Mihai Moșandrei, poet și eseist român

Mihai Moșandrei s-a născut la 29 ianuarie 1896, la București, într-o familie cultivată: tatăl său era inginer silvic, cu studii în Franța, iar mama provenea din Câmpulung Muscel. Din cauza unei sănătăți fragile, urmează cursurile primare în particular, la Pitești, și se înscrie mai târziu la Liceul „Sf. Sava” din Capitală, susținând bacalaureatul la Liceul „Gheorghe Lazăr”.

Sursa foto: AI Generated

Sursa foto: https://www.poezie.ro/images/users/035505-m.jpg

În timpul Primului Război Mondial se înrolează voluntar într-un regiment de artilerie, fiind ulterior decorat cu Crucea de Război. La școala militară preparatorie din Botoșani îi are colegi pe Dan Barbilian (Ion Barbu), Mihai Ralea, Tudor Vianu și Ionel Teodoreanu. După război își finalizează studiile juridice, obținând licența în Drept la București (1921), iar mai târziu doctoratul la Paris, unde urmează și studii în științe politice și economice.

Revenit în țară, frecventează cenaclul „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu, și se afirmă în viața literară interbelică. A debutat editorial cu volumul de poezie „Păuni” (1929), urmat de numeroase volume de versuri, eseuri și proză lirică, printre care Găteala ploilor, Singurătăți, Ofrandă muzelor, Lysimach, Plecarea rândunelelor, Alt cer și Depărtata amintire. A colaborat cu cele mai importante reviste literare ale vremii: Viața Românească, Convorbiri literare, Revista Fundațiilor Regale, Ramuri, Sburătorul și altele.

După al Doilea Război Mondial, din cauza pozițiilor sale anticomuniste, a fost exclus temporar din Barou și din Uniunea Scriitorilor. S-a stabilit la Câmpulung Muscel, unde a profesat ca avocat și unde și-a petrecut ultimii ani de viață.

Mihai Moșandrei a murit în 1993 (după alte surse, 1994), la Câmpulung Muscel, rămânând o personalitate distinctă a poeziei și eseisticii românești din secolul XX.