Jurnal FM 
„Mașina Timpului”. Pierderea „Domnului Tudor”…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 29, 2024
Motto: „Până nu vine iarna, primăvară nu se face” – Tudor Vladimirescu
Pierderea „Domnului Tudor”…
Astăzi, vă voi „transporta” cu „Mașina Timpului” tot într-o zi de mai, cu mai mult de două secole în urmă. Astfel, vă propun să ne amintim că într-un sfârșit de lună mai, pe stil vechi, mai concret la 27 mai1821 (sau 8 iunie pe stil nou), trecea în altă lume cel care a fost un simbol al redeșteptării naționale la începutul secolului al XIX-lea. Concret, la această dată, prin trădarea căpitanilor săi, aflaţi în slujba eteriştilor, Tudor Vladimirescu, organizatorul şi conducătorul Revoluţiei de la 1821 din Muntenia, a fost ucis lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul eteriștilor. Pe scurt, mișcarea lui Tudor Vladimirescu a ținut din ianuarie până la final de mai, atunci când liderul revoluționarilor a fost ucis mișelește, ciopârțit și aruncat în fântână. O crimă demnă de dușmani, nu de cei care se declaraseră prieteni și aliați! Vă propun o foarte scurtă trecere în revistă a cauzelor precipitării unei acțiuni care se anunța de amploare și de durată. Tudor Vladimirescu a fost una dintre figurile tragice ale istoriei naţionale. Importanţa revoluţiei conduse de el în urmă cu peste două secole a fost una incontestabilă, chiar dacă au existat numeroase manipulări ale tendinţelor şi resorturilor acesteia în perioada comunistă. Este sigur faptul că revoluţia de la 1821 a reprezentat un veritabil cutremur socio-politic care a reaşezat o parte dintre straturile societăţii autohtone, cu această ocazie dispărând domniile fanariote, dar s-au şi „pus în brazdă” ideile care au rodit ceva mai târziu, în anul revoluţionar 1848 şi mai ales la 1877-1878, când România obținea independenţa faţă de Imperiul Otoman. Merită să ne amintim că anul 1821 este plasat în plin „Concert European”, iar acest concept a apărut, practic, după trecerea ecoului războaielor napoleoniene. Ca atare, Marile Puteri doreau menținerea situației existente prin înăbușirea oricăror tentative de clătinare a sistemului politic și consultarea permanentă în chestiuni de politică externă. Termenul de „Concert European” sau „Sistemul de la Viena” venea de la asemănarea, destul de vagă, cu o orchestră în care niciun instrument nu cântă mai tare ca altul pentru a se asigura armonia concertului. Chestie de interpretare! Semantică, nu muzicală, firește! Trebuie amintit, în acest context, faptul că statele care au inițiat acest proiect erau: Prusia, Austria și Rusia, puteri care țineau sub stăpânirea ori influența lor popoare (adică Austria și Rusia) sau formațiuni politice (mai ales Prusia, în cadrul Confederației Germane). Revenind pe meleaguri est-europene, în ianuarie 1821 în zona Balcanilor izbucnea o răscoală a popoarelor asuprite de otomani, iar lideri erau pe de o parte, Tudor Vladimirescu, căpitan de panduri și locotenent în armata rusă decorat cu ordinul „Sfântul Vladimir clasa a III-a” ca urmare a meritelor din războiul ruso-turc (1806-1812), iar pe de altă parte Alexandru Ipsilanti, general în armata țaristă, șeful recunoscut al Eteriei („Societatea prietenilor”) organizație ce viza eliberarea Balcanilor, de fapt a Greciei, de sub stăpânirea otomană.
