceşte constant, rezultând un comic de limbaj aparte. Ne amintește azi și de „sindromul Răducioiu”, pentru cine-și mai aduce aminte, al românilor ce-și uită repede limba maternă, sclifosindu-se cu accent caraghios străin! Personajul Coana Chiriţa, fiind unul grotesc și exploziv, deopotrivă, dornic de a ieși „în frunte” cu orice preț, fiind, totodată, o fire meschină și răzbunătoare, a rezumat, în existența sa de personaj emblematic, tot ce era strâmb și nepotrivit în societatea „mioritică” de la jumătatea secolului al XIX-lea. Și nu numai, ca să fim cinstiți, că și azi e plin de Chirițe și Chirițoi pe plaiurile mioritice! Personajul Chiriţa a fost favoritul publicului de pe multe scene multe decenii la rând, piesele cu acest personaj „pe afiș” fiind montate pe majoritatea scenelor „mari” ale teatrului românesc. Coana Chiriţa a „punctat” și peste hotare, fiind jucată, în diverse interpretări și montări și pe scene din Bratislava, Praga, Paris, Berlin, Dortmund, Moscova, Belgrad ori Budapesta. Peste tot a avut un succes remarcabil și a fost răsplătită cu aplauzele meritate.
Ce ar fi bine de știut de către tot românul este că această Coană Chiriţă, descrisă de Alecsandri drept întruchiparea snobismului, parvenitismului, inculturii şi a infatuării, a existat în „cruda” realitate de zi cu zi. De fapt, a fost un episod chiar autobiografic al vieții lui Alecsandri, care s-a inspirat din experienţele personale, fiind, realmente, umilit în casa adevăratei „Chiriţoaia” pentru simplul fapt că, în opinia „sursei” reale a personajului, acesta nu era decât un „pierde vară“ care „țintea” la mâna unei fiice de-ale sale. Concret, Chiriţa Bârzoi, numele „dramatic” al Coanei Chiriţa, a existat în realitate. Unii spun că s-ar părea că adevărata Chiriţoaie era relativ diferită faţă de personajul „zugrăvit” de Alecsandri, dar, cică, ar fi fost descrisă-n tonuri dure de ridicol în mod intenţionat, ca o răzbunare a lui faţă de snobismul și modalitatea în care ar fi refuzat să-i dea mâna fiicei sale, fiind, în opinia acesteia, un „simplu” scriitor, un „fluieră vânt” oarecare. Pe de altă parte, alte surse spun că acest personaj este ilustrarea fidelă a celui real. Scriitorul Constantin Gane (n.1885-d.1962) cunoştea povestea adevăratei Coana Chiriţa de la mama sa, adică strănepoata celei care l-a inspirat pe Alecsandri. Potrivit lui Constantin Gane, Chiriţa a fost inspirată de cea numită Anastasia Greceanu, soţia vornicului Gheorghe Greceanu, care avea casă la Fălticeni, iar conacul moşiei sale îl avea la Vadul Glodului. Tot acesta spune că în casa lui Gheorghe Greceanu de la Fălticeni se dădeau baluri şi petreceri la care participau boierii dimprejur ori mai de departe. Și se zice că, la o astfel de petrecere, ar fi luat parte şi Alecsandri alături de alți boieri burlaci, dornici de aventuri galante şi eventuală distracție de „bon ton”.
Și așa se face că Alecsandri ar fi cerut-o în căsătorie pe una dintre fiicele Anastasiei Greceanu, pe cea numită Canano, dar ar fi fost refuzat categoric, într-un mod aproape jignitor, fiind considerat un „coate goale”, un „pierde vară” şi un „scriitoraş” oarecare. Ca urmare și drept răzbunare pentru umilinţa suferită la refuzul primit, el a scris ulterior piesele de teatru care o aveau ca eroină principală pe Coana Chiriţa. Reproduc, în continuare, însemnările lui Constantin Gane făcute pe spatele unei fotografii relevante din amintirile familiale: „Anastasia Greceanu, născută Balş, răsbunica mea după mamă, îngropată în biserica de la Valea Glodului (Şomuz în Suceava). E coana Chiriţa a lui Alecsandri. Se zice că acesta a venit la Pârăul Glodului şi fiind rău primit a scris acele piese de teatru spre a se răzbuna. Numirile din piesă corespund cu ale copiilor ei: Guliţă = Georges Greceanu, tatăl lui tante Helene Mavrodi, Calipsiţa = Canano, mama tantei Elleonora, Aristiţa =(nu se poate citi)”.
