Current track

Title

Artist


Meșteri populari din zece județe își dau întâlnire la Piatra-Neamț

#Postat de on august 7, 2024

Iz tradițional și nenumărate minunății create de mâinile dibace ale meșterilor populari sunt câteva dintre caracteristicile evenimentului care va avea loc în acest sfârșit de săptămână în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț. Târgul meșteșugăresc de Sfânta Maria Mare ”La casî de gospodari, avem di tăti!” este finanțat de Consiliul Județean Neamț și organizat de Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, având ca partener administrația publică locală.

Și-au anunțat participarea meșteri populari din zece județe ale țării – Neamț, Iași, Suceava, Mureș, Harghita, Botoșani, Argeș, Vâlcea, Bihor și Prahova, care vor aduce în fața publicului produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, industrie casnică – măști, țesături, cusături, împletituri, podoabe, obiecte decorative, modelaj în lut, conserve și dulciuri artizanale.

𝐷𝑢𝑝𝑎̆ 𝑓𝑒𝑠𝑡𝑖𝑣𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑝𝑢𝑠 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎, 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎, 𝑎𝑐𝑢𝑚 𝑒 𝑟𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑖 𝑝𝑢𝑛𝑒𝑚 𝑖̂𝑛 𝑒𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑐𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑎𝑐 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑛𝑒𝑝𝑟𝑒𝑡̦𝑢𝑖𝑡𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡, 𝑑𝑒 𝑔𝑢𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑎̂𝑛𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑚𝑎𝑚𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑎𝑠𝑎̆, 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑢𝑠𝑒𝑡̦𝑒𝑎 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑧𝑎𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑖̂𝑛𝑛𝑜𝑏𝑖𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑠𝑎, 𝑚𝑎𝑠𝑎, 𝑛𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑎̆𝑚 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙. 𝑆𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑎𝑡̦𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑜𝑛𝑜𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡̦𝑎 𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖 𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑧𝑒𝑐𝑒 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒! 𝑁𝑢 𝑒 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑖𝑛𝑎̆ 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎𝑛𝑡̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑏𝑎𝑡 𝑡̦𝑎𝑟𝑎 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑃𝑖𝑎𝑡𝑟𝑎-𝑁𝑒𝑎𝑚𝑡̦! 𝐹𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆𝑚 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑡𝑎̂𝑟𝑔 𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑠̦𝑢𝑔𝑎̆𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑒 𝑢𝑛 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑠̦𝑡𝑖𝑒 𝑖̂𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑖𝑛𝑖 𝑖̂𝑙 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎̆ 𝑎𝑛 𝑑𝑒 𝑎𝑛. 𝐸 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡, 𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑁𝑒𝑎𝑚𝑡̦ 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖 𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖 𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖-𝑎𝑢 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑢𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑢 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝐴𝑡𝑎̂𝑡 𝑐𝑎̂𝑡 𝑛𝑒 𝑠𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑖 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑖𝑚 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎-𝑠̦𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑟𝑖 𝑐𝑢 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑜𝑟”, a transmis conducerea Consiliului Județean Neamț printr-un comunicat de presă.

Târgul se va deschide vineri, 9 august, la ora 10. Artizanii vor putea fi găsiți în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț până duminică, 11 august, după-amiază.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *