Mihai Gafița, critic și istoric literar român

Mihai Gafița (n. 21 octombrie 1923, comuna Baia, județul Baia – d. 4 martie 1977, București) a fost un critic și istoric literar român, editor și profesor, cunoscut pentru activitatea sa intensă în domeniul literaturii române și pentru influența sa asupra operei unor scriitori consacrați, precum Cezar Petrescu.

S-a născut într-o familie modestă, fiul funcționarului Vasile Gafița și al Anei (n. Țărănița), primind la naștere numele Vlad-Mihai. Era fratele mai mare al prozatorului Viniciu Gafița (1926–2005). A urmat școala primară în comuna natală (1929–1933), apoi studiile gimnaziale și liceale la Fălticeni și Botoșani. După un an la Institutul Politehnic din București, secția electromecanică (1941–1942), s-a orientat către științele umaniste, absolvind în 1946 Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În 1973 și-a susținut doctoratul în filologie.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Gafița#/media/Fișier:Mihai_Gafița.png

După absolvire, a fost președinte al Uniunii Naționale a Studenților Români (1946–1948), iar ulterior profesor de matematică în Dămăroaia (1948–1950). Din 1950 a predat istoria literaturii române la Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, unde a condus și seminarul de creație. Între 1955 și 1968 a fost lector de estetică și teoria literaturii la Universitatea din București.

A fost activ și în presă: redactor și șef al secției de critică la Viața Românească (1951–1954) și Gazeta literară (1954–1956), apoi secretar al Uniunii Scriitorilor (1956–1960). În anii ’50, a dus o viață grea, împărțind un apartament cu alte familii timp de șapte ani.

În 1960 a devenit redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (viitoarea Editura pentru Literatură), unde a condus sectorul de literatură română contemporană până în 1969. Ulterior a lucrat la Editura Univers și, din 1970 până la moartea sa, a fost redactor-șef al Editurii Cartea Românească.

Ca editor, a îngrijit ediții importante din operele unor scriitori precum Duiliu Zamfirescu, Cezar Petrescu, Ioan Al. Brătescu-Voinești, Vasile Alecsandri, Anton Holban, Ion Minulescu și alții.

Mihai Gafița și-a pierdut viața în cutremurul din 4 martie 1977, împreună cu soția sa, în timp ce se aflau în vizită la scriitorii Veronica Porumbacu și Mihail Petroveanu, în blocul Continental din București, care s-a prăbușit în timpul seismului. Trupul său a fost găsit pe 9 martie, iar cel al soției nu a fost niciodată recuperat. A fost înmormântat în Cimitirul Străulești 2.

Mihai Gafița a debutat în literatură în adolescență, publicând versuri în Universul copiilor (1938). Ulterior, a fost redactor, apoi director al revistei (1942–1948), publicând sub diverse pseudonime (printre care Mihai Vlad, Mihai Dimiu, Dan A. Șoimu, Gabriela Mocanu etc.) versuri, povestiri, romane pentru copii, jocuri de cuvinte și articole.

Considera drept adevărat debut publicarea, în 1944, a unui basm în versuri în Universul copiilor și a unor articole de critică literară în revista Academia.

Critica literară și istoria literaturii au fost principalele sale domenii de activitate, culminând cu volumele Cezar Petrescu (1963) și Duiliu Zamfirescu (1969), dar și cu postumului Flautul lui Marsias (1977), considerat de Victor Felea o reflecție profundă asupra condiției scriitorului.

Mihai Gafița a avut un rol esențial (și controversat) în reformularea operei lui Cezar Petrescu, căruia i-a sugerat să-și rescrie lucrările anterioare celui de-al Doilea Război Mondial, adaptându-le la exigențele realismului socialist. A fost astfel un consilier influent, dar contestat, al scriitorului. După moartea lui Cezar Petrescu (1961), Gafița a condensat masiv manuscrisul romanului neterminat Vladim sau drumul pierdut, reducându-l la o versiune compatibilă ideologic.

Criticul Alex. Ștefănescu îl considera un „expert în doctrina estetică promovată de partid”, o figură comparabilă cu Paul Georgescu în relația sa cu Mihail Sadoveanu.

Mihai Gafița a fost fratele scriitorilor Viniciu Gafița și Diogene Gafița. A fost căsătorit cu Ioana Gafița (n. Roșca, 1926–1977), alături de care a avut doi fii: Gabriel Gafița (scriitor și diplomat) și Mihnea Gafița (traducător și istoric literar).

Scrieri

• Norocel și Smeul Smeilor (1946) – basm în versuri
• Titilică Spaima Smeilor (1947) – basm în versuri
• Cezar Petrescu (1963) – monografie
• Scriitori români contemporani. Prozatori – Poeți – Dramaturgi (1964) – în colaborare cu Tiberiu Bănulescu
• Duiliu Zamfirescu (1969) – monografie
• Fața ascunsă a lunii. Studii de istorie literară (1870–1900) (1974)
• Flautul lui Marsias (1977) – volum postum
• Studii de istorie literară (1979) – ediție îngrijită de Gabriel Gafița

Ediții îngrijite (selecție)

• Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu (1968), Baletul mecanic (1975)
• Duiliu Zamfirescu – Opere, vol. I–V (1970–1982)
• Claudia Millian – Cartea mea de aduceri aminte (1973).