Pierderea „Domnului Tudor”…
Interesant era faptul că peste tot pe unde umbla, acest Alexandru Ipsilanti promitea că, după izbucnirea răscoalei, armata rusă va veni în ajutor pentru izbăvirea de otomani. Evenimentele ulterioare au dovedit că nu a fost deloc așa…Aflat fiind la Congresul de la Laybach (adică Ljubljana de azi, pe atunci parte din Austria) țarul Alexandru I, la presiunile celorlalți lideri europeni, condamnă la data de 17 martie 1821 această „aventură”. De ce? Pentru simplul fapt că Marile Puteri erau conștiente că o astfel de mișcare era favorabilă Rusiei și nu puteau permite sporirea puterii imperiului țarist. Drept consecință a acestei „condamnări” de către țar, jurnalul oficial austriac anunța imediat că Ipsilanti, șeful Eteriei „va fi scos din serviciul armatei Rusiei” și „i se face cunoscut că majestatea sa împăratul dezaprobă în chip formal întreprinderea sa și că nu se va putea aștepta niciodată la vreun ajutor din partea Rusiei”. În ceea ce-l privește pe Tudor din Vladimiri, dezavuarea avusese loc ceva mai devreme, în februarie, printr-un mesaj adresat de consulul general rus din București. Mai mult decât atât, lui Tudor i s-a retras ordinul ostășesc primit din partea țarului. Văzând „lepădarea” țaristă, Tudor Vladimirescu, om cu un simț politic destul de ascuțit, și-a dat seama că mișcarea în forma ei de atunci nu avea cum să reușească fără un sprijin solid. Aceata pornise inițial ca o revoltă a oprimaților împotriva marilor căpetenii „bisericești” și „politicești” și era de așteptat ca acest conflict să fi căpătat aspectul unui război civil, fapt care ar fi oferit Porții Otomane un motiv mai mult decât suficient de intervenție directă în înăbușirea acestuia.
Pierderea „Domnului Tudor”…
Din pricina acestor condiții, la data de 23 martie 1821, Tudor ajunge la o înțelegere cu elementele progresiste ale conducerii Valahiei prin care el le garanta integritatea personală și a averii în timp ce vremelnica stăpânire a țării înțelegea scopul pozitiv al acțiunii lui Tudor și trecea la susținerea activă a ei. La acest moment al al mișcării lui Tudor, s-a produs o ruptură între Tudor și oamenii săi care nu au înțeles utilitatea compromisului. Ei nu au înțeles momentul din punct de vedere politic. Adiacent, Tudor văzuse deja că Eteria nu era o forță militară și politică pe care se putea baza prea mult. Mai ales că era de notorietate faptul că peste tot prin Moldova pe unde umblaseră în drumul lor spre sud, „patrioții” eteriști greci făcuseră jafuri mai mari ca pe vremea fanarioților. Bașca faptul că acele jafuri nu i-au îndestulat suficient, iar când au ajuns în București au cerut unei vistierii sărace vreo două milioane de galbeni pentru întreținerea armatei lor „eliberatoare”. Mai mult decât atât, pe aceștia nu îi interesa soarta românilor ci doar voiau să-i utilizeze în luota împotriva turcilor pentru a obține independența Greciei. Astăzi, noi știm că, pe tot parcursul secolului al XIX-lea, puterea otomană a scăzut cu fiecare an și cu toate acestea nici la 1848 și nici la 1859 nu s-a putut scutura jugul turcesc, cu atât mai puțin nu se putea face atunci la 1821. Inițial, în toate proclamațiile date, Tudor Vladimirescu insistase că nu se ridicase împotriva Porții Otomane, tocmai pentru a contracara intervenția expresă a acesteia. Merită să ne amintim, în acest context că, pe când se fortifica la Cotroceni, Tudor a primit de la pașa de Giurgiu „o scrisoare particulară, cu asigurarea că sultanul e dispus a dezrădăcina abuzurile din Țara Românească și a lua în seamă dreptele sale cereri”. De asemenea, trimisul pașei comunicase în același timp, în secret, lui Tudor „că turcii nădăjduiesc în credința și cooperarea lui pentru alungarea lui Ipsilanti din Țara Românească”. „Divide et impera funcționa” dintotdeauna! Mai ales la otomani!
