Melchisedec Ștefănescu, episcop român, istoric, politician și membru titular al Academiei Române

Melchisedec Ștefănescu (născut Mihail Ștefănescu pe 15 februarie 1823, în Gârcina, județul Neamț – decedat pe 16 mai 1892, la Roman, Neamț) a fost un episcop, istoric, politician și membru titular al Academiei Române (din 1870).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Melchisedec_%C8%98tef%C4%83nescu#/media/Fi%C8%99ier:Melchisedec_%C8%98tef%C4%83nescu.jpg
Melchisedec Ștefănescu a fost fiul lui Petru și Ana Ștefănescu, iar părinții săi proveneau dintr-o familie de preoți din satul Gârcina. Mama sa era fiica preotului Ion Focșa din Negrești. Începe să studieze la școala din sat, iar la vârsta de 9 ani este trimis la Piatra Neamț, unde continuă studiile la școala de la Biserica Sf. Ion. Având în vedere inteligența sa și dorința de învățătură, părinții decid să-l înscrie la o școală superioară. Astfel, studiază la Seminarul de la Socola (1834-1841, 1842/43), apoi la Academia Duhovnicească din Kiev (1848-1851), unde obține titlul de „magistru în teologie și litere”. A fost învățător în Șerbești – Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848), iar între 1851-1856 revine ca profesor la același seminar. A fost, de asemenea, profesor și director la Seminarul din Huși (1856-1861).

În 1843 a fost călugărit, luând numele Melchisedec, iar în 1844 a fost hirotonit ierodiacon la Socola. A devenit ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1852) și arhimandrit (1853). În 1861, este numit locțiitor de episcop la Huși, iar în 1862 a fost hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos”. În 1864 a fost locțiitor de episcop al Eparhiei Dunării de Jos, iar în 1865 a fost numit episcop al aceleași eparhii, având reședința în Ismail. În 1879 a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.

Melchisedec Ștefănescu a fost un mare patriot, susținând unirea Principatelor Române și fiind ales membru al Divanului Ad-Hoc în 1857. A sprijinit reformele lui Al. I. Cuza și a participat activ la Războiul de Independență, fiind și ministru al Cultelor în 1860. A fost membru al Senatului României și a avut o misiune politică în Rusia în 1868. Ca precursor al ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn în 1875.

În calitate de membru al Sf. Sinod, Melchisedec Ștefănescu a lucrat pentru promovarea vieții bisericești, îmbunătățirea statutului material al clerului și recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. A trimis tineri la studii în Rusia și a creat, prin testament, o fundație pentru burse de studii la Academia Duhovnicească din Kiev. De asemenea, biblioteca sa și colecția numismatică au fost donate Academiei Române.

În domeniul educațional, Melchisedec Ștefănescu a publicat numeroase manuale didactice, prelucrate în mare parte după modele rusești. A fost și un important istoric, publicând documente slavone, inscripții, monografii de eparhii și biografii ale unor ierarhi. În 1870, a fost ales membru al Academiei Române și a contribuit cu lucrări istorice și teologice.

Unul dintre cele mai importante realizări ale sale a fost realizarea unirii dintre cele două biserici din Moldova și Țara Românească, în 1865, când s-a ținut primul Sinod General al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a fost implicat în realizarea Legii Organice din 1872, care a reglementat organizarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe prin Actul Sinodal din 1885.

Fundația Melchisedec, înființată conform testamentului său în 1892, se află în municipiul Roman și include clădiri precum Școala de Cântăreți Bisericești, Grădinița și Centrul social-multifuncțional. Aceasta a fost desființată în perioada regimului totalitar, dar și-a reluat activitatea după 1989, oferind diverse programe pentru persoanele defavorizate. Fundația are și o filială în Bacău.

Manuale publicate

• Manual de Liturgică (1853)
• Manual de tipic (1854)
• Teologia dogmatică a Bisericii Ortodoxe catolice de Răsărit (1855)
• Scurtă introducere în cursul științelor teologice (1846)
• Catehismul ortodox (1857)
• Introducere în sfințitele cărți ale Vechiului și Noului Testament (1860)
• Teologia Pastorală (1862)

Lucrări

• Cronica Hușilor și a Episcopiei cu asemenea numire (1869)
• Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman (1874-1875)
• Lipovenismul, adică schismaticii și ereticii rusești (1871)
• Relațiuni istorice despre țările române din epoca de la finele veacului al XVI-lea și începutul celui de al XVII-lea (1882)
• Papismul și starea actuală a Bisericii Ortodoxe din Regatul României (1883).

Sursa: https://ro.orthodoxwiki.org/Melchisedec_%C8%98tef%C4%83nescu