Ministrul de Externe spaniol, Arancha González Laya, în vizită oficială la București. Urmează să se întâlnească cu președintele, premierul și omologul român
#Postat de Carmen Vintu on februarie 3, 2021
Potrivit Ministerului de Externe, vizita marchează și pregătirile pentru prima reuniune comună a celor două guverne, planificată în acest an.

Începând cu ora 10.00, Arancha González Laya se va întâlni cu premierul Florin Cîțu, iar mai apoi va avea o întrevedere cu omologul român, ministrul Bogdan Aurescu, la inițiativa căruia are loc vizita. Cei doi miniştri vor aborda o serie de teme de actualitate de interes comun de pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională.
„ Convorbirile celor doi șefi ai diplomațiilor vor evidenția relevanța deosebită și substanța Parteneriatului Strategic dintre România și Spania, precum și importanța numeroasei comunități de români din Spania, care este foarte bine integrată în societatea statului gazdă”, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
Jurnal FM 