Și mai spunea acel trimis către Tudor că, dacă-i ajută în acest scop cu credință, „sultanul îl va face chiar domn peste Principat”. Firește, Tudor, văzând obiectivele mișcării sale revoluționare atinse, a răspuns favorabil. În același timp, a continuat totuși lucrările de fortificație pentru a continua să trateze „cu armele la îndemână”. Din nefericire, corespondența îi este interceptată de către eteriști și de aici încolo lucrurile au urmat un curs care a culminat cu pierzania lui Tudor Vladimirescu. De asemenea, eteriștii greci au știut să se folosească de un defect recunoscut de-al lui Tudor. Un apropiat de-al său, M. Cioranu, de fapt chiar aghiotant al lui Vladimirescu, dezvăluia că: „Trebuie să spunem adevărul: Tudor era un om sever și de multe ori și la mai multe împrejurări foarte crud”. Astfel, era știut faptul că Tudor Vladimirescu dorea menținerea ordinii în rândul oștii sale și a integrității propietăților locuitorilor țării, netolerând jafurile și insubordonarea. În acest context, este notoriu faptul că, la Bolintin Vale, Tudor Vladimirescu a omorât „chiar cu mâna lui” doi flăcăi panduri de douăzeci de ani pentru că furaseră de la o casă de țărani două valuri de pânză. De asemenea, de la Bolintin până la Găești, pe o distanță de doar 60 de kilometri, el a mai ordonat a fi uciși pentru astfel de furtișaguri „cu ștreang și cu glonțul, douăzeci și doi de panduri în vârsta tinereții, bravi și făcuți pentru război” Totodată, la Cîrniciov a mai spânzurat doi panduri. Bravi oșteni, dar și tâlhari! Toate aceste acțiuni imperios necesare reinstaurării ordinii și disciplinei au dus, în cele din urmă, la „nemulțumire și la desăvârșită dipserație și ură împotrivă-i”. Definitorie asupra situației respective este o întâmplare petrecută înainte de dislocarea în tabăra de la Golești. Aici, Tudor a cerut căpitanilor săi promisiunea că vor răspunde cu viața lor pentru neorânduielile care se vor produce în companiile subordonate lor. Toți căpitanii au dat promisiunea cerută, în afară de patru dintre aceștia. Aceștia au răspuns că Tudor n-are nevoie de înscrisul lor, deoarece îi omoară „în toate clipele fără niciun înscris”. La această replică, „Tudor a tăcut și, pornind de acolo s-a apropiat de satul Golești” unde s-a răzbunat dur și nemilos. Trei dintre căpitani au scăpat, adică doi au fugit și unul a fost cruțat la insistențele pandurilor. Al patrulea, Ioan Urdăreanu a fost însă spânzurat. Profitând de aceste fapte, în contextul în care-l doreau pierdut pe Tudor, eteristul Hagi Prodan obținea de la căpitanii lui Tudor un document în care aceștia declarau că nu-l mai vor pe Tudor drept comandant al lor.
