Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui minor, în vârstă de 16 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în data de 07 iunie 2021, o persoană necunoscută, de sex masculin, însotiță de alte două persoane tot de sex masculin, ar fi deposedat, prin violență, o femeie în vârstă de 86 de ani, de bunuri de valoare pe care aceasta le avea asupra sa.

In cursul zilei de 20 iulie 2021, poliţiştii bârlădeni i-au identificat pe cei 3 minori, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani. Unul din aceștia a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore;
acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea luării măsurii arestării preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
21/07/2021 IPJ Vaslui
Jurnal FM 