Tocmai pentru că povestea este savuroasă, vă las s-o „gustați” în scrierea lui Eugen Șendrea în a sa carte „Istoria pe placul tuturor”, ediția a doua, apărută în anul 2011 la Editura Vicovia. Povestea este faină așa că eu zic că merită să mai adăstați aici câteva minute: „Ajuns „cam tomnatic”, întrebat direct sau indirect de ce nu se însoară, Alecsandri îşi caută jumătatea. Aude că la Valea Glodului, în ţinutul Sucevei, Anastasia Greceanu avea două fete de măritat: Calipsiţa şi Aristiţa. Îşi pune „cilindrul” peste chelie şi se aruncă în rădvan. Are emoţii? Desigur. Tot drumul s–a gândit în fel şi chip la întâlnirea ce va urma: „Sunt frumoase ori urâte?… Dacă-s prea urâte, ce fac? Să le dedic o poezie? Cum voi face să aleg pe una, dar fără să supăr pe cealaltă?…” Nu s–a gândit nicio clipă însă la atitudinea Anastasiei Greceanu, mama fetelor. Şi iată, rădvanul intrând pe sub poarta conacului. Vizitiul struneşte caii. Alecsandri coboară, îşi îndreaptă spatele, apucă bastonul în mâna dreaptă şi porneşte spre treptele de lemn, unde îl aşteptă Aristiţa şi Calipsiţa. Salută ceremonios cele două fete, ridicând pălăria şi dezvelindu–şi chelia. Prin lornion, mama urmăreşte scena. Strâmbă din nas. Alecsandri nu e ce le trebuie…fetelor. „E cam mic de statură şi pe deasupra şi pleşuv”, îşi zise ea. Ca urmare, îl întâmpină rece. Se aşezară toţi patru la masă. O slujnică îi servi cu şerbet şi apă rece ca gheaţa. Alecsandri încercă un dialog când cu Aristiţa, când cu Calipsiţa. Soseşte şi fratele fetelor, Georges. Atmosfera e departe de a fi destinsă, cum ar fi sperat el. Georges, de la care spera să-l sprijine, mai rău îl încurcă. Pare un prostovan cu ifose. Fetele? Nici ele nu strălucesc. Sunt sclifosite, preţioase, doresc să fie ce nu sunt.
Vasile Alecsandri încercă să spargă gheaţa cu câteva glume. N-are nicio şansă. Nimeni nu zâmbeşte. Mai mult, Anastasia Greceanu nu pare deloc încântată de peţitor. Soseşte şi cafeaua. Aceeaşi atmosferă greoaie. Alecsandri simte că pierde teren. De fapt, a vorbit cam singur. În sfârşit, protocolar, spune: „O, e timpul să plec. La Iaşi sunt aşteptat de mulţime de treburi, care nu suportă amânare. Duduiță Aristiţa şi duduiță Calipsiţa, am fost onorat să vă cunosc. Speranţele mele se vor îndrepta în continuare spre minunatele dumneavoastră făpturi şi credeţi–mă că voi reveni la Valea Glodului. A fost o plăcere să–l cunosc şi pe monseur Georges. Au revoir, madame Greceano!” Se urcă grăbit în rădvan, fluturând o batistă de rămas-bun. După ce trecu de gardul moşiei, Alecsandri răsuflă uşurat: „Uf, cred că azi am avut cea mai proastă zi din viaţă. Urâtele astea se cred mai frumoase decât Afrodita, iar Georges ăsta e un adevărat Guliţă. Capac la toate e madame Greceanu, acră şi insuportabilă. E o Chiriţoaie… Vizitiul râdea cu gura până la urechi. Nici lui nu-i plăcuse familia Greceanu. Ajunse la Iaşi înfuriat. A doua zi luă pana de scris. Zâmbi deodată şi se apucă să aştearnă pe hârtie „Două fete şi-o neneacă”. Citind-o, prietenul său Flechtenmacher s-a amuzat grozav. Imediat a pus cupletele pe muzică. Succesul a fost imens. Alecsandri n-a crezut nici prin vis că va încânta publicul ieşean cu păţania lui de la Valea Glodului. I se cere „continuarea”. Teatrul ieşean e luat cu asalt la „Chiriţa în Iaşi”, „Chiriţa în provincie” şi „Chiriţa în balon”. Alecsandri se răzbunase, iar Chiriţa a trecut în nemurire.