A doua zi, în ziua de 21 mai, ieșind în fața taberei, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Simțind că nu e totul în regulă, el a decis ca trupul lui Ioan Urdăreanu să fie dat jos și îngropat cu onoruri militare în biserică. Dar, cu relativ puțin timp înainte de terminarea ceremoniei funerare, au sosit eteriștii. Cu scrisorile către turci în mână, aceștia l-au acuzat de trădare. Domnul Tudor le-a răspuns că va da socoteală pentru acțiunile sale doar în fața celor care sunt în drept să o facă. Mai apoi, eteristul Iordache Olimpiotul i-a întrebat apoi pe panduri dacă îl vor în continuare căpitan pe slugerul Tudor sau pe Macedonski sau Hagi Prodan. „Cronica” ne spune mai apoi: „Căpitanii și pandurii, proști și supărați pe nechibzuita asprime a lui Tudor, au început să strige toți într-o glăsuire: Ba pe gospodar Macedonski și pe gospodar Hagi Prodan! Iar pe slugerul Tudor nu-l mai voim! Atunci căpitan Iordache, intrând la Tudor, i-a cerut armele.Tudor, văzându-se părăsit chiar de ai săi, a dat armele”. Prizonierul Tudor este dus la Pitești în casa lui Iancu Mavrodol, iar acolo, același „cronicar” M. Cioranu spunea că l-a zărit într-o cameră pe Tudor șezând pe un pat, sub paza lui Ghencea, în timp ce Iordache se plimba prin cameră. Același Cioranu afirmă că Tudor a spus: „Și ce vreți de la un om pe care, după vicleniile ce ați urmat, ați întors chiar oștirea lui de l-au dat în mâinile voastre, voi, oameni fără căpătâi și cu totul străini de această țară? Gândiți-vă singuri printr-aceasta la ce căpătâi o să ieșiți? Vreți să mă omorâți? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele m-am îmbrăcat în cămașa morții. Turcii sunt în țară, dar nu sunteți în stare și nu veți fi niciodată a vă bate cu dânșii cu ispravă”. Mai apoi, în ziua de 23 mai, dimineața, Tudor Vladimirescu este dus la Târgoviște, într-o căruță de poștă, cu un arnăut înarmat la spate și alte trei sau cinci căruțe de arnăuți în urmă. În Târgoviște, Tudor a intrat pe un cal schilod, iar Tudor avea picioarele legate sub burta calului. Aici este închis la vechea Mitropolie și predat lui Vasile Caravia, un bețivan, supranumit „monstrul de la Galați” deoarece în acel port măcelărise fără temei o mulțime de locuitori turci, care nu aveau vreo implicare în sistemul represiv otoman. Vasile Caraiva, viitor cârciumar în Grecia, l-a torturat pe Tudor pentru a afla unde sunt banii pe care era bănuit că îi ascundea, aceasta fiind o presupunere falsă. Ivan Liprandi, un memorialist rus, scria despre acest moment al istoriei că: „A supus pe Tudor la tot felul de chinuri, numai pentru a afla unde a ascuns banii, căci credea că are sume mari de bani pentru cumpărarea de arme și muniție pentru panduri, iar descoperirea lor interesa pe toți, mai mult decât acțiunile lui Tudor”.
În loc de a-l preda divanurilor țării, așa cum se angajaseră, eteriștii au făcut un tribunal din niște boieri care se intitulau „pământeni”. Acest „instrument judiciar” nu avea cum să aibă vreo legitimitate din moment ce din el făcea parte, printre alți „pământeni onești”, și Geartoglu, un grec cunoscut că jefuia alimente și vite de la țărani, pe care apoi le negustorea „făcându-să un nepovestit jaf de să va pomeni în viitorul veac”. „Cronica” ne mai zice că: „Dar de teamă ca pământenii să nu se răscoale și să-l libereze, Ipsilanti a poruncit lui Caraiva de l-au omorât noaptea în taină, pe malul iazului ce curge pe lângă oraș și i-au aruncat cadavrul într-un puț de lângă grădina Geartol(Geartoglu)”. Pe de altă parte, dpă mărturia unui contemporan „care a văzut cu ochii lui când l-au scos (pe Tudor) din lanțuri și l-au dat în mâna lui Vasile Caraiva”, Tudor a fost ucis la primele ore ale zilei de 27 mai. „Am auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de pușcă spre odaia lui Caraiva, ce era în fundul curții Mitropoliei, unde ședea și egumenul Chiril. A doua zi de dimineață s-a zvonit în toată curtea Mitropliei c-au împușcat pe domnu Tudor Vladimirescu și că l-ar fi azvârlit în taină într-una din umblăturile de sus (din fund) ale Mitropoliei.” Caravia l-a împușcat apoi l-au tăiat cu săbiile. După ce l-au decapitat, i-au aruncat trupul și capul într-o fântână părăsită. După altă variantă a fost străpuns cu sulițele și mai apoi aruncat în râu. Există câteva mărturii despre moartea lui Tudor Vladimirescu. Printre acestea, se află și o scrisoare a lui Nicolae Popescu (1801-1876), văr cu Tudor, grămătic și confident al episcopului de Argeș, Ilarion Gheorghiadis („Vlădica Ilarion”), care face o amplă și cutremurătoare descriere a sfârșitului lui Tudor Vladimirescu. Scrisoarea a fost dată publicității în 1992 și datează din 4 august 1872 (sursa: adevarul.ro).
