Ministrul Nicolae Moga a demisionat, după tragedia din Caracal
#Postat de Manuela Ursache on iulie 30, 2019
Ministrul Nicolae Moga a demisionat, după tragedia din Caracal
Marți, ministrul Nicolae Moga și-a anunțat demisia de la Interne iar decizia a fost luată în contextul evenimentelor petrecute la Caracal.

foto: Senat.ro
,,Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituții în urma activității deficitare a unor angajați ai săi care au fost destituiți sau urmează să fie sancționați. Retragerea din această activitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister”, a declarat Nicolae Moga.
Nicolae Moga este un politician român, ales ca senator de Constanța în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat și funcția de vice-președinte al Senatului în Biroul Permanent.
Începând cu data de 24 iulie 2019 a fost numit Ministru de Interne, înlocuind-o pe Carmen Dan în guvernul condus de Viorica Dăncilă.
Nicolae Moga a fost cursant, între 1973 şi 1977, al Facultăţii de Energetică, Specializarea Centrale Termoelectrice din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, a făcut studii studii postuniversitare de management şi finanţare Locală, între 2002-2004, la Universitatea Ecologică Bucureşti, între 2002 şi 2006, a făcut Facultatea de Drept şi Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, iar în 2011 a absolvit Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
Sursa: Digi 24
Jurnal FM 