Dar el rămăsese tot burlac, împlinise 55 de ani. Se va căsători în 1870 cu tânăra Paulina Lucașievici, 35 de ani, fostă hangiţă. Iată povestea ei, pe care a aşternut-o pe hârtie Radu Rosetti: „Confortul vieţii la Mirceşti, unde primea des vizitele numeroşilor prieteni şi cunoscuţi, era deosebit de îngrijit şi de mare, graţie silinţilor femeii de condiţiune foarte umilă, din care întâmplarea făcuse soţia lui Vasile Alecsandri. Ţinând amănuntele acestei întâmplări de la o rudă aproape şi intimă a poetului, le redăm aici; doamna Maria Grigoraş (Şăptesate), o vară primară a lui Alecsandri, mi-a povestit prin anii 1880–1890 (dacă nu mă înşel) cum, întorcându-se împreună cu Alecsandri în anii 1858–1860 de la Mirceşti, unde petrecuse câteva zile, la Iaşi, călătorii s–au oprit la Târgul Frumos, la vestitul rateş ce-l ţinea Novakovski, un fost bucătar a lui Petru de Mavrogheni, pentru a lua acolo dejunul, totdeauna foarte bine gătit de acest meşter în arta culinară. După dejun, pe când se înhămau caii la trăsură spre a pleca înainte, Alecsandri, care hoinărea prin rateş, veni spre vară–sa care îl aştepta şi–i zise pe franţuzeşte: – Mario, Novakovski are aici o slujnică drăguţă… Tare îmi vine s-o fur când m–oi întoarce şi s–o duc la Mirceşti. Doamna Grigoraş crezu că acest proiect al poetului alcătuia numai o glumă, dar, după câteva luni, mergând iar la Mirceşti, văzu acolo pe o tânără servitoare, destul de plăcută, bine îmbrăcată, despre care văru–său îi zise că este aceea pe care o văzuse la Târgul Frumos, la Novakovski, pe care a adus–o ca să–i îngrijească de casă şi de care este foarte mulţumit, îi mai spuse că se numeşte Paulina şi este poloneză. Şi Paulina nu numai că a rămas până la moarte în casa lui Vasile Alecsandri, dar născându–i după doi sau trei ani o fată, bucăţică ruptă dintr–însul, prin îngrijirea trebuinţelor sale materiale, făcându-i-se indispensabilă, a luat–o de soţie. Iar după ce a început să îmbătrânească, o lua cu dânsul în toate deplasările lui, astfel că fostei servitoare care altădată spăla scândurile în rateşul lui Novakovski i-a fost dat să fie împreună cu bărbatul ei, musafir al regelui Carol şi al reginei Elisabeta la Peleş, şi să facă parte din corpul diplomatic din Paris”.
Cred că, dac-ați avut răbdare să citiți până aici, poate veți dori, dacă n-ați făcut-o până acum, să mergeți, când veți avea ocazia, la o piesă montată cu acest personaj „pe afiș”. Ori să vizionați filmele cu Chirița…E simplu, le găsiți oricând pe YouTube și nu vă vor costa decât un timp petrecut în compania unei interpretări de pomină! Vizionări plăcute s-aveți! Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel,„Dicţionarul scriitorilor români”, vol. I. Bucureşti, 1995
https://www.cinemagia.ro/filme/cucoana-chirita-coana-chirita-4816/
https://www.scribd.com/document/357013931/Cine-a-Fost-de-Fapt-Coana-Chiri%C5%A3a
https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/cine-a-fost-de-fapt-coana-chirita-mosiereasa-1608534.html
https://www.cinemaraton.ro/cucoana-chirita/
https://identitatea.ro/vasile-alecsandri-viata-si-opera/
http://www.tvr.ro/comedii_25482.html#view
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/cucoana-chirita-a-fost-difuzata-si-in-america-72571.html
https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/1183071
https://www.tnb.ro/ro/coana-chirita
https://www.nationaltv.ro/filme-artistice/cucoana-chirita
https://www.vasilealecsandri.eu/opere/teatru/chirita_in_provincie/actul_1_scena01.html#.Y3pooHZBxPY