În această scrisoare se spunea că: „Istoria lui Tudor, în ceea ce vă poate lămuri deocamdată, este ast feliu. Aflându-mă în Brașov, ca persoană atașată lângă episcopul Ilarion Argeșiu, au venit, după moartea lui Tudor, în Brașov, Chiriac Popescu, care ocupa pe lângă Tudor foncțiunea de galatu (adică de aghiotant), spuind episcopului și la toți chiar, că pe Tudor, din porunca lui Ipsilantu, l-au scos noapte(a) căpitanul Vasile Caravia din Mitropolia Tîrgoviști(i), unde era arestat și l-au dus, împreună cu alți arnăuți, pe iazul mori(i), unde, din porunca lui Caravia, arnăuți(i) au înfipt sulițele în spatile lui Tudor, care au căzut în brânci zicând acele cuvinte: «Hoților și tâlharilor, dacă sunteți oameni vrednici, duceți-vă și vă bateți cu turci(i) și-i scoateți din țară, dar nu cu mine, un om desarmat. Și să știți că trupurile voastre o să le mănînce cîini(i) Țări(i) Românești și păsările prin munți». După aceea Tudor a murit. Iar ei i-au aruncat trupul în puțul de lângă acest iaz care trecea pe lângă grădina lui Geartolu”. Într-un alt document, ceva mai puțin cunoscut, adică în „Memoriul lui Gheorghe Duncea din Prejna privitor la Tudor Vladimirescu”, publicat în anul 1978 de către profesoara Rada Davidescu de la Liceul Traian din Drobeta-Turnu Severin, în revista „Drobeta”, este descris modul în care a fost ucis Tudor. Documentul conține mărturia unui om care afirmă că știe clar ce s-a întâmplat, fiind vorba vorba despre Gheorghe Duncea, prieten cu Tudor Vladimirescu, pe care-l cunoștea încă din copilărie, și-i fusese apropiat tot timpul vieții, care l-a trimis pe ginerele său, căpitanul Bosoancă, să stea mereu în preajma lui Tudor, să vadă ce se întâmplă. „După cum spune căpitanul Bosoancă, ginerele meu, care a fost față până a omorât pe Sluger, se vede că el a avut o moarte mult mai grea de cum a fost a lui Horia și Cloșca din Transilvania. El spune că Slugerul a fost vândut de unul din căpitanii de panduri, Iordache, care călcaseră jurământul și, în timpul răzmeriței, cât au stat în tabără la Cotroceni, s-au dedat la omoruri și tâlhării prin București și prin împrejurimi. Iar Slugerul Teodor, după ce a primit jurământul de credință din partea boierilor țării, a făcut un sfat care să judece pe toți acei care au făcut asemenea fapte din capul lor, fără ca să știe cineva.Unii dintre aceștia au vândut pe Teodor și l-au dat în mâna căpitanului Iordache, care era în oștirea lui Ipsilante. Căpitanul Bosoancă, de îndată ce a văzut că Teodor lipsește dintre ei, i-a dat în gând că a fost prins de cineva.” Pandurilor li s-a spus că s-a dus să se înțeleagă cu Ipsilante la Târgoviște, ca să se unească să plece cu toții contra turcilor, din nou spre București, iar pandurii să aștepte acolo liniștiți, pentru că Slugerul va veni împreună cu Ipsilante, cu oștirea lui, și face legătura cu pandurii aici. „Atunci căpitanul Bosoancă a luat zece panduri cu el, s-au schimbat de haine și au luat haine de călugări pe ei și au plecat a doua zi la Târgoviște, să vază ce e cu Teodor. Acolo când au ajuns, au găsit pe Teodor prins în mâinile grecilor lui Ipsilante, care l-au luat afară din Târgoviște, l-au legat cu mâinile la spate, l-au desbrăcat în piele și l-au crăpat cu un iatagan pe burtă, trăgându-i mațele din el cu sucala, de viu. Așa i-a fost moartea Slugerului Teodor, pe care eu nu i-am văzut (-o), dar o scriu aici, așa după cum mi-a spus-o ginerele meu, căpitanul Bosoancă, și el fugit în Transilvania, de două luni de zile”.
Pandurii au fost dezinformați cu privire la moartea lui Tudor Vladimirescu. Acestora li s-a ascuns că Tudor a fost ucis, de teama unei revolte a adunării norodului. Au fost amăgiți că a fost trimis pentru tratative la Ipsilanti, apoi a fost răspândit zvonul că a fost înlăturat din cauza trădării. Mai apoi, istoria a dovedit că Tudor Vladimirescu avea dreptate în ceea ce-i privește pe eteriști, aceștia fiind înfrânți de turci în lupta de la Drăgășani care a avut loc pe 7 iunie. Dintre toți „patrioții Eladei”, doar tinerii din „Batalionul sacru” se apără cu vitejie și mor eroic, iar ceilalți eteriști fug mâncând pământul în timp ce acel „mare conducător” Ipsilanti, cel care a ordonat uciderea lui Tudor Vladimirescu, a stat departe de locul bătăliei. Istoria ne mai spune că toți cei care au fost implicați în uciderea lui Tudor Vladmirescu au murit în anonimat.Tudor Vladimirescu este unul dintre personajele exponențiale ale istoriei românilor, un preferat al publicului larg. Moartea sa a fost cumplită, marcată de trădare și tortură. Cei care l-au ucis au vrut, de fapt, să-l jefuiască și să-i folosească oamenii în scopurile proprii.
Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri și ne revedem și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Oţetea Andrei, „Tudor Vladimirescu ’821”, Bucureşti, 1971
Berindei, Dan, „Revoluția Română din 1821”, Editura Academiei Române, București,1991
Bădiţoiu, Bogdan, „Un document original din timpul Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu”, în „Revista arhivelor”, LII, 1997, nr. 2, pp. 156-163.
Bălaşa, Dumitru, „Revoluţia din 1821 reflectată în însemnările micilor cronicari, aflate pe filele unor vechi cărţi”, „Mitropolia Olteniei”, XXXIII, 1981
Florescu, A., „Despre Tudor Vladimirescu. Opinii autentice consemnate pe file de cărţi vechi”, „Mitropolia Olteniei”, XLII, 1990
https://historia.ro/sectiune/portret/ce-stiati-si-ce-nu-despre-tudor-vladimirescu-de-581556.html
http://www.eualegromania.ro/2018/10/21/miscarea-lui-tudor-vladimirescu-inceputul-miscarii-de-redesteptare-nationala/
https://dosaresecrete.ro/moartea-lui-tudor-vladimirescu/
https://amnr.defense.ro/news/40
https://www.istorie-pe-scurt.ro/asasinarea-lui-tudor-vladimirescu-miselie-si-tradare/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2021/05/27/tradarea-si-uciderea-lui-tudor-vladimirescu/
https://universulolteniei.ro/2021/05/27/cum-a-fost-asasinat-tudor-vladimirescu/
https://www.bursa.ro/200-de-ani-de-la-tudor-vladimirescu-01903340
